Cristinel Dobrotă: „Cred că există multă manipulare în domeniu, multă minciună și ipocrizie“

Industria de reciclare din România, ca multe alte ramuri industriale, trece printr-o perioadă extrem de dificilă ca urmare a creșterii fără precedent a prețurilor la gaze, electricitate și combustibil. Despre reciclare, energie verde, plastic biodegradabil, emisii și amprenta de carbon am vorbit cu Cristinel Dobrotă, directorul general adjunct al Romcarbon SA.• ecologic

ecologic: Comisia Europeană a lansat marca „Reciclat în Europa“. Cât de competitivă este pe plan european industria de reciclare din România?

Cristinel Dobrotă, directorul general adjunct al Romcarbon SA: Industria de reciclare din România poate fi cu siguranță una competitivă. Nu știu ce a avut în vedere vicepreședintele Frans Timmermans, dar cred că prin această inițiativă se urmărește reciclarea deșeurilor în Europa și nu transportarea lor peste mări și țări, care presupune consum de energie și carburanți și generare de gaze cu efect de seră. Era necesară o schimbare în această direcție, pentru ca reciclarea deșeurilor să se facă pe continentul nostru și materia primă să fie folosită tot aici. Dacă asta se are în vedere, adică utilizarea materiei prime reciclate pentru produsele fabricate în Europa, este un lucru foarte bun, asta înseamnă economia circulară.

ecologic: Are nevoie industria de reciclare de un sprijin special pentru a fi competitivă?

Cristinel Dobrotă: Pentru a avea o reciclare la nivel satisfăcător în Europa, este clar că industria trebuie ajutată și nu neapărat financiar. Sprijinul pe care industria de reciclare îl așteaptă constă în reglementarea și dezvoltarea sectorului de colectare, fiindcă trebuie îndeplinite două condiții în amonte de reciclare. Este vorba despre „design for recycling“, adică proiectarea ambalajului pentru a fi reciclat, o problemă foarte mare care deocamdată nu este rezolvată. În acest moment cele mai multe ambalaje sunt fabricate pentru a vinde mai ușor produsul și nu pentru a fi reciclate, fapt care încurcă foarte mult activitatea de reciclare. A doua condiție este colectarea separată, adică necontaminarea deșeurilor. Aceste două activități trebuie rezolvate urgent, în primul rând prin reglementări clare și imediate.
Este adevărat că modificarea designului și înscrierea lui în zona ecologică necesită ceva investiții, dar nu mereu. Nici pentru activitatea de colectare nu sunt neapărat necesare investiții semnificative, dar este nevoie de reglementări, de măsuri care să constrângă cetățeanul să fie responsabil. Eu știu că pentru un politician par destul de greu de pus în practică astfel de măsuri, dar fără a constrânge cetățeanul să colecteze separat nu se va putea face colectare separată. Țările din vestul Europei au un nivel de colectare și reciclare mai mare decât al nostru, pe care nu ar fi reușit să îl atingă fără coerciție. Acolo dacă cetățenii nu pun deșeurile separat primesc amenzi considerabile.
Dar în România autoritatea locală și cea centrală evită să ia aceste decizii care la prima vedere ar părea nepopulare, cu toate că majoritatea românilor vor înțelege până la urmă necesitatea unor astfel de măsuri. Procesarea deșeurilor, transformarea lor în materie primă nouă este o activitate economică în care nu prea este nevoie de ajutor financiar, fiindcă acolo unde există materie primă de calitate pot fi dezvoltate activități rentabile.

ecologic: Dar cât timp mai poate fi rentabilă o afacere din domeniul reciclării în condițiile în care cresc prețurile la gaze, la carburant și la curentul electric?

Cristinel Dobrotă: Aceasta este o problemă care se duce dincolo de activitatea de reciclare, este o problemă generală, cu efecte și în alte domenii.
După părea mea, la energie asistăm la o creștere nejustificată de prețuri, cu complicitatea Comisiei Europene, care a venit să pună gaz pe foc cu aceea taxă pe CO2. Poate că era necesară o taxă pentru a asigura fondurile necesare investițiilor în energie mai puțin poluantă, dar cred că ar trebui să fim cinstiți și să vedem cât de mult a contribuit această taxă pe CO2 la vârtejul scumpirilor din domeniul energetic. Observăm o lipsă de reacție, poate chiar și o complicitate din partea autorităților, iar rezultatul este o creștere de două sau trei ori la energie pe flux.
Rusia are partea ei de vină, e adevărat, dar războiul a izbucnit acum trei luni și scumpirile au început acum un și jumătate. Să ne amintim că la finalul anului trecut, când războiul încă nu începuse, prețurile la energie erau deja de două mai mari decât în perioada prepandemică. Eu nu compar cu perioada 2020, de lockdown, când nu s-a consumat și prețurile au fost denaturate, mă refer la 2019, perioada prepandemică. La finalul anului 2021, când încă nu începuse războiul, energia electrică era de aproximativ două ori mai scumpă, iar acum prețul este și mai mare. Este clar că nu putem pune această creștere doar pe seama războiului declanșat de Rusia. Vorbim în primul rând de o lipsă de implicare a autorităților.
Tehnologiile evoluează, iar echipamentele se schimbă de la un an la altul. Este adevărat că tehnologiile de acum 10 ani sunt mai mari consumatoare de energie decât cele din prezent. De aceea programele de finanțare pentru tehnologii noi, mai puțin consumatoare de energie, ajută și sunt cât se poate de binevenite. Este nevoie de finanțare pentru echipamente mai puțin poluante.

ecologic: Dar când prețurile la energie cresc atât de mult, cum poate un produs „Reciclat în Europa“ să fie competitiv pe plan mondial?

Cristinel Dobrotă: Ați precizat că domnul Timmermans a folosit eticheta „Reciclat în Europa“, dar cum putem folosi această etichetă dacă materia primă virgină fabricată din petrol pur este adusă mai ieftin din Asia? De exemplu PET-ul este mai ieftin; materia primă adusă din Asia este sensibil mai ieftină decât materia primă reciclată. Cum poți să fii competitiv în asemenea condiții? Trebuie reglementat acest joc economic. Înțeleg că unul câștigă și altul pierde, cel care aduce materia primă din Asia este în câștig, iar noi cei care fabricăm materia primă prin reciclare pierdem. Dar în astfel de situații anormale, cineva trebuie să intervină. Este adevărat că piața trebuie să fie liberă, dar când această libertate depășește condițiile economice sănătoase, situația trebuie reașezată în cadrul ei firesc. Industria nu poate fi competitivă în condițiile în care prețul energiei crește la valori nejustificat de mari. În ultimul an și jumătate companiile din zona de energie se îmbogățesc și, conform principiului vaselor comunicante, cineva sărăcește. Și cine este acel cineva decât populația, industria și orice consumator de energie? Autoritățile trebuie să înțeleagă că principiul vaselor comunicante funcționează și în mediul economic.
Dacă consumatorul final este sufocat de prețurile mari la energie și la altele, toate se țin lanț și atunci el nu va mai consuma, iar industria va suferi. Este complet greșit să credem că vom avea mai puține emisii dacă vom consuma mai puțin. Emisiile trebuie reduse prin fabricarea de produse sănătoase, cu amprentă de CO2 cât mai mică, nu prin lockdown sau prin presiuni asupra consumatorului ca să nu mai cumpere.

ecologic: Câtă minciună credeți că există în domeniul energiei verzi?

Cristinel Dobrotă: Cred că există multă manipulare în domeniu, multă minciună și ipocrizie. Eu evit să folosesc termenul de energie verde pentru că astfel de energie nu există. Este o contradicție în termeni, fiindcă energia nu poate fi verde. Orice formă de energie, indiferent cum este produsă, are emisii de gaze cu efect de seră mai mari sau mai mici. De aceea eu folosesc termenul „energie mai puțin poluantă“.
Pentru a produce o astfel de energie este clar că avem nevoie de bani. Dar îi pasă cuiva cu adevărat? În PNRR sunt mult mai puțini bani pentru energie mai puțin poluantă decât pentru autostrăzi sau altceva. Nu spun că nu avem nevoie de autostrăzi, dar transportul rutier este mult mai poluant decât cel feroviar. Oare nu ar fi trebuit să alocăm mai mulți bani transportului feroviar? Amprenta de dioxid de carbon a transportului feroviar este de la 5 până la 10 ori mai mică decât a celui rutier. Oare nu ar trebui să ne concentrăm eforturile în această direcție?
Se discută de automobile electrice, de mașini cu hidrogen, dar eu pot să vă spun că în acest moment o mașină pe hidrogen s-ar putea să fie la fel de poluantă ca o mașină pe benzină sau motorină, fiindcă hidrogenul este obținut într-o proporție de peste 90% din hidrocarburi, din gaz metan pe care îl scoatem din pământ, îl supunem unui proces care este mare consumator de energie electrică și de apă, facem hidrogen și apoi spunem că mașina noastră este nepoluantă și are emisii zero, ceea ce este complet fals. De ce să obținem hidrogenul din gazul metan? Nu mai bine facem o mașină care să meargă direct cu gaz metan?
Se spune că mașina electrică este fără emisii, ceea ce este din nou complet fals. Invit toată lumea să acceseze site-ul Tesla și acolo va găsi un studiu despre modelul 3, cel mai mic de la Tesla, și va vedea că în echivalent CO2 această mașină are aproximativ 110 grame pe kilometru. Iar dacă intrăm pe site-ul Dacia și verificăm datele de la Logan, vedem că emisiile sunt cam aceleași. Este adevărat că aceste studii sunt incomplete și subiective, dar ele ridică o întrebare: cât de poluante sunt de fapt mașinile așa-zis nepoluante?
Cred că trebuie să ne gândim ce să finanțăm prioritar: automobilul electric sau transportul feroviar de care vorbeam mai devreme. Care are o amprentă de carbon mai mică?
ONU spune că în 2050 populația globului va fi mai mare cu aproximativ 2 miliarde, asta înseamnă că și numărul autoturismelor va fi proporțional mai mare dacă nu punem transportul în comun ca prioritate. Dacă păstrăm structura actuală de transport vom avea autoturisme electrice cu emisii ceva mai mici, dar vor fi mai multe. Unde este economia de CO2?
Pe site-ul Agenției Europene de Mediu se menționează că dacă – în scenariul cel mai optimist – în 2050 vom avea 80% autovehicule electrice, necesarul de energie electrică va fi cu 10% mai mare față de cel actual. Cei mai mari generatori de gaze cu efect de seră sunt domeniile energiei și transportului. Realist vorbind, transportul este sectorul unde putem face cea mai mare economie. Iar dacă vrem să ne atingem obiectivul suprem din Green Deal, adică să ajungem la o balanță neutră de emisii, vom fi nevoiți să măsurăm amprenta de carbon în tot ce ne înconjoară și tot ce consumăm, de la mâncare până la hainele pe care le purtăm.
Am citit niște studii care spuneau că energia nucleară are o amprentă mai mică de carbon decât energia fotovoltaică. Atunci nu știu dacă soluția este să continuăm procesul de stimulare a cumpărării mașinilor electrice, în loc să dezvoltăm transportul în comun. Vă rog să vă imaginați cum ar fi în România dacă am avea trenuri de mare viteză și ne-am putea deplasa de la Cluj la București în mai puțin de două ore, mai bine decât cu avionul, care are o amprentă foarte mare de carbon. De asemenea, am văzut trotinete electrice despre care se spune că ar trebui să le folosim, pentru că sunt „verzi“. Dacă trotineta electrică ar înlocui un automobil, atunci da, ar fi o economie fantastică. Dar de fapt înlocuiește fie o bicicletă, fie mersul pe jos.

ecologic: Cât de biodegradabil este cu adevărat plasticul așa-zis biodegradabil?

Cristinel Dobrotă: Aici e o altă minciună. Am văzut la televizor într-un spot publicitar că reciclarea înseamnă să iei un ambalaj nereciclabil (cel puțin la noi în țară, cum este cutia Tetra Pak), să îl turtești și să îl pui într-o anumită pubelă. Acesta este nivelul de percepție al unora cu privire la reciclare.
Acel plastic „biodegradabil“ nu există din punctul meu de vedere. Am citit că în Franța autoritatea din domeniu a cerut să fie eliminată eticheta de biodegradabil de pe ambalaje pentru că ar putea fi confundate cu produse cu adevărat biodegradabile. Trebuie precizat că un produs biodegradabil este cel care se descompune natural conform standardului într-o perioadă de șase luni, iar acel „plastic biodegradabil“ nu se descompune în mod natural ci rezistă în natură zeci de ani și se descompune doar într-o instalație de compost specială, în anumite condiții. De aceea pe etichetă ar fi corect să scrie compostabil și nu biodegradabil, fiindcă asta avem noi în România: plastic compostabil și nu plastic biodegradabil.
De asemenea, foarte puțină lume știe că cel puțin jumătate din acest plastic compostabil – sau bioplastic – este produs tot din petrol. Chiar aș putea spune că pe piața românească „plasticul biodegradabil“ conține 50-80% petrol. Este adevărat că produsul fabricat din petrol este compostabil, dar nu este biodegradabil. În plus, pungile din acest plastic sunt foarte scumpe. Conform puținelor studii independente disponibile în acest moment, aceste pungi nu au o amprentă de carbon mai mică decât cele din plastic, ceea ce este foarte grav.
Am văzut un alt studiu, despre tăvițele din bioplastic comparativ cu tăvițele din plastic, polipropilenă și PET, care arăta că amprenta cea mai mică de carbon nu o are bioplasticul, ci polipropilena. Dacă acest tip de plastic nu are o amprentă mai mică, de ce îl folosim? Dacă în acest moment mașina pe hidrogen nu are o amprentă mai mică, de ce o mai fabricăm? De ce să producem un automobil electric care nu are o amprentă de carbon mai mică în comparație cu un automobil cu motor cu ardere internă și în plus este mai greu cu 50%?

ecologic: Faceți parte din Coaliția pentru Economia Circulară. Cum colaborați cu ceilalți membri?

Cristinel Dobrotă: Romcarbon este membru al Coaliției pentru Economia Circulară și colaborăm foarte bine cu ceilalți membri, avem întâlniri periodice, există și un grup de WhatsApp în care schimbăm impresii, iar apartenența companiei noastre la această organizație este una cât se poate de benefică. Coaliția este un grup mai extins, unde afli lucruri noi și te consulți cu alte persoane din aceeași zonă de interes. Romcarbon este membru în mai multe asociații, dar poate cea mai fructuoasă este apartenența noastră la Coaliția pentru Economia Circulară.