
ECOTIC a lansat pe 12 octombrie a.c. cea de-a XIII-a ediție a concursului Gala Premiilor Pentru Un Mediu Curat într-o nouă structură, ce vizează două categorii de înscrieri și nominalizări: proiecte dedicate protecției mediului și personalitatea de mediu a anului.
ECOTIC continuă tradiția promovării și premierii proiectelor de mediu, incluzând anul acesta și persoanele care au avut contribuții semnificative la protecția mediului din România. De asemenea, se va acorda un premiu special pentru recunoașterea implicării jurnaliștilor în promovarea protecției mediului.
Gala premiază proiecte care au un impact pozitiv asupra comunității în ceea ce privește conservarea mediului înconjurător. În cei 12 ani de concurs au fost înscrise peste 600 de proiecte provenite de la companii, instituții publice, ONG-uri și instituții de învățământ din toată țara.
Ediția actuală va premia trei câștigători la categoria Proiecte, un câștigător la categoria Personalitatea de mediu a anului și un câștigător al Premiului special dedicat jurnaliștilor.
Cei care desfășoară sau cunosc proiecte de mediu cu impact în comunitate sau persoane care au contribuit la protecția mediului se pot înscrie sau pot face nominalizări pe www.premiilepentrumediucurat.ro până pe 25 noiembrie a.c. •ECOTIC