OCDE defineşte Responsabilitatea Extinsă a Producătorului (REP) ca o abordare politică în cadrul căreia producătorilor li se atribuie o răspundere semnificativă financiară şi/sau fizică pentru tratarea sau eliminarea produselor post-consum. Atribuirea acestei responsabilităţi ar putea în principiu să ofere stimulente pentru prevenirea deşeurilor la sursă, să promoveze eco-designul şi să sprijine realizarea obiectivelor publice de reciclare şi gestionare a materialelor.●
Legea nr. 201/2011 menţionează că schema de răspundere extinsă a producătorului este un set de măsuri luate de stat pentru a se asigura că producătorii poartă responsabilitatea financiară sau financiară şi organizatorică pentru gestionarea stadiului de deşeu din ciclul de viaţă al unui produs.
În domeniul gestionării deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE) mai multe state europene au adoptat o politică de responsabilitate exclusivă a producătorilor. Aceasta înseamnă că ţinta de colectare DEEE atribuită statului este “delegată” exclusiv producătorilor. România este lider în această privinţă. Setul de măsuri punitive atribuite producătorilor şi implicit celor cărora le sunt delegate parţial aceste responsabilităţi – organizaţiile de implementare a răspunderii extinse a producătorilor (OIREP sau OTR, organizaţii de transfer de responsabilitate) – sunt cele mai drastice din Europa: 4 lei/kg contribuţie la AFM pentru ţintă DEEE neatinsă (şi 20 lei/kg pentru lămpi). De asemenea, dacă un OTR nu a reuşit să-şi atingă ţintele doi ani consecutiv i se suspendă licenţa. De menţionat că OTR este o denumire mai apropiată de realitate, întrucât aceste organizaţii preiau parţial responsabilităţile producătorilor. Aspecte precum eco-designul, etichetarea produselor şi informarea consumatorului în momentul vânzării rămân în atribuţiile producătorilor.
Efectul acestui context legislativ va fi devastator în viitorul apropiat, când ţintele naţionale de colectare vor trece de la 45% faţă de media EEE puse pe piaţă în trei ani anteriori la 65% începând din 2021, iar totul va cădea pe umerii producătorilor şi OTR-urilor.
În anul 2019 şi probabil şi în 2020 ne-am apropiat semnificativ de ţinta de 45%, trendul fiind în permanenţă crescător. Trecerea la obiectivul de 65% reprezintă un salt imposibil de realizat prin pârghiile care stau la dispoziţia producătorilor şi OTR-urilor, iar restul actorilor de pe fluxul DEEE au responsabilităţi infime.
Suntem conştienţi că în România avem nevoie de penalităţi pentru a combate eludarea şi dezinteresul faţă de aceste responsabilităţi, însă sistemul de penalizare trebuie ajustat la noile realităţi.
Comisia Europeană exprimă clar prin documentele sale evitarea politicii de “responsabilitate exclusivă”.
În documentul “Frequently Asked Questions on Directive 2012/19/EU on Waste Electrical and Electronic Equipment (WEEE)” din aprilie 2014 scrie: “7.6 Sunt Statele Membre nevoite să obţină informaţii despre DEEE colectate pe toate căile?
Da. În conformitate cu articolul 16(4), Statele Membre trebuie să colecteze informaţii privind DEEE colectate pe toate căile. Aceasta înseamnă că Statele Membre ar trebui să adopte măsuri pentru a implica toţi actorii în colectarea DEEE şi pentru a primi informaţii despre cantităţile şi categoriile de DEEE colectate pe toate căile.
Există fluxuri semnificative de DEEE în afara schemelor de responsabilitate ale producătorilor înfiinţate şi operate de către producători şi este important ca toate DEEE colectate separat pe diferite căi să fie cuantificate în rata de colectare. Aceste aşa-numite «fluxuri de DEEE complementare» sunt colectate de o serie de actori, de la colectori din uşă în uşă până la marii comercianţi de deşeuri de fier.”
La nivel european, abordarea “toţi actorii” poate fi definită ca un sistem în care toate entităţile, atât cele private, cât şi autorităţile publice care au acces la DEEE şi prin urmare sunt implicate în colectarea, logistica, pregătirea pentru reutilizare, repararea, tratare sau reciclarea DEEE sau cele care sunt asociate monitorizării, activităţilor legislative şi de întărire a implementării legislaţiei sunt supuse unui set minim de obligaţii legale, precum: conformarea cu legislaţia, raportarea către autorităţile competente, alinierea la standardele oficiale şi comunicarea.
Toţi actorii trebuie să colaboreze cu bună-credinţă şi să acţioneze pentru un scop comun: operaţiunile aferente DEEE-urilor să fie realizate cu responsabilitate.
Aş dori să reamintesc un lucru căruia i s-a acordat prea puţină importanţă: obiectivul Directivei Europene DEEE 2012/19/EU este “protejarea mediului şi a sănătăţii umane prin prevenirea sau reducerea efectelor negative ale generării şi gestionării DEEE, precum şi prin reducerea efectelor globale ale utilizării resurselor şi îmbunătăţirea eficienţei utilizării acestora”.
Atingerea unei rate de colectare este doar un mijloc către acest obiectiv, iar accentul trebuie pus în special pe neutralizarea compuşilor poluanţi şi pe recuperarea materialelor (mai ales a celor încadrate de Comisia Europeană ca materii prime critice).
Or în România se fac eforturi pentru a creşte rata de colectare şi prea puţin pentru a împiedica vandalizarea şi tratarea necorespunzătoare. Arderea cablurilor, trecerea prin shredder a DEEE-urilor nedepoluate, eliberarea agentului frigorific în atmosferă, zdrobirea DEEE-urilor cu graiferul şi alte practici improprii sunt realizate (şi încurajate) inclusiv de operatori cu autorizaţie ambiguă de mediu. O comparaţie a cantităţilor de agent frigorific care ar fi trebuit neutralizate, calculate corespunzător cantităţilor de DEEE-uri cu acest compus şi tratate oficial de cei peste 70 de operatori autorizaţi şi cantităţile efectiv neutralizate de cele 3-4 incineratoare din ţară ar fi elocventă. Aceeaşi situaţie se regăseşte şi la condensatorii electrolitici din DEEE-uri.
Eforturile menţionate mai sus se referă la activităţile câtorva OTR-uri care acţionează într-adevăr în numele producătorilor (sub presiunea celor mai mari penalităţi din Europa) şi cam atât. La nivelul autorităţilor locale prea puţine s-au făcut în acest domeniu, iar infrastructura de colectare este prea puţin prezentă. Colectarea informală este tolerată şi larg răspândită. Chiar dacă o parte ajunge în sistemul formal, DEEE-urile sunt fără cabluri, plăci electronice şi bobine, iar mare parte din compuşii poluanţi sunt deja în mediu.
Ne dorim adoptarea modelelor occidentale, ceea ce nu este un lucru rău. Exclusivitate nu există în vestul Europei. Fiecare comunitate are centre de colectare a deşeurilor reciclabile, inclusiv DEEE-uri, cetăţenii sunt informaţi, iar abaterile sunt drastic combătute. În cele mai multe cazuri există un centru de coordonare menit să asigure un efort echivalent şi continuu al producătorilor în gestionarea acestui domeniu. Cu voinţă politică vom avea şi noi un astfel de instrument în viitorul apropiat, întrucât în Ministerul Mediului se lucrează la acest lucru. Ce facem însă până atunci? Anul 2021 bate la uşă şi este coadă de OTR-uri noi, înfiinţate de oportunişti care aşteaptă ca ei să fie licenţiaţi şi cei mari să intre în colaps.
Considerăm necesară luarea unor măsuri rapide prin care responsabilitatea extinsă a producătorilor să fie controlată de producători, precum şi alte măsuri de responsabilizare a tuturor actorilor din sistem. De asemenea, povara producătorilor trebuie limitată la DEEE-urile disponibile pentru colectare la autorităţi locale, magazine şi colectori. Dacă ţinta nu s-a atins, atunci OTR-urile ar trebui să investească sumele necheltuite corespunzătoare diferenţei în campanii naţionale de conştientizare şi în infrastructura locală de colectare, eventual în mod centralizat, printr-un sistem Clearing House.
Cu toţii ne dorim un mediu curat, fără extreme climatice, iar proasta gestionare a DEEE-urilor influenţează negativ aceşti factori. Cu bună-credinţă şi implicare se pot face paşi importanţi în acest domeniu. Noi suntem deschişi şi dorim să ne aducem contribuţia.●
Dragoş Călugăru,
director general ECOTIC
