Substanţe chimice „misterioase“, descoperite la gravide

Foto: Marco Verch Professional Photographer/flickr.com

Substanţele chimice sunt prezente acum în toate produsele din jurul nostru, de la legume, fructe şi alte produse alimentare până la săpunuri, parfumuri, haine, maşini, materiale de construcţii şi vase de bucătărie. Nimeni nu poate spune însă şi cât de toxice sunt acestea, atâta timp cât producătorii nu fac publice date referitoare la substanţele folosite în produsele pe care le vând.●

Un studiu dat publicităţii anul acesta, în data de 17 martie, a găsit nu mai puţin de 109 substanţe chimice la femeile însărcinate şi la nou-născuţi. Studiul a fost realizat de cercetătorii de la University of California din San Francisco (UCSF), care au folosit pentru detectarea substanţelor chimice cele mai noi metode ştiinţifice, inclusiv spectrometria de înaltă rezoluţie (HRMS), o tehnologie ce nu a fost disponibilă până acum pentru realizarea altor studii asemănătoare.

„Aceste substanţe chimice au existat probabil în oameni de ceva timp, iar tehnologia de acum ne ajută să identificăm mai multe dintre ele“, a declarat Tracey J. Woodruff , profesor de obstetrică, ginecologie şi ştiinţe ale reproducerii la UCSF.

Din substanţele găsite în corpul gravidelor, 42 au fost catalogate de cercetători ca fiind „substanţe chimice misterioase, ale căror surse şi utilizări sunt necunoscute“, ceea ce readuce în discuţie refuzul unor companii de a face publice aşa-numitele „standarde analitice“, date referitoare la substanţele chimice pure pe care ele le produc şi care ar oferi posibilitatea cercetătorilor să evalueze toxicitatea acestor produse.

CGP Grey.flickr
Foto: CGP Grey/flickr – www.CGPGrey.com

Un exemplu dat de realizatorii studiului a fost cel al producătorului de substanţe chimice Solvay, care a încetat să ofere acces la un standard chimic pentru un compus de acid perfluorooctanoic, apărut ca înlocuitor pentru compuşii PFAS ce au fost eliminaţi treptat din producţie.

Din cele 109 substanţe chimice găsite în probele de sânge de la femeile însărcinate, dar şi de la nou-născuţi, nu puţine se găsesc în multe produse. De exemplu, 40 sunt folosite ca plastifianţi, 28 se folosesc în produse cosmetice, 25 în produse de consum, 29 în produse farmaceutice, 23 în pesticide, 3 în ignifugi şi 7 sunt compuşi PFAS (perfluoroundecanoat de metil), utilizaţi la producerea covoarelor, în tapiţerii şi altele.

Un număr de 55 de substanţe chimice din cele 109 identificate de cercetători se pare că nu ar fi fost descoperite anterior la oameni. Una (tetrametilpiperidini) este utilizată ca pesticid, două sunt PFAS, folosite cel mai probabil la fabricarea vaselor de bucătărie antiaderente şi a ţesăturilor impermeabile, zece sunt plastifianţi utilizaţi la ambalarea alimentelor, două sunt utilizate în cosmetică, patru sunt produse chimice cu volum mare de producţie, iar pentru 37, deşi sunt substanţe identificabile, nu se ştie cu exactitate sursa sau utilizarea lor. În aceste condiţii, cercetătorii nu pot decât să bănuiască că ele sunt folosite la fabricarea parfumurilor şi vopselelor.

„Este alarmant faptul că vedem în continuare anumite substanţe chimice care trec de la femeile însărcinate la copiii lor, ceea ce înseamnă că aceste substanţe pot exista în noi de generaţii“, a declarat profesorul UCSF, Tracey J. Woodruff. Una dintre concluziile studiului este aceea că autorităţile de reglementare trebuie să oblige industria chimică să facă publice standarde cu privire la conţinutul şi utilizarea produselor chimice pe care le pun pe piaţă, pentru a se putea măsura astfel gradul de toxicitate a acestora.● ecologic

Newsletter Ecologic

Newsletter

Primește știrile din site-ul Ecologic direct pe e-mail:

Comisia Europeană solicită Românei să asigure protecția habitatelor și a speciilor

Comisia Europeană a decis pe 3 octombrie a.c. să trimită un aviz motivat României pentru transpunerea incompletă a...

Newsletter

Primește știrile din site-ul Ecologic direct pe e-mail:

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Prin acord, acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.

Privacy Settings saved!
Setările de confidențialitate

Când vizitați orice site web, acesta poate stoca sau prelua informații pe browserul dvs., mai ales sub formă de cookie-uri. Controlează-ți aici serviciile personale de cookie-uri.

Aceste cookie-uri ne permit să numărăm vizitele și sursele de trafic, astfel încât să putem măsura și îmbunătăți performanțele site-ului nostru.

  • _ga
  • _gat
  • _gid

Decline all Services
Accept all Services