23.4 C
București
vineri, iunie 14, 2024
Mai mult

    Albinele au emoţii, visează, pot fi fericite sau triste

    Sursa foto: Pierre Anquet/flickr.com

    Un studiu realizat de doi cercetători americani dezvăluie o imagine necunoscută şi fascinantă a albinelor. Potrivit studiului publicat de theguardian.com, micile vietăţi au emoţii, vise, pot fi fericite sau triste şi chiar pot suferi de şoc post traumatic (PTSD). Descoperirile cercetătorilor nu numai că ar trebui să schimbe definitiv  percepţia oamenilor asupra acestor insecte, dar şi să ridice unele întrebări majore de ordin etic.• ecologic

    În luna martie a acestui an, Stephen Buchmann, un ecologist cu o experienţă de peste 40 de ani în studiul polenizării, a lansat cartea „Ce știe o albină: explorarea gândurilor, amintirilor și personalităților albinelor“ în care care dezvăluie cât de variată și puternică este cu adevărat mintea unei albine. Buchman susţine cu argumente că albinele pot avea emoții sofisticate asemănătoare optimismului, frustrării, jocului şi fricii, trăsături asociate mai frecvent cu mamiferele. Studiile lui au arătat că albinele pot experimenta chiar şi simptome asemănătoare PTSD, recunosc diferite fețe umane, procesează amintiri pe termen lung în timp ce dorm și poate chiar visează.

    Ecologistul este unul din puţinii oameni de știință care fac cercetări pentru a înţelege pe deplin capacitatea emoțională a albinelor. Iar rezultatele la care a ajuns i-au schimbat radical modul în care se raportează faţă de insecte – nu numai că nu le omoară, dar el a redus semnificativ tratamentul letal și insensibil al specimenelor în timpul cercetărilor sale. „Albinele sunt conștiente de sine, sunt sensibile și, posibil, au chiar o formă primitivă de conștiință. Ele rezolvă probleme, pot gândi şi pot avea chiar o formă primitivă de experiențe subiective“, a scris Buchmann în cartea sa.

    Un creier minuscul dar extrem de complex

    Deoarece creierul unei albine este atât de mic – de dimensiunea unei semințe de mac -, abia în ultimul deceniu tehnologia de cercetare a devenit suficient de sofisticată pentru a-i analiza neurobiologia. Înainte de aceste inovații majoritatea oamenilor de știință care studiau insectele au presupus că nu se poate întâmpla mare lucru într-un creier atât de mic și cu atât de puțini neuroni. Insectele erau considerate doar niște roboți conduși de instinct, fără capacitatea de a simți durere sau de a experimenta suferința.

    Acum acea premisă este răsturnată. „Dacă cineva mi-ar fi spus în urmă cu 30 de ani că la albine ar putea exista stări asemănătoare emoțiilor umane, aș fi considerat asta ca o idee hippie nebună“, a spus un alt cercetător, Lars Chittka, care lucrează cu albine din 1987 și este profesor în ecologie senzorială și comportamentală la Universitatea Queen Mary din Londra. Chittka este autorul cărții din 2022 „Mintea unei albine“, iar cercetarea sa de pionierat este prezentată în mod proeminent în cartea lui Buchmann.

    Bee khaosproductions.flickr site
    Sursa foto: khaosproductions/flickr.com

    Atitudinea lui Chittka cu privire la ceea ce sunt capabile albinele s-a schimbat de-a lungul timpului pe măsură ce a efectuat studii despre modul în care albinele învață și procesează informațiile. În timpul unui studiu de laborator de acum 16 ani, Lars Chittka și-a propus să afle dacă albinele ar putea învăța să evite prădătorii doar ca răspuns adaptiv. Experimentul a folosit un păianjen crab robot care a pândit în flori, apucând pentru scurt timp o albină și apoi eliberând-o nevătămată. După această experiență negativă albinele au învățat să scaneze florile laboratorului pentru a se asigura că nu au păianjeni înainte de aterizare. Dar, spre surprinderea lui Chittka, unele albine păreau să prezinte și ceea ce el descrie ca fiind un fel de tulburare de stres post-traumatic. „Albinele nu doar că au evitat prădătorii, ci și-au manifestat un comportament de alarmă falsă“, a spus Chittka. „După ce au scanat o floare perfect sigură, au respins-o și au zburat, văzând o amenințare acolo unde ea nu exista“, a mai adăugat el.

    Recompense şi entuziasm

    Mai recent, Lars Chittka și alți oameni de știință au studiat comportamentul albinelor ca răspuns la fluctuațiile neurotransmițătorilor dopamină și serotonină. Substanțele chimice care reglează starea de spirit au crescut atunci când albinele au primit o recompensă surpriză de zaharoză, similară cu bucuria simţită de oameni când se bucură de un răsfăț dulce. Starea de spirit îmbunătățită a determinat albinele să aibă mai mult entuziasm pentru hrană în comparație cu albinele care nu au primit recompense. Alternativ, atunci când albinele au fost scuturate într-un tub sau puse în alt mod într-o situație care produce anxietate, dopamina și serotonina au scăzut. Stephen Buchmann a scris în cartea sa că studiile au descoperit că creierul albinelor „are propriile lui centre interne de plăcere cu opioide“.

    Atât Chittka, cât și Buchmann bănuiesc că şi alte insecte ar putea avea stări de simțire și emoție, dar până în prezent nu au fost efectuate studii care să demonstreze acest lucru. Cu toate acestea, Chittka a declarat că albinele fac parte dintr-o clasă de polenizatori, iar acest rol ecologic vital necesită probabil o minte sofisticată unică.

    Albinele sunt singurii polenizatori care trebuie să obțină suficientă hrană pentru ei înșiși, precum să şi recolteze cantități mari de polen și nectar pentru a-și susține colonia. Ele trebuie să memoreze peisajul, să evalueze opțiunile de flori și să ia decizii rapide într-un mediu în continuă schimbare. Lars Chittka le aseamănă cu cumpărătorii dintr-un magazin alimentar care se grăbesc în sus și în jos, se gândesc şi se răzgândesc, comparând produsele pentru a găsi cele mai bune oferte.

    „Aceasta nu este o provocare banală. Diferite flori înfloresc de la o săptămână la alta. Și un petec de flori pe care l-ai descoperit dimineața și care a fost plin de satisfacții ar putea fi epuizat de concurenți o jumătate de oră mai târziu, așa că trebuie să te adaptezi“, a spus Chittka.

    O lume care trebuie să se schimbe

    În timp ce Chittka desfășoară acum doar experimente pe care le consideră „acceptabile din punct de vedere etic“, acesta nu este cazul altor cercetători din domeniul său, mai ales când vine vorba de cercetarea din domeniul agriculturii și pesticidelor. „Mulți dintre colegii mei fac experimente invazive de neuroștiință în care albinele au electrozi implantați în diferite părți ale corpului fără nicio formă de anestezie. Situația actuală lipsită de compasiune în care trăiesc cei care cercetează nevertebratele fără cadru legal, trebuie reevaluată“, a scris cercetătorul.

    În timp ce un număr imens de albine sunt ucise pentru cercetarea științifică, acest lucru păleşte în comparație cu numărul albinelor care mor în timp ce polenizează culturile uriaşe, în special cele de migdale. Peste două milioane de colonii – aproximativ 70% din coloniile comerciale de albine din SUA – sunt transportate în livezile de migdale din California în fiecare lună februarie și sunt supuse pericolelor agriculturii industrializate, de la pesticide la boli, ceea ce face ca miliarde de albine să piară în fiecare an.

    Bee Larah McElroy.flickr.o site
    Sursa foto: Larah McElroy/flickr.com

    Descoperirea celor doi cercetători nu numai că ar trebui să schimbe în totalitate percepţia noastră asupra acestor insecte, dar şi să ridice unele întrebări majore de ordin etic. Pot agricultura pe scară largă și cercetarea științifică să continue fără a provoca suferinţă albinelor? Este cultura occidentală capabilă să accepte că și cele mai mici creaturi au sentimente? Pentru Stephen Buchmann și Lars Chittka necesitatea creării unei lumi în care albinele pot fi fericite este mult mai mare decât nevoia umană de polenizare a culturilor. Ambii cercetători spun că au fost profund schimbați de descoperirile făcute în urma cercetării albinelor: a acestor stări asemănătoare emoțiilor umane. Mintea misterioasă a acestor fiinţe îi umple de un sentiment de uimire și de convingerea că și creaturile fără coloană vertebrală au drepturi. „Aceste minți unice, indiferent de cât de mult ar putea fi ele diferite de ale noastre, au la fel de multă justificare să existe ca și noi. Este un aspect cu totul nou referitor la cât de ciudată și minunată este lumea din jurul nostru“, a mai adăugat Lars Chittka.