Sistemul de Garanție-Returnare, între necesitate și originalitate

România are probleme în domeniul gestio­nării deșeurilor de ambalaje provocate în special de nepăsarea autorităților locale care nu au vrut în atâția ani să aplice colectarea separată. Bani europeni, legislație și sprijin din partea organizațiilor de preluare a responsabilităților au fost din belșug, dar nepăsarea primăriilor a fost de neînvins. Astfel că statul a stabilit o altă modalitate de colectare, numită Sistemul de Garanție-Returnare (SGR), care impune obligații producătorilor și cetățenilor în condiţiile în care toate țările europene au introdus SGR pentru a completa, nu pentru a înlocui sistemele de colectare separată. Şi fiindcă autorităţilor noastre le place originalitatea, acesta nu va fi asemănător vreunui sistem europeran, deoarece va fi administrat de o societate care nu va fi nici privată şi nici de stat, ci o combinaţie mioritică între cele două variante.• Matei Dumitru

Hotărârea de Guvern nr. 1074/04.10.2021 pri­vind in­sti­tuirea Sistemului de Garanție-Re­tur­na­re pen­tru ambalaje primare nereutilizabile, adoptată în ultima zi în care Guvernul Cîțu mai putea emite acte legislative, a venit cu o serie de re­gle­mentări ce i-au surprins pe toți cei din domeniul gestionării deșeurilor de ambalaje.
În primul rând, termenul stabilit pentru pornirea sistemului este de doar un an de la publicarea hotărârii de guvern, prea scurt în opinia unora.
O surpriză uriașă, atât pentru producători cât și pentru co­mer­cianți, a fost intrarea statului cu 20% în acționariatul so­cietății ce va administra sistemul, prevedere care face din România singura țară europeană în care guvernul, prin Ministerul Me­diu­lui, intră într-un organism ce ține de răspunderea extin­să a producătorilor. Această prevedere pune sub semnul în­tre­bă­rii funcționarea întregului sistem, atâta timp cât statul este și jucă­tor și arbitru într-un domeniu pe care tot el l-a reglementat. Ră­mâne de văzut dacă Ministerul Mediului își va lua în se­rios rolul de acționar și își va exprima dorința legitimă de a beneficia de predictibilitate și de un cadru legislativ suficient de clar pentru a-și putea îndeplini în bune condiții obli­gațiile ce îi revin. De o eventuală răspundere penală nu poa­te fi vorba fiindcă are mai puțin de 25% din acțiuni.
Astfel, Sistemul de Garanție-Returnare îndelung așteptat atât de producători, cât și de reciclatori devine un instrument ca­re nu prea mai are legătură cu responsabilitatea extinsă. Mult mai grav este însă că această ingerință a guvernului într-un sis­tem privat poate constitui un precedent care să-i deschidă sta­tu­lui ușa către un alt sistem, cel al preluării de responsabilitate, atât în domeniul deșeurilor de ambalaje, cât și în cel al deșeurilor de echipamente electrice și electronice.
Am încercat să aflăm părerea celor care lucrează în domeniul gestionării deșeurilor de ambalaje despre termenul de punere în funcțiune a Sistemului de Garanție-Returnare, des­pre valoarea garanției și despre implicarea statului în ac­ționariatul societății de administrare a SGR conform pre­vederilor HG nr. 1074/04.10.2021.

O măsură îndelung așteptată

Cristinel Dobrotă este unul dintre cei care au luptat cel mai mult pentru înființarea unui sistem de ga­ran­ție-re­tur­nare. În prezent directorul general adjunct al SC Rom­car­bon SA, Dobrotă a pus împreună cu Clement Hung ba­ze­le reciclării plasticului prin înființarea în anul 2002 a so­cie­tății GreenTech Buzău. După părerea lui, SGR ar fi tre­buit implementat cu mulți ani înainte de acest moment.
„Această hotărâre de guvern este așteptată de mult timp. În urmă cu 10 ani a avut loc prima discuție ofici­ală la Parlament, în Comisia pentru Industrie, dar a­tunci ini­ți­ativa venită din partea reciclatorilor a fost i­me­diat su­fo­cată de către producători și marile rețele de supermarketuri din România.
Deși a întârziat atâta timp, această hotărâre de guvern este un pas uriaș al țării noastre, care o plasează în fața altor sta­te eu­ropene. Lucrez în domeniul reciclării de peste 20 de ani, cunosc foarte bine ce se întâmplă în lume pe zona aceasta și pot spune că termenul stabilit – octombrie 2022 – este realizabil, dar necesită mobilizarea tuturor celor din sistem.
Nu știu dacă intrarea statului în acționariatul societății de administrare este un lucru rău. Dacă ne uităm în Europa, începând din Croația unde există un sistem controlat de stat și pâ­nă în țările vestice unde avem sisteme gestionate de mediul privat, toate dau rezultate din punctul de vedere al cantităților colectate. Important pentru noi este ca sistemul să pornească.
Dacă judecăm sistemul din perspectiva ratei de colectare, chiar și în Croația aceasta este de 90%. În mod cert sistemul este eficient, a­cum rămâne de văzut și care vor fi costurile, dar dacă punem pe primul plan eficiența colectării, atunci putem spune cu siguranță că este un uriaș pas înainte. Singura mea obiecție este legată de garanție, care ar fi putut fi stabilită la o valoare dublă față de cea de 0,5 lei“, a declarat Cristinel Dobrotă.

OIREP-urile rămân cu 70% din obligații

Și Mihaela Frăsineanu, directorul Asociației OIREP Ambalaje – ce reunește majoritatea organizațiilor de preluare de res­pon­sabilități din domeniul ambalajelor – crede că sistemul este necesar și așteptat de mult timp, cu toate că va influența piața clasică de răspundere extinsă a producătorilor.
„Discuțiile cu privire la implementarea unui SGR au mai avut loc și în 2016, atunci când producătorii și-au dorit un astfel de sistem care ajută sistemul de colectare din România și con­tribuie la îndeplinirea obiectivelor, mai ales în condițiile în care se pune din ce în ce mai mare presiune asupra producătorilor în vederea atingerii unor ținte destul de mari.
Întârzierea cu care a fost adoptat acest act normativ va face a­proape imposibilă funcționarea pe deplin a sistemului la 1 oc­to­mbrie 2022 pentru că sunt foarte mulți factori implicați – pro­ducători, retaileri, colectori, autorități publice locale, trans­por­ta­tori, stații de sortare – și o infrastructură foarte mare care trebuie în primul rând procurată.
Prevederea conform căreia statul va fi acționar în acest sistem a fost o surpriză pentru toți, dar eu cred că astfel statul a vrut să se asigure că sistemul va fi pus în practică și va funcționa corect. Pentru că în momentul în care ești implicat în ceea ce se derulează, ai pârghii să acționezi, eventual să remediezi sau să deblochezi situația.
După implementarea SGR cred că sistemul clasic de răspundere extinsă a producătorului prin intermediul OIREP-urilor va rămâne unul esențial, pentru că va gestiona în continuare a­pro­ximativ 70% din ambalajele puse pe piață de producători. Dar va trebui ajutat să funcționeze, fiindcă în responsabilitatea OIREP-urilor vor rămâne tipuri de ambalaje care nu par foarte atractive și atunci munca organizaţiilor va fi din ce în ce mai asiduă pentru a asigura colectarea și reciclarea acestor deşeuri. În acest sens eu cred că este extrem de necesară dezvoltarea industriei de reciclare pentru noile tipuri de ma­teriale care în pre­zent nu sunt reciclate în România și cred că fondurile europene și fon­du­rile asigurate de stat prin Planul Național de Redresare și Reziliență sunt foarte importante“, a explicat Mihaela Frăsineanu.

Avem nevoie de realism

Reciclatorii sunt cei care au poate cea mai mare nevoie de Sistemul de Garanție-Returnare, pen­tru că numai astfel își pot asigura o materie primă curată și de bună calitate. Dar și pentru ei ho­tărârea de guvern ridică o serie de semne de întrebare.
Marius Costache, directorul general al societății GreenGlass, ne-a vorbit despre unele dintre acestea: „Trăim în secolul 21 și cred că România are nevoie de soluții de colectare moderne cum este Sistemul de Garanție-Returnare. Cred că acest sistem este de mult timp așteptat de către populație, în special de cea tânără, care are nevoie de un nivel de viață mai ridicat, și mai cred că oamenii vor să știe că ambalajele din sticlă, din PET sau dozele de aluminiu a­jung cu adevărat la reciclare și nu la gropile de gunoi.
Sincer vorbind, nu cred că sistemul va putea fi im­plementat până în octombrie anul viitor, cu toate că mulți retaileri și-au adus deja cu eforturi proprii aparate de colectare. Vorbim aici de orașe și retaileri mari, nu de magazinele mici.
Dar pentru a fi funcțional, acest sistem trebuie să fie unul național, care se adresează tuturor cetățe­ni­lor, nu numai celor din marile orașe și tocmai aici cred că apare o pro­blemă cu termenul de un an im­pus prin HG și care mie mi se pare unul foarte am­bițios. De la o ho­tărâre de guvern și până la im­ple­men­tarea unui sistem în care tre­buie să ai în vedere achiziționarea aparatelor, birocrația, realizarea in­fra­structurii și conștientizarea pu­blicului e o cale ceva mai lungă.
O altă problemă a apărut odată cu includerea statului în acționariatul societății care va administra sis­temul. În mod normal în orice țară funcțională im­plicarea statului este de bun augur pentru că poa­te asigura depășirea unor bariere, unor obstacole bi­ro­cra­tice care pot apărea oricând, mai ales că dis­cu­tăm despre un sistem care se dorește a fi implementat la nivel național.
Nu vreau să generalizez, dar experiența din România privind implicarea statului în zona privată nu a fost însă întotdeauna foarte bună și de aceea cred că statul nu ar fi trebuit să se implice într-un sistem care aparține exclusiv producătorilor.
În Europa cel puțin, sistemul a fost făcut fie de stat, fie doar de mediul privat și nu știu nicio țară care să fi făcut un parteneriat între stat și privat. Cred că ar fi trebuit ca Executivul să fi cântărit bine înainte de a lua aceste decizii, fiindcă riscurile sunt mari.
Vă dau ca exemplu situația din Ungaria și implicarea statului maghiar în zona de management al deșeurilor prin preluarea în totalitate de către stat a responsabilității producătorului. Lăsând la o parte faptul că s-au încălcat astfel o serie de directive europene, rezultatele obținute au fost dezastruoase, ceea ce a arătat că sistemul nu a funcționat nici pe departe bine.
O altă problemă este cea a penalităților care vor fi aplicate din momentul în care sistemul devine funcțional, în loc de a i se dea șansa să se regleze pe parcursul unei anumite perioade. Eu sunt unul dintre cei care își doresc cel mai mult ca sistemul să fie perfect funcțional într-un an, dar sunt în același timp un om realist și știu că va fi nevoie de campanii de conștientizare, de o perioadă de adaptare pentru că oamenii au nevoie să se o­biș­nu­iască cu noul sistem, fiindcă acei 50 de bani s-ar putea să fie importanți pentru unii și mai puțin importanți pentru alții care au nivel de trai ridicat și cărora nu le pasă foarte mult nici de cei 50 de bani și nici de protecția mediului înconjurător sau de sprijinirea industriei de reciclare.
În mod cert sistemul este mai mult decât necesar, dar după părerea mea de la apariția hotărârii de guvern și până când SGR va deveni funcțional nu în totalitate, ci în proporție de 80%, vor mai trece cel puțin doi sau chiar trei ani de zile“, a spus Marius Costache.

Surprize mari pentru producători

Pentru producători implicarea statului în ac­ționariatul so­ci­etății care va administra SGR a fost o surpriză. De neînțeles a fost și termenul scurt impus pentru pornirea unui sistem care necesită o mulțime de alte proceduri și ac­te legislative sub­secvente. Hotărârea de guvern pe care o așteptau cu nerăbdare s-a tran­s­for­mat peste noapte într-o mare problemă.
Julia Leferman, directorul general al Asociației Berarii Ro­mâniei, a declarat: „Sistemul de Garanție-Returnare era necesar și solicitat de noi în calitate de reprezentanți ai industriei în cadrul Alianței Producătorilor de Băuturi. Regăsim în hotărârea de guvern multe dintre propunerile pe care le-am înaintat către analiză autorității de me­diu, dar sunt și elemente de noutate de care nu am avut cunoștință până în momentul publicării actului normativ în Mo­ni­to­rul Oficial.
Exemplul cel mai important este decizia de a pune în mâinile sta­tu­lui a 20% din acțiunile o­pe­ra­to­ru­lui economic ca­re va fi licențiat pentru punerea în funcțiune a SGR. Astfel s-a instituit o participare a statului român la acționariatul companiei, în condițiile în care toate dis­cuțiile pe care le-am avut anterior adoptării hotărârii de guvern au vizat cre­area unui sistem cu acționariat privat, ca în țările pe care le-am menționat ca bune practici, unde există un operator privat, o companie, o societate pe acțiuni al cărui acționariat se împarte între repre­zen­tanții producătorilor de băuturi și reprezentanții comercianților. Aceasta este formula pe care o găsim în toate piețele, cu excepția u­neia care a pus bazele unui sistem 100% de stat. Acum România pleacă la drum cu un sistem hibrid, în care acționariatul se împarte între stat și privat. Sunt foarte mul­te semne de întrebare cu privire la modul în care va func­țio­na acest sistem hibrid cu privire la ro­lul și obligațiile pe care și le va asuma statul ca par­te din sistem. Iar acestea sunt întrebări la care vrem să obținem răspunsuri în dialogul cu autoritatea de mediu.
Termenul de pornire a SGR reglementat prin hotărârea de guvern nu este unul realist, fiindcă nu reflectă timpul necesar pentru a parcurge etapele de construire a acestui sistem.
În următoarele 90 de zile ar trebui să fie creat operatorul e­co­nomic, societatea comercială ce va gestiona sistemul, care va tre­bui să elaboreze un plan de afaceri pe care să-l depună împreună cu foarte multe solicitări și alte documente pentru a ob­ține licența. Sunt prevăzute alte 60 de zile în care ministerul va decide asupra licenței, iar dacă nu vor exista întârzieri sau contestații, aceasta va fi acordată cel mai devreme în martie 2022. Rămân şase luni pentru construirea sistemului, în con­dițiile în care este nevoie de 18-24 luni pentru a pu­ne bazele unui SGR de dimensiunea celui pe care îl so­licită piața românească.
Pe baza experienței din alte piețe, noi am prezentat ministerului un plan de implementare ce necesită un interval de timp de minimum 18 luni, care presupune dotarea cu aparate de colectare, echipamente de numărare și compactare care nu vor pu­tea fi livrate într-un timp atât de scurt. La toate acestea se a­da­ugă sistemele de informatizare și de logistică ce trebuie construite ca parte a acestui sistem.
Sunt și alte aspecte de natură tehnică care vor trebui corelate. Nu există o perioadă de tranziție pentru stocurile din piață la momentul pornirii SGR. Noi am propus ca aceasta să fie de şase luni, fiindcă vorbim de produse bune pentru consum, care nu ar trebui aruncate doar din cauza etichetării.
Mai sunt necesare și alte demersuri, tot de natură legislativă, care nu sunt cuprinse în hotărârea de guvern și țin de ajustarea legislației primare de mediu. De exemplu: regimul penalităților, clarificări necesare în legislația fiscală, modificarea Codului Fiscal în ceea ce privește regimul aplicabil garanției, impozitul pe profit aferent operatorului economic și în ultimă instanță re­gle­mentări ce țin de legislația terțiară, de ordinul care va sta­bili metodologia de calcul pentru tariful care va fi plătit co­mer­ci­anților, respectiv pentru tariful perceput industriei, am­bele fiind relevante din perspectiva planului de afaceri care va trebui elaborat în perioada următoare.
De aceea, termenul de implementare a SGR stabilit pentru octombrie 2022 nu este după părerea mea nici pe departe unul realizabil“.

SGR nu rezolvă problema deșeurilor

Stabilirea unei garanții unice de 50 de bani pentru toate am­balajele, indiferent de volum, îi face pe reciclatorii de doze din aluminiu să se teamă că cetățenii vor prefera să plătească ga­ran­ţia pentru a cumpăra băuturi în sticle de PET de 2 litri în lo­c de doze de 0,5 litri. Iar acest lucru va duce la creșterea cantităților de PET-uri din care o mare parte va ajunge în natură. După părerea lor, SGR era necesar, dar nu va rezolva decât într-o mică măsură problema deșeurilor din România.
Dragoș Doru, directorul general al companiei CANPACK RECYCLING, a explicat: „noi suntem pentru introducerea unui sistem transparent, modern, astfel încât să colectăm cât mai mult din ambalajele puse pe piață. Dar trebuie spus că ambalajele acestea reprezintă aproximativ 10% din totalul deșeurilor pe care le generează România: 600.000 tone față de peste 6 milioane tone anual. Iar dacă din cei 10% vom recupera în câțiva ani o țintă de 80-90%, vom rezolva doar o mică parte din problema deșeurilor, ceea ce pe termen lung nu ne ajută prea mult ca țară.
Când vorbim de SGR discutăm despre un efort uriaș, de un sistem care conține cam 6.000 de aparate în toată țara, dar numai în orașe, nu și în mediul rural. De asemenea, vorbim de a­pro­ximativ 8.000-9.000 de alte amplasamente unde se va face numărătoarea manuală a ambalajelor colectate. Va mai fi ne­voie de o perioadă pentru alege­rea administratorului, după care vor ur­ma 60 de zile pentru semnarea a 15.000-16.000 de con­tracte cu retaileri, producători, cu centrele de nu­mă­rare, cu prestatorii de servicii, to­tul în aceste 60 de zile, ceea ce mă face să cred că termenul este total nerealist. Nu mai vorbesc de nevoia armonizării unei sumedenii de legi, atât din domeniul mediului, cât și din cel fiscal. Eu cred că SGR va fi funcțional doar în câteva orașe, ceea ce nu înseamnă acoperire la nivel național.
Referitor la administratorul sistemului, înțeleg că acum vorbim de o societate pe acțiuni, ceea ce diferă de ce știam din consultările care au avut loc anul acesta la minister, unde s-a stabilit că administratorul va fi un ONG. Acum, brusc, a apărut în HG o societate pe acțiuni în care statul are o participare de 20%, iar din restul de 80%, 70% revine producătorilor care pun pe piață minimum 30% din cantitatea totală de ambalaje. Nu există reprezentativitate întrucât procentajul de 30% nu este semnificativ pentru cantitatea de ambalaje pusă pe piață, ar trebui să fie mult mai mare.
Apoi, 20% din sistem va aparține statului, ceea ce înseamnă că statul va trebui să plătească din capitalul de minimum cinci mi­lioane măcar un milion pentru a fi acționar în sistem. Probabil pentru el nu va fi o problemă, dar să presupunem că sis­temul nu va funcționa și va trebui penalizat. Oare cine va plăti a­men­da, nu statul și implicit cetățenii? Este o contradicție, pen­tru că nu văd cum statul se poate penaliza pe el însuși.
Statul ar trebui să fie în consiliul de supraveghere al acestui SGR, dar nu și în acționariat. O altă problemă este cea a profitului. Dacă era un ONG sau o organizație nonprofit, tot profitul care s-ar fi produs după un an de activitate s-ar fi investit în sistem. Dar în momentul de față văd că doar 2,5% din profit sunt investiți în sistem, ceea ce este infinit mai puțin decât dacă ar fi fost un ONG. În plus, această investiție mică va duce la slăbirea sistemului în timp.
Referitor la penalități, dacă le comparăm cu cele care ne sunt aplicate ca țară pentru neîndeplinirea obiectivelor europe­ne, con­statăm că nu sunt deloc comparabile. Amenzile și pe­na­li­tă­țile sunt prea mici față de infringementul pentru nerealizarea unor ținte. Eu nu văd ca acest sistem să ducă la evi­tarea infringementului pentru România. Părerea mea este că ar fi trebuit poate să ne concentrăm pe restul de deșeuri, pe procentajul de 90%, pentru că doar astfel am putea scăpa de pe­nalitățile europene.
CANPACK susține introducerea SGR, dar în condițiile în care ar exista un tratament echitabil pentru toate ambalajele și ar fi o piedică în a ne transforma într-o țară a PET-urilor. Așa cum stau lucrurile acum, vom vedea la raft o taxă de 50 de bani pentru un ambalaj, indiferent de volum. Deci un PET de 2,5 litri va avea taxa de 50 de bani, la fel ca o sticlă sau o doză de aluminiu de 0,5 litri. Evident că oamenii vor prefera să plătească acei 50 de bani pentru o cantitate mai mare de bere, apă sau suc decât pentru una mai mică, ceea ce va duce la o creștere a consumului de PET în România. Iar această creștere nu este în conformitate cu politica de reducere a consumului de plastic la nivel european sau cu directiva privind plasticul de unică folosință.“

RVM-urile nu sunt o problemă

Interesul manifestat de producătorii de echipamente automate de colectare – așa-numitele Reverse Vending Machines (RVM) – pentru implementarea SGR în România este unul real, din motive lesne de înțeles. În condițiile actuale însă livrarea tuturor echipamentelor înregistrează unele întârzieri legate de transport și de procurarea elementelor electronice necesare în procesul de producție. Conform reprezentantului TOMRA în România, această situație globală nu va afecta însă achizițio­na­rea de către țara noastră a RVM-urilor necesare pornirii Sis­te­mu­lui de Garanție-Returnare la data prevăzută.
Doinița Mihai, Vice President Governmental Affairs Eastern Europe South, TOMRA, ne-a declarat: „Mai sunt și alte state care au luat în calcul un termen de implementare a SGR de un an, cum de altfel este și recomandarea Comisiei Europene. Cu cât părțile care au obligații privind instituirea sistemului vor găsi mai curând un consens referitor la forma de organizare și la toate celelalte elemente, cu atât termenul octombrie 2022 va putea fi atins mai ușor. Avem ca exemplu Letonia, țară care are la dispoziție tot un an pentru implementare și a făcut deja publici toți pașii ce vor fi făcuți în perioada următoare.
Noi, TOMRA, putem asigura tehnologia necesară care să deservească acest sistem respectând termenele solicitate, însă este foarte important ca în această perioadă de 90 de zile prevăzută în hotărârea de guvern toată lumea să știe foarte clar cum va fi realizată gestionarea SGR. Și bineînțeles, cu cât vor fi mai clare pachetul legislativ, amendamentele și ordinele de ministru – dintre care unele ar trebui emise în termen de 90 de zile de la adoptarea hotărârii – cu atât vom avea o idee mai clară asupra modului în care vor decurge toate aceste procese. Vor exista și unele provocări, însă sunt încrezătoare că vor fi depășite, fiindcă dacă există o parte interesată să pună în aplicare sistemul și să aibă toate resursele, aceasta este cea a producătorilor.

În ultima perioadă încă se mai discută din păcate de oportunitatea implementării unui astfel de sistem și de elementele sale lipsă, neținând cont că el nu va fi perfect de la început, ci va fi perfectibil, dar trebuie să înceapă de undeva.
Dacă ne referim la domeniul de aplicare al SGR, acesta este foarte vast având în vedere și celelalte sisteme implementate pentru majoritatea băuturilor: ape, sucuri, băuturi alcoolice și altele, deci avem o bilă verde.
În ceea ce privește țintele de colectare, România a abordat implementarea progresivă a obiectivelor care pornește de la 65% din primul an și ajunge într-un final, în anul de maturitate, la obiective de 85% pentru sticlă, respectiv 90% pentru plastic și metal, ceea ce este foarte bine comparativ cu performanțele actuale.
Referitor la extinderea SGR la alte produse, așa cum am auzit în spațiul public, cred că deocamdată este important să în­ce­pem de undeva, să ne folosim cât putem de experiența celorlalte state care au implementat sistemul pentru ambalajele de bă­uturi din cele trei categorii de materiale: plastic, metal și sticlă.
Iar când vine vorba despre ambalajele din zona alimentară – cum ar fi borcanele de murături, ambalajele pentru spirt sau ulei – faptul că celelalte țări nu au purces nici ele la extinderea do­meniului de aplicare creează unele impedimente. Islanda analizează din 2019 extinderea sistemului, dar încă nu a luat o decizie. Germania ar dori extinderea SGR la produsele lactate, dar abia din 2024 sau 2025. Așadar cred că este important să în­cepem, să avansăm cu pași mărunți și să perfecționăm sistemul din mers.
Includerea statului ca acționar în societatea ce va administra sistemul este o noutate și nu se regăsește în nici o altă țară europeană. Există o formă oarecum similară în Islanda, însă a­colo statul are alte implicații și își asumă mai multe roluri. Așa cum am spus, având în vedere elementele din hotărârea de guvern, sistemul nostru pare să fie unicat, iar dacă ne îndepărtăm de modelele deja funcționale riscăm să nu găsim prea ușor răspunsuri la anumite provocări sau bariere care apar în procesul de implementare pentru că nu putem beneficia de experiența sistemelor din alte țări.
Pe de altă parte, în 2022 cel puțin 10 state din Europa se gân­desc să implementeze sisteme de garanție-returnare. România, alături de aceste 10 state, va avea de parcurs niște pași importanți și cu cât vor fi creionate mai repede intențiile noas­tre de implementare privitor la termene, cu atât va fi mai bine.

În ceea ce privește HG nr. 1074/04.10.2021 pot să spun că este o veste extraordinar de bună pentru toți cetățenii care de-a lungul anilor s-au confruntat cu fel de fel de probleme apă­ru­te din cauza gestionării slabe a deșeurilor. În acest moment pu­tem spune că avem o experiență vastă cu privire la lipsa unei in­frastructuri de colectare și de aceea susținem un astfel de pro­iect de importanță națională.
Actul normativ prevede o penalitate de 2 lei pe kilogram, care înseamnă aproximativ 500 euro pe tonă. Este deja sub ni­ve­lul taxei pe plastic și dacă amendamentele pe legislația primară nu vor prevedea calcularea și impunerea unei penalități folosind aceeași unitate de măsură ca trasabilitate din sistem per unitate de ambalaj, probabil că vor apărea unele provocări. Identificarea ambalajelor în sistem se va face pe baza codului de bare pentru citirea automată atât la echipamentele de preluare a deșeurilor de la cetățeni, cât și la centrele de numărare, cele logistice. Totodată circulația ambalajelor și identificarea lor în sistem pentru consumator și pentru operatorul comerciantului se va face pe baza unui marcaj care va apărea pe etichetă de la momentul implementării propriu-zise a SGR.
Există unele nelămuriri, este adevărat, dar eu cred că aceas­tă hotărâre de guvern cuprinde majoritatea elementelor cheie dintr-un sistem modern de garanție-returnare care are toate pre­mi­sele de a fi implementat cu succes.“