Cristinel Dobrotă: „Cele mai mari probleme în gestionarea deşeurilor sunt colectarea separată şi reciclabilitatea“

Una dintre cele mai mari societăţi producătoare de ambalaje şi de alte produse din plastic din România este compania Romcarbon din Buzău, o întreprindere cu o tradiţie îndelungată care a devenit în ultimii ani şi un important reciclator de plastic. Despre activitatea societăţii Romcarbon, dar şi despre taxa europeană pe plasticul nereciclat, despre colectare şi reciclabilitate am vorbit cu Cristinel Dobrotă, directorul general adjunct al Romcarbon SA.● ecologic

ecologic: Ce ne puteţi spune despre istoria societăţii Romcarbon?

Cristinel Dobrotă, directorul general adjunct al Romcarbon SA: Societatea Romcarbon a fost înfiinţată în anul 1952 şi la acea vremea se numea Chimica pentru că era o companie din industria chimică. După anii 1960 a intrat în zona de prelucrare a maselor plastice, o activitate care pe atunci era abia într-o fază incipientă.

În scurt timp însă Romcarbon a devenit un producător important de mase plastice şi de filtre pentru industria auto. Vechea maşină Dacia avea filtrele făcute la Buzău, filtre care erau foarte bune şi chiar renumite la vremea respectivă. De asemenea, aici se făceau măştile de gaze pentru armata română şi pentru cei care lucrau în minerit. Din păcate, după anii 1990 când nu s-a mai acordat atenţie producţiei româneşti, aceste produse au început să fie importate. Cu toate acestea noi fabricăm în continuare şi filtre şi măşti, dar într-o cantitate mai mică tocmai pentru că importurile cu produse ieftine fabricate prin Asia neau cam scos din această piaţă. Romcarbon s-a dezvoltat însă mult pe zona de prelucrare a maselor plastice şi pe producţia de ambalaje.

ecologic: Cum a supravieţuit compania Romcarbon după anii 1990?

Cristinel Dobrotă: Societatea a fost privatizată prin metoda MEBO, iar principalul acţionar a fost PASul adică asociaţia salariaţilor. În anul 2002 investitorii taiwanezi au început să cumpere acţiuni la Romcarbon şi în anul 2003 au devenit acţionari majoritari.

Trebuie spus faptul că în perioada aceea Romcarbon era întro situaţie dificilă şi se îndrepta încet dar sigur spre închidere, urmând să aibă aceeaşi soartă ca multe alte companii româneşti care au fost distruse fie din neştiinţă, fie intenţionat pentru a se valorifica terenul ca spaţiu imobiliar. Atunci Romcarbon a avut noroc cu această investiţie taiwaneză care a revigorat compania şi a puso pe o nouă direcţie. Astfel că acum la Buzău se fabrică ambalaje, saci din propilenă, saci de rafie, mici sau mari, tăviţe din polistiren, panouri din polistiren, tăviţe din PET, produse din polietilenă, pungi, folie pentru agricultură şi altele.

În afară de fabricarea ambalajelor, Romcarbon a început în anul 2012 un proiect ambiţios de reciclare a deşeurilor din plastic. Este vorba de deşeurile din plastic altele decât PET-ul. În prezent reciclăm deşeurile din polietilenă, polipropilenă şi deşeurile de polistiren din echipamente electrice şi electronice. Practic noi preluăm deşeurile din plastic de la GreenWEEE şi de la alte companii, le valorificăm, le procesăm aici şi obţinem în final o materie primă care se întoarce în industria de prelucrare. Totodată, noi reciclăm deşeuri din folie pe care le transformăm în granule şi le utilizăm în producţie şi oferim pieţei româneşti produse din material reciclat, acolo unde aplicaţia nu necesită un aviz alimentar. Asigurăm astfel de mulţi ani acea circularitate despre care se vorbeşte acum în Europa. Avem produse obţinute din materiale reciclate sută la sută, dar avem şi produse care sunt fabricate în combinaţie, încercăm să propunem clienţilor utilizarea a cât mai mult material reciclat pentru că dincolo de atracţia preţului, noi susţinem ideea de sustenabilitate. Pot să spun că avem un răspuns pozitiv de la clienţii noştri. Chiar anul acesta lansăm câteva proiecte în care încercăm să implementăm produse ce conţin într-o anumită pondere, între 20 şi 50%, materiale reciclate pe lângă produsele clasice care sunt fabricate din materiale reciclate în proporţie de sută la sută.

ecologic: Cum se înscrie Romcarbon în trendul european de trecere de la o economie liniară la o economie circulară?

Cristinel Dobrotă: În prezent Romcarbon este un mare producător de ambalaje şi un mare reciclator de mase plastice din România. O parte din produsele pe care le reciclăm din deşeuri sunt utilizate în procesul de producţie a produselor finite, astfel că putem spune, fără teama de a greşi, că Romcarbon este o companie care funcţionează pe principiile economiei circulare.

Grupul Romcarbon are aproximativ 1600 de angajaţi şi, după spitalul judeţean, este al doilea cel mai mare angajator buzoian. În ceea ce priveşte reciclarea avem o serie de proiecte dezvoltate în ultimii ani cu industria auto care a început să se orienteze şi către plasticul obţinut din deşeuri şi suntem mândri de faptul că Romcarbon a devenit un nume cunoscut şi pe acest segment.

În prezent, pe lângă materialele pe care noi le utilizăm în producţia internă, suntem şi un furnizor de materii prime secundare, de compound-uri pentru industria auto. Produsele noastre ajung şi la Dacia, dar noi lucrăm şi cu multe firme din industria locală auto. De asemenea, produsele noastre se regăsesc acum şi în componenţa anumitor aparate şi echipamente electrocasnice, la societăţi care folosesc materia primă reciclată, iar acesta este un domeniu cu care noi ne mândrim şi pe care vrem să îl dezvoltăm cât mai mult în viitor.

ecologic: Cum a afectat pandemia producţia de plastic din materiale reciclate?

Cristinel Dobrotă: Anul trecut, pe fondul pandemiei de COVID 19 dar şi al războiului economic dintre Statele Unite şi China, industria plasticului a avut mult de suferit din cauza faptului că materia primă virgină a fost foarte ieftină şi astfel a scăzut interesul pentru materialul reciclat. Deşi această situaţie nu a fost una foarte vizibilă, pot să vă spun că industria de reciclare a fost poate cea mai afectată ramură industrială în această perioadă.

Din luna ianuarie a anului acesta preţurile la polimerii virgini au început să crească şi au trecut de la minimele istorice din anul precedent la maxime istorice, o situaţie complet stranie, care a dus însă la creşterea interesului pentru industria de reciclare.

ecologic: Care este părerea dumneavoastră despre taxa europeană pe plasticul nereciclat?

Cristinel Dobrotă: Şi noi aşteptăm o decizie privind taxa pentru plasticul nereciclat, care este cred eu mai degrabă o contribuţie la bugetul european pentru plasticul nereciclat. Din păcate din punctul nostru de vedere această taxă nu este abordată unitar la nivelul Uniunii Europene şi de aceea ar putea să creeze dezechilibre şi chiar un „turism al deşeurilor“. Ori acum sunt state care au anunţat că vor plăti taxa şi o vor recupera apoi de la industrie, sub o formă sau alta, dar sunt şi alte state care au declarat că nu vor suporta această contribuţie din bugetul naţional. Noi considerăm că dincolo de dorinţa de a umple golul lăsat de Brexit, taxa pe plastic trebuie să vină cu rezultate în zona protecţiei mediului şi nu trebuie să rămână doar o formă de a completa o gaură în bugetul Uniunii.

Dacă dorim ca taxa să aibă un efect şi în protecţia mediului atunci ea ar trebui abordată unitar. Nu ştim ce urmează să se mai întâmple pentru că Ministerul Mediului din România nu are încă o poziţie clară pe acest subiect, deci aşteptăm să vedem ce va urma dar ceea ce este clar este că această taxă ar trebui să aducă o stimulare a utilizării materiei prime reciclate. Am văzut câteva ţări din Europa care au pornit deja în direcţia aceasta. Italia va introduce de la 1 iulie 2021 o taxă de 450 euro pe tona de plastic fabricat, exceptând produsele din plastic reciclat şi plastic compostabil. Spania are în pregătire o măsură similară. Mai mult, se gândeşte să scutească de la plata contribuţiei doar plasticul reciclat local şi nu pe cel importat, o abordare care va stimula piaţa proprie. Şi Marea Britanie, care chiar dacă nu mai este stat membru al Uniunii Europene, pregăteşte aplicarea de la începutul anului viitor a unei taxe de 250 lire pentru fiecare tonă de produse din plastic care conţine mai puţin de 30% material reciclat, o altă măsură care vine să stimuleze industria de reciclare naţională.

De ce aceste state? Deoarece Italia, Spania şi Marea Britanie erau ultimele în clasamentul statelor dezvoltate din Europa în ceea ce priveşte rata de colectare şi reciclare.

Pe de altă parte eu nu cred însă că această taxă ar trebui să fie foarte mare pentru că pe lângă pericolul dispariţiei unei industrii, poate apărea astfel riscul mişcării de la o ţară la alta a ambalajelor, a produselor finite şi chiar a apariţiei unui fenomen uriaş de evaziune dacă nu este stabilită o politică unitară la nivelul întregii Uniunii Europene.

ecologic: Care este părerea dumneavoastră despre pungile din plastic compostabil?

Cristinel Dobrotă: Şi noi la Romcarbon fabricăm astfel de pungi, atât compostabile cât şi din plastic. Toate supermarketurile le-au pus acum în vânzare pe cele compostabile şi cetăţenii le cumpără închipuindu-şi că protejează astfel mediul. Dar din păcate foarte puţină lume ştie că aceste pungi se descompun doar într-o atmosferă strict controlată şi nu în mediul natural. Dacă îngropăm o astfel de pungă lângă o alta din plastic într-o groapă de gunoi, iar peste 30 de ani le dezgropăm, le vom găsi în aceeaşi formă. După părerea mea ele nu se descompun nici măcar în instalaţiile de compost pe care le avem noi în România.

O pungă compostabilă pentru a se descompune trebuie să ajungă într-un mediu unde să fie întrunite nişte condiţii stricte de temperatură, umiditate şi oxigen. Există un studiu realizat de Institutul de Cercetări Marine al Universităţii din Plymouth din Marea Britanie în anul 2015, atunci când au început discuţiile privind Directiva 2019/904 (UE) a Parlamentului European şi a Consiliului privind reducerea impactului anumitor produse din plastic asupra mediului, cunoscută ca Directiva SUP („Single Use Plastic“). Cercetătorii au îngropat mai multe pungi din plastic dar şi din plastic compostabil. După trei ani de zile le-au dezgropat şi au descoperit că pungile din acest plastic compostabil aveau aceleaşi caracteristici fizico-mecanice ca înainte să fie îngropate, o dovadă că ele nu se descompun în mediul natural şi că sunt la fel de poluante ca şi celelalte. Întrebarea este câte instalaţii de compost sunt capabile să descompună aceste pungi sunt în România şi cum ajung pungile acolo, pentru că ele nu sunt colectate de nimeni.

Nu plasticul este inamicul nostru, ci noi, oamenii, suntem inamicii acestei planete pentru că facem risipă şi pentru că nu recuperăm deşeurile într-un mod sănătos. Dacă punga din plastic este recuperată ea poate fi reciclată, punga din material compostabil recuperată o poţi duce la instalaţia de compost şi dacă instalaţia este capabilă, ea probabil o va composta.

Dacă până acum pungile din plastic mai ajungeau la reciclare, la cei care reciclează folii amestecate cu alte deşeuri din folie, îmi este teamă că pungile compostabile nu ajung unde trebuie. Iar atunci când ele ajung în fluxul de deşeuri din plastic, acestea le cotaminează şi atunci plasticul nu mai este bun. Apare astfel o altă problemă, avem pe piaţă două tipuri de plastic, unul compostabil şi altul care nu este compostabil şi fiecare dintre ele poate fi reciclat în mod diferit, dar dacă le amesteci ele nu mai sunt reciclabile.

Din păcate avem o campanie de folosire a pungilor compostabile care îmi place să cred că este promovată din neştiinţă şi că ea nu ascunde alte interese.

ecologic: Pe câte fracţii credeţi că ar trebui făcută colectarea deşeurilor?

Cristinel Dobrotă: Colectarea trebuie să fie separată şi nu selectivă. Din păcate noi facem o colectare selectivă, adică colectăm deşeurile care ne plac şi care sunt uşor de reciclat. Eu cred că cele mai mari probleme în gestionarea deşeurilor sunt colectarea separată şi reciclabilitatea. Reciclabilitatea este poate cea mai mare problemă. În prezent se pun pe piaţă ambalaje nereciclabile, gândite numai pentru a vinde mai uşor un anumit produs fără să se ţină cont de reciclabilitatea acestui ambalaj. Prea puţină lume ştie că în directivele europene dar şi în legislaţia românească există un articol care spune că la fabricarea unui produs trebuie să se ţină cont, încă din faza de proiectare, de condiţia ca el să fie uşor de reciclat.

Dar oare cine a ţinut cont de aşa ceva? Dacă aveţi curiozitatea să vă uitaţi într-un sac de colectare selectivă o să observaţi că doar o mică parte din ceea ce găsiţi acolo sunt ambalaje reciclabile şi cea mai mare parte sunt nereciclabile, care pot ajunge în cel mai fericit caz într-o instalaţie de incinerare. Că la noi în România cele mai multe dintre acestea ajung la groapa de gunoi este o altă poveste.

Aceste ambalaje nu sunt reciclabile nu neapărat pentru că sunt compozite, aceasta cred că ar fi una dintre cele mai mici probleme. Să ne uităm la pungile pe care le găsim în supermarket ne ducem la raft şi vedem o gamă variată de pungi foarte colorate, un material imprimat masiv ce nu poate fi reciclat ci poate doar incinerat. Avem sticla din PET, transparentă în care avem apă minerală, însă avem şi sticla albă de lapte, iar diferenţa dintre ele este fantastică. Sticla transparentă este valoroasă şi foarte uşor de reciclat, iar sticla de lapte este fără valoare şi nu este reciclabilă pentru că este vopsită. Eu nu am înţeles niciodată de ce trebuie să vopseşti în alb o sticlă de lapte dacă laptele este alb. Fiindcă omul vrea să vadă că laptele este alb şi nu că sticla este vopsită. De aceea eu cumpăr laptele în sticlă din sticlă, chiar dacă nici sticla nu este reciclată aşa cum ar trebui să fie, dar cel puţin ştiu că ea este reciclabilă.

ecologic: Cum credeţi că ar trebui sensibilizaţi cetăţenii să sorteze deşeurile?

Cristinel Dobrotă: Este foarte important să se colecteze pe două fracţii, să nu amestecăm deşeul organic cu deşeul reciclabil, dar putem vorbi despre o colectare extinsă pe patru sau cinci fracţii. Deocamdată însă cred că trebuie să generalizăm acest sistem pe două fracţii la nivel naţional. Şi dacă tot vorbim de colectarea separată, aceasta nu se va face dacă nu vom aplica şi măsuri de coerciţie, fiindcă degeaba vorbim conştientizare şi educaţie dacă nu îi penalizăm pe cei care refuză să facă acest lucru. Ce facem, ne ascundem după deget? Crede cineva că germanii au făcut această educaţie doar prin fluturaşi sau prin spoturi la televizor? Ei au reuşit prin penalităţi şi coerciţie şi dacă nu înţelegem acest lucru, nu vom putea face colectarea separată. Nu trebuie decât să ne uităm la statele care au deja acest sistem de colectare separată şi o să vedem că el este strâns legat de penalităţi. Altfel spus: cine nu şi-a depus separat deşeurile va plăti o amendă, iar aceasta este atât de mare încât îl va face ca data viitoare să se conformeze. La noi nimeni nu e penalizat, dar se aruncă o grămadă de bani în campanii de conştientizare care nu au nicio finalitate reală.●