23.4 C
București
vineri, iunie 14, 2024
Mai mult

    Cristian Pocol: „Obiectivul nostru comun trebuie să fie crearea unei puternice industrii naţionale de reciclare“

    Deşeurile de echipamente electrice şi electronice (DEEE) reprezintă o mare problemă la nivel global, iar îndeplinirea obiectivelor de colectare de 45% din echipamentele puse pe piaţă este o provocare mare nu numai pentru România ci şi pentru restul ţărilor europene. Despre problemele cu care se confruntă la ora actuală cei care preiau responsabilitatea producătorilor de echipamente electrice şi electronice am vorbit cu Cristian Pocol, preşedintele Asociaţiei Respo DEEE.● ecologic

    ecologic: Înainte de a înfiinţa organizaţia Respo DEEE aţi condus o firmă de reciclare a deşeurilor electrice şi electronice. De ce aţi trecut în domeniul transferului de responsabilitate?

    intpoc1

    Cristian Pocol, preşedintele Asociaţiei Respo DEEE: Am început să lucrez în domeniul deşeurilor încă din 2003, iar în zona de deşeuri de echipamente electrice şi electronice din 2007. La finalul anului 2007 am creat un joint venture cu firma suedeză Stena Technoworld AB, unul dintre cei mai mari operatori de deşeuri de echipamente electrice şi electronice din Europa, cunoscut în România ca SC Stena DTM SRL. Această societate a funcţionat până în anul 2010, iar eu am fost country manager. În perioada respectivă m-am ocupat de dezvoltarea unui centru de colectare şi tratare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice în România, de la cele mai mici deşeuri până la echipamente mari de răcire. Am plecat din Stena DTM în anul 2010. În 2019 am pus bazele acestei organizaţii de transfer de responsabilitate (OTR), Asociaţia Respo DEEE, pentru că am dorit să dezvolt un mecanism sustenabil, care să creeze o legătură strânsă între reciclator şi organismul de finanţare, respectiv organizaţia de transfer de responsabilitate.

    ecologic: Deşeurile electrice şi electronice sunt sau nu deşeuri periculoase?

    Cristian Pocol: Tot ce ţine de deşeu periculos este definit în legislaţia europeană şi transpus în legislaţia naţională, ceea ce presupune că anumite caracteristici fizico-chimice îl fac să fie deşeu periculos. Frigiderele, televizoarele şi alte câteva categorii de deşeuri de echipamente electrice şi electronice sunt deşeuri periculoase. Din punct de vedere logistic, ele pot fi exceptate de la condiţiile speciale de transport pentru deşeuri periculoase, ceea ce se întâmplă în multe state europene. Această excepţie este făcută la recomandarea Comisiei Europene. Este regretabil că în România nu s-a acceptat această modalitate de transport a DEEE, noi fiind nevoiţi să facem toate demersurile privind transportul de deşeuri periculoase prevăzute de HG nr. 1061/2008, deşi transportăm un echipament care a stat cu noi în casă ani de zile.

    ecologic: Un frigider nou poate fi transportat pentru că nu este periculos. Dacă s-a stricat, el devine periculos. Ce s-a întâmplat între timp?

    Cristian Pocol: Dacă el s-a stricat, există riscul să producă o poluare care este generată de gazele folosite în sistemul de răcire şi în termoizolaţia frigiderelor. Nu cred că putem pune în balanţă transportul DEEE-urilor cu transportul unei cantităţi de anumite îngrăşăminte sau a altor categorii de substanţe chimice care, în contact cu apa de exemplu, pot să dea naştere unei reacţii explozive sau de altă natură. DEEE-urile nu prezintă nici un pericol de acest fel. Tocmai de aceea, nu este de înţeles de ce Comisia Europeană nu a exceptat aceste transporturi de deşeuri din categoria transporturilor de deşeuri periculoase, fiindcă această prevedere generează o mare creştere a costurilor de logistică pentru operatorii economici.

    Este nevoie de maşini speciale şi de aprobări speciale, ceea ce face ca sistemul să devină ineficient. Ajungem în situaţia în care camionul care livrează acasă un frigider nou să nu poată să îl ia înapoi pe cel vechi. În acest caz, un alt camion trebuie trimis pentru ridicarea deşeului, deci şi emisiile de CO2 se dublează în mod automat.

    În condiţiile actuale, dacă nu se va alege varianta în care utilizatorul final va fi obligat să ducă singur echipamentul uzat la reciclator, deşeul va ajunge mai scump decât echipamentul nou.

    ecologic: Cum influenţează piaţa deşeurilor programul Rabla la electronice?

    Cristian Pocol: Un astfel de program, care este un sistem buy-back, are cu siguranţă un efect pozitiv prin faptul că cetăţenii au oportunitatea de a duce undeva organizat echipamentele vechi în schimbul unui bonus, iar industria de reciclare primeşte o gură de oxigen prin volumele colectate în acest program. Dar aspectul negativ al acestui program este dat de faptul că este nesustenabil din punct de vedere al costurilor, iar cetăţenii îşi crează un obicei nesustenabil, de a nu preda echipamentul vechi până nu primesc un bonus în schimbul lui.

    În alte ţări se face deja trecerea de la buy-back la take-back, de la metoda în care cetăţeanul primeşte ceva în schimbul deşeului la cea în care este obligat să fie responsabil şi să aducă el echipamentul vechi fără să primescă ceva la schimb, exact cum se procedează acum cu acumulatorii auto.

    ecologic: Cum lucraţi cu producătorii şi importatorii de echipamente electrice şi electronice?

    Cristian Pocol: Lucrez cu producători pe care îi cunosc din perioada în care eram reciclator. Am rămas plăcut impresionat că marea majoritate sunt reprezentaţi de aceleaşi persoane şi putem să avem un dialog constructiv pe subiectele care ne interesează.

    Problemele apar atunci când începem să discutăm despre partea de răspundere extinsă a producătorului (EPR) şi economie circulară, când intervine aspectul financiar al problemei. Atunci ajungem într-un aşa-zis impas. Există deschidere la o mare parte dintre producători, dar există şi producători care nu vor decât să încheie un contract cu un OTR, să semneze, să plătească factura şi nimic mai mult. Nu îi interesează altceva, ori fără implicarea lor directă nu se poate organiza un mecanism de economie circulară.

    În momentul în care producătorul pune pe piaţă un echipament, trebuie să comunice cumpărătorului un număr de telefon şi un loc unde cetăţeanul să poată duce echipamentul vechi, aşa cum este prevăzut şi în legislaţia actuală. În realitate însă, majoritatea producătorilor nu sunt interesaţi decât să-şi vândă marfa cât mai repede.

    Noi venim în sprijinul producătorilor cu care am încheiat contracte şi încercăm să le explicăm tuturor că putem să îi ajutăm dacă sunt de acord cu acest lucru. Mulţi sunt de acord, dar sunt şi unele societăţi mari care nu înţeleg încă pericolul la care se expun prin nerespectarea legii şi deocamdată sunt refractare la propunerile noastre.

    ecologic: Ce alte obligaţii mai au producătorii în afara plăţii timbrului verde către OTR?

    Cristian Pocol: În primul rând trebuie subliniat un lucru. Contribuţia OTR nu este plătită de producător, ci de către consumatorul final. Producătorul nu face altceva decât să o ia de la consumatorul final şi să o introducă în circuit. De multe ori producătorul poate chiar să contribuie suplimentar cu bani, cum se întâmplă în alte state. În al doilea rând, este necesar ca producătorul să înţeleagă exact care sunt costurile reale din piaţă pentru logistică şi pentru tratarea acestor produse, care odată puse în piaţă intră în responsabilitatea lui.

    intpoc3

    În acelaşi timp, este necesar ca producătorul să aibă în vedere ca din momentul în care proiectează produsul nou, atât acesta cât şi materialele folosite la realizarea lui să fie uşor reciclabile. A fost o perioadă în care s-a folosit foarte mult plastic, ceea ce a creat multe probleme, fiindcă plasticul din echipamentele electrice este dificil de reciclat. Pentru fabricant este poate mai ieftin să producă folosind un plastic greu reciclabil. Dacă însă îi aducem la cunoştinţă costurile care apar în momentul reciclării, ar putea să îşi schimbe punctul de vedere.

    Economia circulară presupune şi creşterea duratei de utilizare a unui produs, atât prin proiectare, cât şi prin reparare. În ultimii ani a fost mai ieftin să arunci un produs şi să cumperi unul nou în loc să-l repari. Acum, prin programele de economie circulară, se impune revenirea la metoda de reparare a EEE în vederea reutilizării. În acest sens lucrăm împreună cu producătorii din organizaţia noastră pentru a susţine activităţile de reparare a produselor vechi aduse de consumatorii finali în punctele de colectare.

    O altă mare problemă este cea a conştientizării populaţiei. În România vorbim de reciclare din 2007, dar dacă intrăm acum în magazinele de electrocasnice este puţin probabil să găsim un poster, un flyer, un anunţ, orice material informativ în care să se comunice vreun mesaj despre reciclare, despre cine poate să o facă, cum şi unde. Piaţa este plină de reclame la cel mai trendy televizor, la cel mai scump frigider, dar nimeni nu spune cât costă reciclarea lui, unde trebuie dus şi aşa mai departe. Nimeni nu promovează acest aspect atât de important.

    ecologic: Ce probleme aveţi din punct de vedere legislativ şi ce penalităţi sunt prevăzute de Administraţia Fondului pentru Mediu?

    Cristian Pocol: Legislaţia în general a fost transpusă şi urmează directivele europene. Problemele pe care le văd şi le semnalez de când am intrat în lumea deşeurilor sunt date de faptul că cei care dezbat legislaţia discută doar aspectele de mediu şi poluare, fără a aborda şi partea financiară a problemei. Un OTR este însă în primul rând un mecanism financiar. În lipsa acestei abordări apar blocaje sau dezechilibre. Să vă dau câteva exemple: nimeni nu ştie ce se întâmplă atunci când un producător se mută de la un OTR la altul; situaţia nu este definită în legislaţie. Acum sunt OTR-uri care declară că preiau ţintele unui producător dacă acesta semnează un nou contract de transfer de respons