16.6 C
Bucharest
Wednesday, September 22, 2021

Deșeurile biodegradabile, între micile dorințe ale investitorilor și marea nepăsare a autorităților

Conform datelor subevaluate raportate la Eurostat, populaţia României generează anual mai mult de 5 milioane tone deșeuri, din care aproximativ 3 milioane tone sunt deșeuri biodegradabile care ajung în proporţie de 90% la gropile de gunoi. Prelucrarea acestui tip de deșeuri în staţiile de compost sau de biogaz este blocată de inexistenţa unei taxe de depozitare reale și de o legislaţie care descurajează orice iniţiativă în domeniu. Despre deșeurile biodegradabile, economia circulară și legislaţia din România am vorbit cu unul dintre cei mai cunoscuţi specialiști în domeniu, Horia-Matei Bărdeanu, directorul Genesis Biopartner și membru fondator al Coaliţiei pentru Economia Circulară.● ecologic

ecologic: Se vorbește foarte mult despre deșeurile de ambalaje și deșeurile electrice și electronice în contextul tranziției către o economie circulară. Ce loc ocupă deșeurile biodegradabile în acest nou tip de economie?

Horia-Matei Bărdeanu, directorul Genesis Biopartner: Deșeurile biodegradabile ar trebui să aibă o pondere destul de mare în economia circulară pentru că acestea reprezintă peste 50% din totalul deșeurilor, conform statisticilor europene.

Există un flux tehnic pentru produsele de sinteză, cum ar fi plasticul, aliajele, cauciucul și altele, dar mai există și un flux biologic. Acest flux biologic reprezintă fluxul natural. Este un model de la care ne inspirăm cu toții și care stă la bazele economiei circulare: fluxul de nutrienţi.

Practic, noi ar trebui ca tot ce luăm din pământ să utilizăm, să reciclăm, să valorificăm, să reutilizăm și să redăm înapoi naturii. În România am cam neglijat acest flux biologic, deoarece în politicile de gestionare a deșeurilor nu s-a pus accent pe partea biodegradabilă, în special pe acea fracție din deșeurile municipale. Or nu mai puțin de 60% din deșeurile municipale îl reprezintă deșeul biodegradabil, pentru care încă ne străduim să facem ceva, iar la noi de-abia acum a început să se discute subiectul, după ce a fost mediatizat intens la nivel european.

Se pare că noi abia din anul 2021 vom încerca timid, după lungi amânări, să direcționăm deșeul biodegradabil către instalații specifice de digestie anaerobă sau compost. În România se generează 3-4 milioane tone de biodegradabil pe an doar de la populație, cantitate care ajunge la gropile de gunoi.

ecologic: Care sunt efectele depozitării deșeurilor biodegradabile?

Horia-Matei Bărdeanu: Efectele sunt foarte bine știute. O să vă reamintesc doar câteva dintre ele: poluare, mirosuri neplăcute, întreținerea arderii la gropile de depozitare – și să ne gândim cât de des vedem la știri că a mai luat foc o groapă de gunoi, a mai luat foc un depozit ambulant de gunoi și așa mai departe – vorbim despre emanații de gaze, de CO2, încălzire globală și multe altele. Toate sunt în strânsă legătură. Din fericire, în zilele noastre avem posibilitatea rezolvării acestor probleme prin colectare separată, prin tratare, prin valorificare în aceleași instalații specifice precum cele de digestie anaerobă, cunoscute mai bine ca instalații speciale de biogaz sau, de ce nu, în instalații de compostare.

În România există astăzi instalații de biogaz, insuficiente ce-i drept, care utilizează deșeurile biodegradabile ca materie primă pentru producția de biogaz utilizat mai departe pentru a produce energie electrică și termică în instalații de cogenerare de înaltă eficiență. Instalațiile de biogaz care fac acest lucru reprezintă un model de bune practici și economie circulară, fiindcă deșeurile nu mai ajung la groapă, nu emană atâta miros și nici dioxid de carbon. Instalațiile de biogaz fac două lucruri: în primul rând recuperare energetică și în al doilea rând producție de fertilizator organic superior. Se spune că în România avem peste 100.000 hectare de soluri care tind să devină deșert. În aceste condiții, vă întreb: nu avem nevoie de fertilizatori?

ecologic: De ce credeți că digestia anaerobă a deșeurilor biodegradabile este superioară producerii de compost?

Horia-Matei Bărdeanu: Fiindcă această tehnologie rezolvă problema global. De aceea și în Europa există o industrie a biogazului. Instalațiile de biogaz sunt cunoscute în general pentru utilizarea de porumb-siloz, de dejecții de vacă și așa mai departe. Stațiile de biogaz, cum avem și în România cel puțin două exemple, lucrează la nivel industrial deja. Ele iau materia primă, o fermentează, o convertesc în energie și în final produc un fertilizator care ajunge în sol sub diverse forme. Fie că vorbim de un fertilizator solid, fie că vorbim de un fertilizator lichid, acestea ajung în sol, și nu oricum ci în mod uniform. Gândiți-vă că în bazinele de fermentație intră lunar mii de tone de deșeuri biodegradabile, iar rezultatul final, mineralizat, este uniform. La compostare rezultatul depinde de ce primești în șarjele respective.

Mai trebuie spus că spre deosebire de compost, digestia anaerobă se face fără injecție de oxigen și fără emisii de CO2. În plus, prelucrarea deșeurilor în instalații specifice creează și locuri de muncă. Nu mai aruncăm deșeurile la groapă să putrezească, producem biogaz, energie, fertilizatori și oferim locuri de muncă.

Printr-un calcul aproximativ rezultă că din cele 4-5 milioane tone pe an de deșeuri biodegradabile pe care acum le aruncăm la gunoi am putea economisi la nivel național 15%, chiar 20% din volumul total de gaz natural pe care îl utilizăm. Și spre deosebire de gazul natural pe care îl ai un timp limitat, fiindcă la un moment dat resursele se termină, biogazul îl ai continuu, iar acesta este un aspect important al economiei circulare.

Un alt atu al biogazului este că poate oferi producție în bandă, atât la utilizarea prin conversie din biogaz în biometan, cât și la folosirea drept combustibil pentru a obține energie electrică și termică. Iar această energie electrică este o energie predictibilă, care se livrează în bandă. După cum bine știți, noi avem centrale hidroelectrice, solare și eoliene. Când nu avem apă, când e înnorat, când nu e vânt, nu producem energie. Nu același lucru se întâmplă la biogaz, unde în general echipamentele și instalațiile sunt concepute astfel încât să funcționeze cel puțin 8.300-8.400 de ore pe an. Asta înseamnă peste 93-94% eficiență din toate punctele de vedere.

ecologic: Chiar nimic din procesul de producție din instalațiile de biogaz nu ajunge la depozitare?

Horia-Matei Bărdeanu: Aș putea spune că intrăm în fenomenul de „zero waste“. Luăm deșeul, îl tratăm, îl valorificăm și îi redăm naturii ceea ce merită. Nimic nu ajunge la groapă.

În cazul în care sunt deșeuri contaminate cu ambalaje, într-un model de bune practici ambalajele trebuie să ajungă la incinerare. Atunci se închide ciclul și vorbim despre „zero waste“. Procesul de tratare și valorificare a deșeurilor biodegradabile în cadrul instalațiilor de biogaz este practic un proces natural: instalațiile au fost gândite pe modelul stomacului vacilor. Doar că în instalațiile de biogaz „digestia“ se face la scară industrială, inputurile sunt predictibile, totul este controlabil prin automatizări și echipamente specifice.

ecologic: Simplificat, care sunt fazele acestui proces?

Horia-Matei Bărdeanu: Deșeurile, în funcție de tipul lor, pot suferi sau nu o pretratare, adică eliminarea conținutului de ambalaje sau alte impurități pe care nu le dorim în instalații. Deșeurile lichide și solide se introduc diferențiat în echipamente specifice. Aici stau la fermentat, la macerat 30-40-50-60 de zile; durata depinde de specificul fiecărei instalații și de timpii de retenție. În acest timp biogazul se degajă, se colectează, se tratează și apoi se trimite către echipamente de producție de energie electrică și termică în cogenerare ori de purificare, pentru că biogazul este combustibilul centralei de cogenerare.

Dacă alegem o altă cale, cum fac și vecinii noștri din Europa, putem să îl purificăm și să facem producție de biometan, de biocombustibil, de gaz natural comprimat (CNG), pu- tem să facem inclusiv recuperare de CO2 pentru industria alimentară, iar acesta este un aspect destul de important pentru că România importă acum 70% din necesarul de CO2 al industriei alimentare. Derivatele care se pot obține prin utilizarea biogazului drept combustibil sunt foarte multe, acum de- pinde și de specificul fiecărui investitor.

ecologic: Este sprijinită cumva producția de biogaz la nivel național?

Horia-Matei Bărdeanu: Aici intervin aspectele negative ale discuției. Noi ne-am obișnuit să avem probleme și lacune legislative, să taxăm reciclarea, dar din nefericire nu taxăm depozitarea deșeurilor. Cel puțin acesta a fost un fenomen în ultimii ani.

Eu consider că cine face ceva bine trebuie răsplătit, nu penalizat. Din păcate, lucrurile nu stau atât de roz la noi în țară și de aceea au fost foarte puțini oameni care au avut curajul să investească în instalații specifice, iar motivele sunt ușor de văzut. În primul rând, lipsa predictibilității businessului în sine, și aici nu mă refer la materia primă, ci la faptul că businessul nu este sustenabil pentru că nu este subvenționat. În străinătate, cine procesează deșeuri are parte de un tratament special și de niște subvenții. Mai mult de atât: i se oferă o predictibilitate pe cel puțin 10-15 ani, astfel încât să fie încurajat să investească.

La noi nu s-a întâmplat așa, pentru că s-a întârziat implementarea taxei la depozitare. Ne uităm la vecinii noștri și vedem că la ei taxa funcționează. Cine aruncă trebuie să plăteas- că. De aceea ne chinuim și noi să introducem principiul „Plătești pentru cât arunci“. Dacă tu, cetățean, ești civilizat și depui deșeurile separat, trebuie să plătești mult mai puțin decât altul căruia nu-i pasă și le pune la grămadă. La noi sistemul nu funcționează așa. Indiferent cum pui gunoiul, plătești la fel.

Foto: ecologic

În Germania de exemplu, dacă vrei să arunci un tomberon cu gunoi biodegradabil trebuie să plătești 13 euro pe pubela de 125 litri. Înmulțiți dumneavoastră și vedeți cam cât costă o tonă. Aici am rămas codași, pentru că la noi toate cheltuielile operaționale, cu tratarea, cu convertirea în biogaz și așa mai departe sunt foarte scumpe, iar noi, cei din breaslă, nu putem să susținem acest proces prin tarife zero. Cineva trebuie să plătească.

ecologic: La ambalaje există responsabilitatea producătorului, există niște bani care intră sistem și mișcă lucrurile. La deșeurile biodegradabile nu există ceva similar?

Horia-Matei Bărdeanu: Din păcate, la biodegradabil nici nu se pune problema de așa ceva. După cum știți, suntem codașii Europei cu taxarea la groapă. Noi, prin neimplementarea unor taxe graduale la depozitare, nu numai că nu am educat populația să colecteze separat, ci am și accelerat umplerea gropilor de gunoi. În străinătate, dacă vrei să arunci deșeurile la groapă plătești între 80-150 euro pe tonă, iar la noi plătești 25-30-35 euro.

Imaginați-vă următorul scenariu: dumneavoastră veniți la mine și doriți să reciclați un deșeu la biogaz, iar eu vă fac o ofertă corectă, bazată pe un posibil parteneriat pe termen mediu și lung, pentru că despre asta vorbim, despre sustenabilitatea investițiilor și a industriei. Eu cu prețul meu corect nu pot să mă bat cu prețul de la groapă pentru că acolo pur și simplu doar se aruncă deșeurile, nu există cheltuieli. Business-ul producerii de biogaz fără un sprijin din partea autorităților nu este sustenabil. Acesta este unul dintre motivele pentru care în România nu avem încă suficiente stații specifice care să trateze deșeurile biodegradabile.

Potențialul energetic este uriaș. Din nefericire businessurile nu sunt sustenabile și investitorii se feresc. Pe de altă parte, există și niște probleme legislative. Gândiți-vă doar că taxa de depozitare trebuia introdusă încă din 2013-2014 și de atunci s-a tot amânat. Suntem în 2020 și încercăm ca din 2021 să începem să colectăm și noi biodegradabilul separat. Chiar dacă s-ar aviza mâine legea tratării și colectării separate a deșeurilor nepericuloase, va dura mult până când normele tehnice se vor aplica în concordanță și cu jucătorii sau operatorii economici care oferă aceste servicii, până când omul se va învăța să plătească și așa mai departe. Deci tot va mai fi o mare întârziere.

ecologic: Aveți colaborări cu autorități locale sau cu diverși agenți economici?

Horia-Matei Bărdeanu: Da, dar și aici apar probleme de altă natură. Avem instalații de biogaz în România care sunt dispu-se să se înțeleagă cu diverse unități administrativ-teritoriale sau cu operatori economici, doar că ne încurcă legislația. Stațiile de biogaz sunt sub jurisdicția Ministerului Energiei și a Agenției Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), dar și a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Și nu există o simbioză între aceste direcții foarte clare: energie, mediu, agricultură, chiar și Ministerul Muncii – pentru că se oferă locuri de muncă – și așa mai departe.

Nu este permisă utilizarea deșeurilor biodegradabile de la populație, de care se tot vorbește că de mâine s-ar colecta obli- gatoriu. Deși acestea ar fi o materie primă bună pentru biogaz, instalațiile prezente pe piața din România nu le pot prelua deoarece pentru fiecare tonă de deșeu pe care stațiile de biogaz o utilizează trebuie demonstrat că materia primă este deșeu produs în România. Îți trebuie certificate de origine care să ateste către instituțiile specializate că biogazul a fost produs doar din marfă românească, iar toate aceste proceduri nu sunt încă finalizate.

ecologic: Cine ar trebui să facă acest lucru?

Horia-Matei Bărdeanu: În primă instanță pentru emiterea pro- cedurii ar trebui să se implice Ministerul Mediului și ulterior să apară o simbioză între Ministerul Energiei, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și ANRE care este practic legiuitorul energiei regene-rabile. Ar trebui să ne punem de acord astfel încât să se elaboreze o lege care să înglobeze toate aspectele pentru că și mâine dacă cineva vrea să colecteze deșeuri biodegradabile, nu are unde să le ducă. Acesta este adevărul. Ne îngropăm în hârtii, dar uităm esența și știți cum e, esența lucrurilor bine făcute este în general destul de simplă. Eu zic să ne concentrăm după logică, să vedem ce avem de făcut, să facem niște grupuri de lucru și să vedem cum se poate merge mai departe pentru că din păcate cei de la ministere au uitat de mult să ne mai întrebe și pe noi, cei din practică, cam cum stau lucrurile. Consider că lucrurile trebuie luate pas cu pas, dar într-un ritm accelerat, pentru că am rămas în urmă și lumea ne cam arată cu degetul. Infringementul despre care se tot vorbește este aici, ne bate la ușă și nimeni nu dorește să plătească zilnic amenzi. Decât să plătim amenzi, mai bine ajutăm industria să producă și să ofere servicii sustenabile pentru populație, pentru că la urma urmei toți avem același scop: să trăim civilizat într-o lume curată, o lume în care avem la dispoziție tot ce vrem, fără să ne mai risipim resursele.●

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Publicitate

Cele mai recente articole

Publicitate

Alte articole

Mai multe articole

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Prin acord, acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.

Privacy Settings saved!
Setările de confidențialitate

Când vizitați orice site web, acesta poate stoca sau prelua informații pe browserul dvs., mai ales sub formă de cookie-uri. Controlează-ți aici serviciile personale de cookie-uri.

Aceste cookie-uri ne permit să numărăm vizitele și sursele de trafic, astfel încât să putem măsura și îmbunătăți performanțele site-ului nostru.

  • _ga
  • _gat
  • _gid

Decline all Services
Accept all Services