3.6 C
Bucharest
Tuesday, March 9, 2021

Posibil consens: garanţia de 50 de bani

În dezbaterile pe tema sistemului garanţie-depozit se conturează un consens cu privire la valoarea garanţiei, care ar urma să fie de 50 de bani indiferent de ambalaj.

„Există un studiu pe care l-a făcut public Ministerul Mediului şi care confirmă disponibilitatea consumatorului român de a întoarce aceste ambalaje la o valoare a garanţiei de 50 de bani pe ambalaj. Există un studiu pe care şi noi în cadrul Alianţei Producătorilor de Băuturi l-am făcut pentru a testa deopotrivă opiniile şi tendinţele consumatorilor şi vine ca o validare a acestui cuantum. Rămâne la dispoziţia Ministerului Mediului să decidă exact cuantumul acestei garanţii, dar punctul de pornire în acest moment este de 50 de bani, putând fi ajustat în viitor în funcţie de contextul economic şi la recomandarea operatorului de sistem“, a declarat Julia Leferman, directorul general al Asociaţiei Berarii României.

Julia Leferman a spus că în propunerea înaintată ministerului a specificat că nu trebuie exclusă returnarea în numerar a garanţiei, iar automatele din magazinele mari ar putea elibera vouchere pe care consumatorii să le folosească fie la cumpărături, fie pentru a primi la casă contravaloarea în bani. ecologic

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Publicitate

Cele mai recente știri

Publicitate

Mai multe articole

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Prin acord, acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.

Privacy Settings saved!
Setările de confidențialitate

Când vizitați orice site web, acesta poate stoca sau prelua informații pe browserul dvs., mai ales sub formă de cookie-uri. Controlează-ți aici serviciile personale de cookie-uri.

Aceste cookie-uri ne permit să numărăm vizitele și sursele de trafic, astfel încât să putem măsura și îmbunătăți performanțele site-ului nostru.

  • _ga
  • _gat
  • _gid

Decline all Services
Accept all Services