19.2 C
București
joi, octombrie 3, 2024
Mai mult

    Misiune imposibilă

    Nimic nu a crescut mai mult în ultimii ani în România decât mizeria din jurul nostru. Speranța de viață, nivelul de trai, educația, veniturile toate sunt în scădere. Nu însă și mizeria. Și nu poți să nu te întrebi dacă legătura dintre sărăcie, prostie și disprețul față de locul în care trăim nu este cumva atât de puternică încât orice campanie de educare, informare, conștientizare sau cum vreți să-i spunem este total inutilă în țara asta în care parcă nimănui nu îi mai pasă decât de prezent nu și de ce lasă în urma lui.
    Ceea ce încearcă acum ministrul Mediului prin campania „Curățăm România!“ este de admirat. Niciun alt ministru nu a încercat așa ceva până acum.
    A induce însă mentalitatea oamenilor din Ardeal celor din Mehedinți, Craiova sau București este o misiune aproape imposibilă. Nu atât nivelul de trai cât diferențele de educație dintre regiunile României sunt imense. Sărăcie este peste tot în țară, dar nu peste tot este la fel de mare murdăria și nu peste tot oamenii se comportă ca vandalii.
    Am așteptat datele referitoare la banii solicitați de primării Administrației Fondului pentru Mediu după primele două săptămâni din campania „Curățăm România!“. Din cele 27 milioane lei cât a pus la dispoziție instituția s-au făcut cereri de finanțare pentru doar 1,2 milioane lei și numai de 230 din cele peste 3.000 de primării din România. Conform postărilor de pe rețelele de socializare, cei care s-au implicat în campania de strângere a gunoaielor nu au fost nici primarii și nici șefii de Asociații de Dezvoltare Intercomunitară, ci copiii, profesorii, elevii și angajații instituțiilor subordonate Ministerului: Garda de Mediu, Agențiile de Mediu, Romsilva și Apele Române.
    Am încercat să înțeleg ce a fost greșit în mesajul ministrului. Omul a venit de la Miercurea Ciuc la București nu acum, ci de mulți ani și tot nu înțelege prea bine ce se întâmplă aici. Ceea ce în Ardeal este inadmisibil, aici în sud e în firea lucrurilor.
    În plus, chiar și de ideea de campanii de informare și conștientizare s-a cam ales praful. Unii le fac de ani de zile fiindcă reprezintă o modalitate de întors banii dintr-un buzunar în altul, iar alții, primarii, încasează oricum de la OIREP-uri sume apreciabile pentru educare și informare, fără să facă ceva. Și acum apare un ministru care le propune o campanie ce implică responsabilitate, muncă și voluntariat…

    Newsletter Ecologic