10.8 C
Bucharest
Wednesday, September 22, 2021

2021, an de cumpănă pentru organizaţiile de transfer responsabilitate din domeniul DEEE – partea a treia: Lupta cu mentalităţile

Sursa foto: Asociaţia Environ

Ultima parte din seria articolelor în care am vorbit despre dificultăţile cu care se confruntă organizaţiile de transfer de responsabilitate în domeniul deşeurilor electrice în 2021 este dedicată luptei dificile pentru schimbarea mentalităţilor atât la nivelul populaţiei, cât şi al companiilor şi autorităţilor. Deşeuri prea puţine, obiective prea ambiţioase şi penalităţi prea mari, adică pe scurt cele trei mari provocări pe care trebuie să le depăşim în 2021. Însă tabloul nu ar fi complet dacă nu am adăuga şi cadrul legal imperfect, lipsa de informare şi o atitudine superficială faţă de tot ceea ce înseamnă procesul de reciclare.●

Responsabilitate extinsă, dar nu exclusivă

Mare parte din producătorii de echipamente electrice şi electronice au înţeles că transferul responsabilităţii lor către o organizaţie colectivă reprezintă de fapt o delegare totală a obligaţiilor. În realitate răspunderea extinsă nu înseamnă răspunderea exclusivă a producătorului pentru că un sistem performant de management al deşeurilor are nevoie de o implicare mult mai mare din partea producătorilor.

În actualul context legislativ producătorii au posibilitatea să transfere obligaţiile către o organizaţie colectivă şi totodată să vândă deşeurile la care au acces către cel care oferă preţul cel mai mare, nesusţinând astfel organizaţia cu care are încheiat un contract pentru a-i îndeplini obiectivul.

De asemenea, legea permite ca un producător să migreze de la o organizaţie colectivă la altă organizaţie colectivă care îi oferă tarife mai mici, fără însă a transfera şi obligaţiile de colectare din urmă. În acest moment oferta de OTR-uri este în continuă creştere (doar în ultimul an s-au înfiinţat 12 entităţi), iar organizaţiile noi au o ţintă care creşte progresiv de la zero la 100% abia în al patrulea an de activitate ceea ce le permite practicarea unor tarife mult mai mici, creând un avantaj competiţional în raport cu actorii vechi din domeniu. Din această perspectivă este nevoie de o schimbare de mentalitate la nivelul companiilor care trebuie să înţeleagă şi ce presupune întregul lanţ de gestionare a deşeurilor, dar să fie şi dispuşi să achite preţul real al reciclării, fără a cădea în mirajul unor costuri mai mici, necorelate cu realitatea din piaţă şi prin urmare nesustenabile.

Un alt aspect legat de producători este cel al companiilor care pun pe piaţă produse fără să fie înregistrate în Registrul Producătorilor la Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi care prin urmare nu plătesc taxa de timbru verde, eludând în totalitate legislaţia de mediu şi generând o concurenţă neloială faţă de cei care lucrează legal. Din această perspectivă se impune o colaborare mai strânsă între organizaţiile colective, autorităţi şi producători pentru identificarea şi sancţionarea celor care funcţionează în afara legii.

Foto: ecologic

Deşeurile ca marfă

Campaniile de buy-back inventate şi promovate intens în primii ani de la implementarea legislaţiei, predecesoare ale actualei campanii „Rabla pentru electrocasnice“, nu doar că nu au fost eficiente şi fezabile din punct de vedere economic, dar au avut drept rezultat coagularea unei mentalităţi conform căreia deşeurile au o valoare şi reprezintă o marfă tranzacţionabilă.

Pe de o parte, valoarea voucherelor acordate în cadrul programului „Rabla pentru electrocasnice“, este disproporţionată în raport cu costurile reale de gestionare a deşeurilor electrice care fac obiectul programului şi cu timbrul verde care se încasează pentru acestea. De exemplu: pentru o maşină de spălat rufe, timbrul verde variază între 12,50 şi 50 lei, iar valoarea voucher-ului acordat în cadrul programului Rabla este de 400 de lei, adică de cinci ori mai mult decât costul pe care l-ar putea susţine o organizaţie colectivă pentru colectarea acestui tip de echipament. Pe de altă parte, rezultatele acestui program transpuse în cantităţi colectate sunt modeste, neavând o contribuţie semnificativă la îndeplinirea ţintelor de ţară (circa 8000 de tone faţă de o ţintă de 105.000 tone în 2019).

Un impact secundar dar deloc de neglijat este efectul negativ asupra percepţiei populaţiei cu privire la deţinerea şi exploatarea deşeurilor electrice. În acest context, oamenii vor fi mai puţin dispuşi să predea gratuit deşeurile electrice către reciclare şi vor negocia pentru a obţine un tarif comparabil cu cel oferit în cadrul programului Rabla. Indirect acest lucru se va resimţi în creşterea costului de colectare şi la final în creşterea valorii „timbrului verde“.

În România anului 2021 o mare parte din deşeurile de echipamente electrice şi electronice ajung încă, prin intermediul colectorilor informali, la centrele de fier vechi care există aproape peste tot, în timp ce infrastructura de colectare lipseşte cu desăvârşire. Din perspectiva măsurilor de protecţie a mediului înconjurător, modul în care deşeurile sunt dezmembrate sau distruse pentru recuperarea fierului, iar restul componentelor sunt aruncate sau arse, reprezintă o ameninţare la adresa mediului şi sănătăţii populaţiei.

În contextul în care în mod evident nu sunt disponibile suficiente deşeuri pentru a acoperi ţinta naţională, iar organizaţiile colective se află sub presiunea îndeplinirii obiectivelor cu ameninţarea plăţii contribuţiei către AFM, piaţa de deşeuri a devenit una speculativă, iar preţul perceput de operatorii de colectare este în permanentă creştere. România se numără printre puţinele ţări în care deşeurile electrice reprezintă o marfă liber tranzacţionabilă atât de către cei care le generează, cât şi de cei care le colectează. Atâta timp cât cererea este mai mare decât oferta în mod automat şi preţul va creşte, iar această speculă se va reflecta în creşterea valorii „timbrului verde“ şi implicit în buzunarul utilizatorilor finali. În concluzie, când vorbim de conştientizare ar trebui să avem în vedere toate categoriile de public: de la reprezentanţii autorităţilor, companii care pun pe piaţă produse electrice, OTR-uri, operatori de colectare şi tratare şi până la consumatorii finali. Cu toţii trebuie să înţelegem atât complexitatea şi importanţa procesului de reciclare a deşeurilor electrice în lupta pentru prezervarea mediului înconjurător şi a sănătăţii noastre, cât şi preţul care trebuie plătit. Disponibilitatea de colaborare şi deschiderea spre dialog arătată atât de domnul ministru Barna Tánczos, cât şi de domnul secretar de stat Raul Pop, ne dau însă încredere că împreună putem găsi soluţiile optime pentru a defini un sistem funcţional şi echitabil.●

Răzvan Ziemba,

preşedintele Asociaţiei Environ

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Publicitate

Cele mai recente articole

Publicitate

Alte articole

Mai multe articole

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Prin acord, acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.

Privacy Settings saved!
Setările de confidențialitate

Când vizitați orice site web, acesta poate stoca sau prelua informații pe browserul dvs., mai ales sub formă de cookie-uri. Controlează-ți aici serviciile personale de cookie-uri.

Aceste cookie-uri ne permit să numărăm vizitele și sursele de trafic, astfel încât să putem măsura și îmbunătăți performanțele site-ului nostru.

  • _ga
  • _gat
  • _gid

Decline all Services
Accept all Services