Graba cu care Ministerul Mediului a adoptat în doar o săptămână nu mai puțin de patru ordonanțe de maximă importanță pentru domeniul deșeurilor, la care urmează să se mai adauge o altă ordonanță și câteva ordine de ministru pentru reglementarea aceluiași domeniu, nu poate fi considerată o mare realizare din nici un punct de vedere.
În primul rând este o rușine că transpunerea legislației europene în cea națională a ajuns să se facă numai în urma activării de către Comisia Europeană a procedurilor de infringement împotriva țării noastre. Nu cred că își poate închipui cineva că pentru a face o transpunere legislativă am avea nevoie de cine știe ce minți luminate care să îmbine în mod creativ specificul național cu legislația europeană în gestionarea deșeurilor.
La noi toate întârzierile se recuperează în vacanțele parlamentare, prin Ordonanțe de Guvern. Dezbaterile publice nu există decât formal; singurele opinii care sunt luate în seamă nu sunt din partea celor din domeniu, cum sunt reciclatorii, colectorii, valorificatorii sau organizațiile de preluare de responsabilități, ci din partea marilor poluatori și a marilor comercianți. Una din cele mai clare dovezi ale faptului că ei pot bloca o inițiativă legislativă este amânarea reglementării sistemului de garanție-returnare la ambalaje.
Cele două tabere – cea a oamenilor care își doresc cu adevărat o schimbare și cea a celor care vor ca lucrurile să rămână ca şi până acum – sunt tratate diferit de autoritățile de mediu. Primii, reciclatorii, valorificatorii, OIREP-urile sunt un fel de copii ai nimănui. Deși ei constituie fundamentul economiei circulare, nu sunt băgaţi în seamă de Ministerul Economiei. Iar Ministerul Mediului, cel care le autorizează activitatea, nu face altceva decât să îi dijmuiască periodic prin instituțiile subordonate. La polul opus sunt ceilalți, marii comercianţi, care înaintea consultărilor își trimit la minister ambasadorii țărilor din care provin, țări în fața cărora guvernanții noștri fac sluj de atâția ani de zile.
Copii ai nimănui
Graba cu care Ministerul Mediului a adoptat în doar o săptămână nu mai puțin de patru ordonanțe de maximă importanță pentru domeniul deșeurilor, la care urmează să se mai adauge o altă ordonanță și câteva ordine de ministru pentru reglementarea aceluiași domeniu, nu poate fi considerată o mare realizare din nici un punct de vedere.
În primul rând este o rușine că transpunerea legislației europene în cea națională a ajuns să se facă numai în urma activării de către Comisia Europeană a procedurilor de infringement împotriva țării noastre. Nu cred că își poate închipui cineva că pentru a face o transpunere legislativă am avea nevoie de cine știe ce minți luminate care să îmbine în mod creativ specificul național cu legislația europeană în gestionarea deșeurilor.
La noi toate întârzierile se recuperează în vacanțele parlamentare, prin Ordonanțe de Guvern. Dezbaterile publice nu există decât formal; singurele opinii care sunt luate în seamă nu sunt din partea celor din domeniu, cum sunt reciclatorii, colectorii, valorificatorii sau organizațiile de preluare de responsabilități, ci din partea marilor poluatori și a marilor comercianți. Una din cele mai clare dovezi ale faptului că ei pot bloca o inițiativă legislativă este amânarea reglementării sistemului de garanție-returnare la ambalaje.
Cele două tabere – cea a oamenilor care își doresc cu adevărat o schimbare și cea a celor care vor ca lucrurile să rămână ca şi până acum – sunt tratate diferit de autoritățile de mediu. Primii, reciclatorii, valorificatorii, OIREP-urile sunt un fel de copii ai nimănui. Deși ei constituie fundamentul economiei circulare, nu sunt băgaţi în seamă de Ministerul Economiei. Iar Ministerul Mediului, cel care le autorizează activitatea, nu face altceva decât să îi dijmuiască periodic prin instituțiile subordonate. La polul opus sunt ceilalți, marii comercianţi, care înaintea consultărilor își trimit la minister ambasadorii țărilor din care provin, țări în fața cărora guvernanții noștri fac sluj de atâția ani de zile.
