Impactul la nivel mondial al pandemiei COVID-19 este încă foarte greu de anticipat, însă în mod cert consecinţele se vor resimţi pentru mult timp în toate domeniile de activitate, iar provocările economice vor fi în general mari pentru întreaga omenire. În actualele condiţii de incertitudine, în care producătorii îşi închid temporar fabricile, companiile îşi reduc semnificativ activitatea, competiţiile sportive se suspendă, evenimentele se anulează, firmele mici şi antreprenorii se luptă pentru supravieţuire, iar vânzările produselor care nu fac parte din sectorul alimentar scad considerabil, ne punem întrebarea legitimă: ce se va întâmpla cu industria reciclării în 2020?
Asociaţia Environ, în calitate de organizaţie colectivă de transfer responsabilitate a producătorilor de echipamente electrice şi electronice, are ca sursă unică de finanţare taxa de timbru verde pe care companiile o încasează de la consumatori în momentul vânzării de produse electrice şi electronice. Pentru a vinde însă aceste produse, clienţii noştri trebuie fie să producă în unităţile proprii, fie să importe aparatură fabricată în alte state.
Cea mai mare parte din producţie este localizată în China, ţară aflată momentan într-o situaţie incertă. Ştim sigur că majoritatea unităţilor de producţie au fost închise pentru cel puţin o lună. O parte dintre acestea s-au redeschis şi funcţionează la capacitate redusă, iar o altă parte nu funcţionează pentru că nu au subansamble, componente şi materii prime. Termenul uzual de producţie de la momentul primirii comenzii este cuprins între trei săptămâni şi poate ajunge, în funcţie de diferiţi factori, până la maximum şase luni. După finalizarea procesului de producţie, timpul necesar pentru încărcare şi transport cu vaporul poate dura minim 5-6 săptămâni, dacă nu luăm în calcul şi întârzierile generate de dereglarea activităţii în industria transporturilor maritime. Cu alte cuvinte, de la momentul în care China va reîncepe să funcţioneze la nivel normal (ceea ce nu ştim când se va întâmpla), va mai dura cel puţin două luni până când primele produse vor ajunge în România.
În acelaşi timp şi capacităţile de producţie locale şi europene au de suferit, iar dacă la jumătatea lunii martie China a dat primele semne că începe să îşi revină, în unele state din Europa printre care şi România, criza este abia la început. Sunt fabrici care şi-au suspendat activitatea şi altele care lucrează la capacitate redusă, însă şi acestea au nevoie cel puţin parţial de materie primă şi subansamble din China. Aşadar este corect să afirmăm că şi capacităţile de producţie locale vor fi afectate pe o perioadă mai lungă, până când lucrurile vor reintra în normal. Din punctul meu de vedere, o concluzie pertinentă ar fi să spun că pentru a preveni un astfel de impact pe viitor, omenirea ar trebui să îşi reducă dependenţa de China şi în general de ţările în care producţia este mai ieftină.
Dincolo de problemele legate de încetinirea producţiei ar trebui să analizăm situaţia stocurilor existente. În această perioadă, companiile vor reuşi probabil să vândă majoritatea stocurilor actuale, inclusiv produsele mai vechi a căror şansă să fie vândute ar fi scăzut proporţional cu durata şederii lor în depozite. Poate chiar la un moment dat lucrurile se vor debloca şi vor începe să fie livrate stocuri noi de produse. Întrebarea mea, retorică în acest moment, este: ce se va întâmpla cu consumul? Vor avea consumatorii, fie că vorbim despre persoane fizice sau companii, apetit să cumpere produse noi în condiţiile unei economii slăbite şi ale unui nivel ridicat de incertitudine faţă de viitor? Cel mai probabil, fără stimulente semnificative vânzarea de echipamente electrice şi electronice, o categorie de produse care nu este esenţială pentru nevoile de bază, va scădea semnificativ.
Scăderea vânzărilor pe piaţa electronicelor se traduce evident într-o scădere a încasărilor provenite din timbrul verde ale organizaţiilor de transfer responsabilitate şi astfel va deveni un alt obstacol în calea îndeplinirii obiectivelor de colectare.
Obligaţia de colectare şi reciclare a Asociaţiei Environ pentru anul 2020 în numele celor aproximativ 700 de producători pe care îi reprezintă este de 25.000 tone DEEE, o ţintă calculată pe baza mediei cantităţilor puse pe piaţă în 2017, 2018 şi 2019. În ultimii ani industria echipamentelor electrice a avut o creştere medie anuală de peste 15%, ceea ce înseamnă că ţinta de colectare pentru anul 2020 de 45% este la un maxim istoric. Opinia mea este că în situaţia actuală acest mod de calcul al ţintei este total ineficient şi o abordare mai corectă ar fi calcularea obligaţiilor de colectare în funcţie de situaţia echipamentelor puse pe piaţă în anul curent.
Bugetul Environ pentru anul 2020, calculat astfel încât să acopere cheltuielile necesare pentru îndeplinirea ţintei de colectare şi reciclare, se bazează pe vânzările clienţilor din anii anteriori. În acest moment este greu de estimat cât se va realiza din acest buget, cu atât mai mult cu cât situaţia generată de pandemia COVID-19 este încă la început şi nimeni nu poate spune cu exactitate cât va dura şi care vor fi consecinţele. Cel mai probabil încasările vor fi considerabil mai mici decât am anticipat şi nu există o soluţie de finanţare suplimentară astfel încât să ne putem îndeplini obligaţiile. Singura variantă de creştere a încasărilor ar presupune majorarea semnificativă a valorii timbrului verde, dar acest lucru ar avea impact direct asupra consumatorilor şi ar duce în ultimă instanţă la scăderea vânzărilor. O altă soluţie de luat în calcul ar putea fi ca legiuitorul, fie cel român, fie cel european, să ia notă de această situaţie globală şi să ofere o derogare pentru obligaţiile din acest an.
Mergând mai departe de contextul economic şi presupunând că vor exista fonduri suficiente pentru colectare şi tratare, o altă întrebare este: ce se va întâmpla cu disponibilitatea de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE), care şi în condiţii normale de piaţă este una scăzută? DEEE-urile sunt generate din două mari direcţii: persoane fizice care îşi cumpără aparatură electrică şi electronică pentru uz personal şi companii care cumpără pentru uz intern. De ambele părţi însă disponibilitatea de a investi în produse noi va fi diminuată proporţional cu durata crizei actuale şi cu timpul în care lucrurile ar putea reveni la normal. Mai mult decât atât, oamenii vor avea alte probleme de gestionat, iar reciclarea deşeurilor nu va face parte nici de această dată din lista de priorităţi. În contextul în care românii se despart oricum greu de aparatura veche, criza îi va determina să devină şi mai strângători, iar sursele de generare a DEEE-urilor vor fi afectate pe termen scurt şi mediu, această disponibilitate redusă determinând creşterea costurilor de colectare. Altfel spus, în opinia mea, chiar dacă am avea suficiente fonduri pentru îndeplinirea obligaţiilor, este foarte probabil să nu existe cantităţi suficiente pe care să le putem colecta şi trata.
Tot raţionamentul prezentat până acum trebuie analizat şi din perspectiva introducerii începând cu anul acesta a penalităţii – denumită în mod constructiv de autorităţi „contribuţie“ – de 4 lei pe kilogram pentru obligaţiile de colectare neîndeplinite. România este singura ţară din Uniunea Europeană în care există o astfel de măsură de sancţionare pentru neîndeplinirea ţintelor, penalitatea fiind dealtfel dublă faţă de costul de colectare şi tratare, care este în acest moment de circa 1,9 lei pe kilogram. În contextul în care este foarte puţin probabil ca premisele pentru derularea unei activităţi performante în domeniul reciclării să existe în 2020, la finalul anului ne vom confrunta cu imposibilitatea de a atinge obiectivele şi cu lipsa de resurse financiare pentru achitarea penalităţii. În cel mai rău scenariu posibil, dacă nu va exista o formă de susţinere din partea guvernului, multe dintre organizaţiile de transfer de responsabilitate ar putea să dea faliment şi să îşi încheie activitatea la începutul anului viitor, iar asociaţiile care vor supravieţui vor avea o provocare dublă în 2021, când pe lângă numărul mare de clienţi pe care vor fi nevoite să îi preia, vor trebui să gestioneze o ţintă care va creşte de la 45% la 65%.
În concluzie, fără o susţinere a producătorilor şi importatorilor, fără o stimulare a consumului şi în absenţa unor măsuri de relaxare temporară a obligaţiilor privind colectarea şi reciclarea deşeurilor electrice, o întreagă industrie se poate prăbuşi. În condiţiile actuale, poate fi privită ca o industrie mică, însă dincolo de aspectele economice impactul asupra mediului înconjurător este foarte important. Şi poate acum mai mult ca niciodată, când nivelul de poluare la nivel global a scăzut considerabil ca urmare a reducerii traficului şi activităţilor de producţie, chiar şi cei mai sceptici devin conştienţi de răul pe care îl facem zilnic planetei. Noi, Environ, vom continua să facem tot ceea ce putem pentru a ne îndeplini obligaţiile asumate şi a ne continua angajamentul de luptă pentru protecţia mediului.●
Răzvan Ziemba, preşedintele Asociaţiei Environ
