Gestionarea deşeurilor municipale este o problemă pe care autorităţile centrale din România nu au reuşit până acum să o rezolve în nici un fel, pentru că, până acum cel puţin, tot acest domeniu a fost răvăşit de corupţie şi de interese de grup care au ajuns la un moment dat până la cele mai înalte niveluri din primării, agenţii de protecţie a mediului, consilii judeţene şi ministere.
Aceste grupuri au adus mafiei deşeurilor bunăstare iar României proceduri de infringement şi au făcut din ţara noastră poate cea mai murdară ţară a Europei, o ţară în care gunoaiele au împânzit tot, câmpuri, păduri, oraşe şi ape, o ţară în care vacile şi caii mănâncă printre PET-uri, iar copiii se joacă printre gunoaie.
Marea problemă a sistemului nu sunt atât depozitele de deşeuri gestionate de societăţi comerciale, aşa numitele depozite private, cu toate că unele au şi ele păcatele lor, cât Sistemele de Management Integrat al Deşeurilor.
Statul român a a semnat cu Uniunea Europeană, începând cu anii 2007, contracte în valoare de peste un miliard de euro pentru construirea a 32 de Sisteme de Management Integrat al Deşeurilor (SMID), care ar fi trebuit să fie perfect operaţionale cel târziu în 2018, an în care în toată România ar fi trebuit să se facă colectare separată şi să se implementeze principiul „Plăteşti pentru cât arunci“. Din toate cele 32 de SMID-uri, astăzi, cel puţin din date noastre, nu sunt funcţionale decât câteva, mai exact două: Covasna şi Timiş, ar spune cârcotaşii…
Cât s-a furat din banii Uniunii Europene, din miliardul de euro, nimeni nu mai ştie. Ceea ce se ştie este că România riscă acum returnarea unei părţi din banii accesaţi în 2007-2013 pentru construirea şi punerea în funcţiune a acestor SMID-uri.
O groapă fără fund
Din toate recomandările repetate ale Comisiei Europene trimise României: implementarea taxei la depozitare, a sistemului „Plăteşti pentru cât arunci“ şi a „Responsabilităţii Extinse a Producătorului“, doar ultima din listă fost aplicată.
O mare parte din Unităţile Administrativ Teritoriale, Asociaţii de Dezvoltare Intercomunitară (ADI), SMID-uri sau primării au făcut tot timpul presiuni asupra producătorilor pentru a obţine cât mai mulţi bani de pe urma micilor cantităţi de deşeuri de ambalaje pe care au reuşit să le colecteze prin SMID-uri, prin societăţile de salubrizare sau prin colectorii privaţi cărora salubriştii le-au subcontractat această activitate.
De fiecare dată Organizaţiile care Implementează Responsabilitatea Extinsă a Producătorilor (OIREP) au plătit sperând că această contribuţie, deşi din ce în ce mai mare, va duce până la urmă şi la creşterea cantităţilor de deşeuri colectate şi va rezolva problema deşeurilor de ambalaje la nivel local.
Astfel s-a ajuns acum ca o tonă de deşeu de ambalaje să fie decontat la OIREP-uri cu sume între 800 şi 1200 lei/tonă, dublu faţă de preţurile din circuitul industrial.
În 2019 s-a spus că primăriile nu au bani pentru activităţile de conştientizare a cetăţenilor privind colectarea selectivă, aşa că ei au cerut producătorilor, iar Ministerul Mediului a aprobat, plata a 40 lei/tona de deşeuri de ambalaje colectate pentru campanii de informare şi conştientizare. Producătorii au plătit şi aceste sume, cu toate că nu au avut controlul asupra modului cum au fost cheltuiţi aceşti bani.
Mai nou primăriile cer alţi bani, şi nu puţini, pentru „raportarea datelor privind cantităţile colectate“, 50 lei/tonă, cu toate că nu primăriile sunt cele care fac raportările, ci ele doar le primesc de la salubrişti şi le dau mai departe. Crede oare cineva că va exista un angajat care va primi un salariu de aproape 7000 euro lunar pentru a introduce o data pe lună nişte cifre în calculator?
Un audit necesar
Până la urmă marea problemă nu este faptul că primăriile prin Asociaţiile de Dezvoltare Intercomunitară cer continuu din ce în ce mai mulţi bani de la producători, cât faptul că autorităţile statului aprobă orice cerere de acest fel, fără a face vreun control în prealabil.
Nici măcar nu e vorba de valoarea sumelor pe care primăriile sau asociaţiile le vor de la producători, ci de principii constituţionale, fiindcă acum am ajuns într-o situaţie în care o instituţie a Statului, (Ministerul Mediului) favorizează o entitate privată (ADI) în defavoarea altei entităţi private, (producătorul) ceea ce este profund neconstituţional.
În plus, până în prezent nu am auzit nimic despre un raport de activitate al ADI-urilor sau de un audit al Administraţiei Fondului pentru Mediu la Asociaţiile de Dezvoltare Intercomunitară, extrem de necesar dacă noua conducere a ministerului vrea să ştie unde s-au dus banii încasaţi până acum de aceste entităţi şi până la urmă dacă vrea să rezolve problema deşeurilor la nivel local şi naţional.
Toată povestea asta ar fi hazlie dacă nu ar fi adevărată. Pe de o parte avem un guvern care susţine tăierea unor sporuri necuvenite, competenţa şi digitalizarea ca practică uzuală şi normală în instituţiile publice, iar pe de altă parte avem o asociaţie care vrea ca un angajat public, ce nu face altceva decât să introducă nişte date în sistem, să fie plătit la tonă de parcă ar fi un utilaj închiriat cu ora…
Matei Dumitru
