Ce se întâmplă cu hainele pe care nu le mai purtăm? Dar cu materialele care rămân în urma proceselor de producție? De cele mai multe ori, povestea lor pare să se încheie în momentul în care nu ne mai sunt utile. În realitate, acesta poate fi doar începutul unui nou parcurs.
Pe 8 octombrie 2026, la Oregon Park din București, Ziua Textilelor Circulare a adus în atenția publicului o temă tot mai importantă: responsabilitatea față de textile pe care nu le mai folosim și posibilitățile prin care acestea pot fi recuperate, reutilizate și transformate într-o nouă poveste, alături de oamenii care le poartă și le apreciază.
Ziua Textilelor Circulare este o zi dedicată unei idei simple: o haină nu trebuie să ajungă la gunoi atunci când nu o mai purtăm. Într-o economie circulară, textilele rămân în uz cât mai mult timp: sunt purtate din nou, reparate, transformate și, abia la final, reciclate. Ziua aduce acest parcurs mai aproape de oameni, prin exemple concrete și gesturi pe care fiecare dintre noi le poate face.
Organizat de ReTextil, evenimentul a propus o perspectivă diferită asupra hainelor, accesoriilor, materialelor textile pe care nu le mai purtăm și despre care credem că nu mai au nimic de oferit. Dincolo de haine și de modă, accentul a fost pus pe potențialul acestora de a reveni în circuitul de utilizare, sub forme noi.

De la consum la circularitate
Industria textilă se confruntă cu provocări importante în ceea ce privește consumul de resurse, cantitatea de deșeuri generate și durata de viață a produselor. Într-un sistem în care cumpărăm, folosim și înlocuim rapid articole vestimentare, prelungirea vieții acestora devine o parte esențială a tranziției către o economie circulară.
Circularitatea presupune mai mult decât reciclare. Înseamnă să regândim relația cu obiectele pe care le deținem, să încurajăm reutilizarea, repararea și transformarea lor și să privim resursele existente dincolo de funcția lor inițială.
Schimbarea are acum și un cadru european. Din 1 ianuarie 2025, statele membre ale Uniunii Europene trebuie să colecteze separat textilele. Directiva (UE) 2025/1892, intrată în vigoare pe 16 octombrie 2025, merge mai departe și introduce răspunderea extinsă a producătorului pentru textile: companiile care pun pe piață haine, încălțăminte și textile pentru casă vor contribui la costurile de colectare, sortare, reutilizare și reciclare, iar contribuțiile vor ține cont de cât de durabile și de reciclabile sunt produsele. România trebuie să transpună directiva în legislația națională până pe 17 iunie 2027, iar schemele de răspundere extinsă a producătorului trebuie să funcționeze până pe 17 aprilie 2028 (17 aprilie 2029 pentru microîntreprinderi).
Pentru ca aceste scheme să funcționeze, este nevoie de verigi care există deja în teren: colectare separată, sortare de calitate și soluții concrete pentru reutilizare și transformare. Inițiative precum ReTextil arată, încă de acum, cum pot arăta aceste verigi.

ReTextil – de la resurse recuperate la noi posibilități
ReTextil este un brand și un magazin fizic și online dedicat prelungirii duratei de viață a textilelor, dezvoltat de Eve Fashion cu sprijinul FEPRA. Aici, fiecare haină colectată primește o a doua șansă: este purtată din nou sau transformată,cu grijă și creativitate, într-un obiect nou, care oferă o alternativă la modelul tradițional de consum.
Activitatea sa se desfășoară pe cinci direcții: Refashion, care presupune reinterpretarea și modificarea pieselor existente; și Upcycling, procesul prin care materiale recuperate capătă o nouă funcționalitate și Preloved, prin care articolele vestimentare sunt repuse în circulație; servicii la comandă de croitorie și reparații, pentru că uneori haina preferată are nevoie doar de puțină atenție ca să mai fie purtată ani buni; și artă din materiale recuperate, prin care textilele devin tablouri și alte lucrări care spun povestea materialelor din care sunt făcute.
Așa ia naștere o gamă variată de produse, de la haine, accesorii, obiecte pentru casă la lucrări artistice, fiecare cu povestea ei, toate create din ceea ce exista deja.
Dincolo de produsele realizate, ReTextil urmărește să aducă sustenabilitatea mai aproape de comunitate, prin colaborări cu mediul creativ și educațional, dar și prin evenimente care încurajează un consum mai responsabil.
Din septembrie 2026, produsele și serviciile ReTextil pot fi descoperite și în magazinul online retextil.ro. Fiecare piesă de acolo are în spate un material care și-a mai trăit o viață și o mână care a ales să-l transforme, nu să-l arunce.

Ziua Textilelor Circulare, o experiență dincolo de garderobă
Evenimentul din 8 octombrie 2026 a oferit participanților ocazia să descopere, într-un cadru deschis și interactiv, parcursul unei piese textile, de la colectare până la o nouă utilizare.
Spațiul a reunit zone dedicate diferitelor etape de recuperare și transformare, alături de produse care au ilustrat aplicarea acestor procese în practică. Articolele vestimentare reinterpretate, accesoriile realizate din denim și obiectele pentru casă au demonstrat că posibilitățile de utilizare a textilelor depășesc granițele garderobei.
Un punct de interes l-a reprezentat zona dedicată produselor pentru casă, amenajată la terasa Stradale, unde vizitatorii au putut descoperi obiecte realizate din materiale recuperate și adaptate unor noi utilizări.
Creativitatea și colaborarea, parte din schimbare
Un rol important în dezvoltarea proiectului îl au colaborările cu mediul artistic și educațional, printre care se numără cele realizate alături de Universitatea Națională de Arte din București (UNArte). Pe parcursul unui an, studenții au lucrat la cursuri cu materiale textile recuperate din colectarea FEPRA, în locul materiilor prime noi.
Pornind de la haine și resturi textile care altfel ar fi fost aruncate, ei au creat concepte vestimentare, prototipuri, instalații și lucrări artistice. Pentru viitorii specialiști, a fost o lecție practică despre sustenabilitate: să creeze pornind de la ceea ce există deja, nu de la zero, și să privească fiecare material recuperat ca pe o resursă, nu ca pe un deșeu. Aceste proiecte arată că sustenabilitatea poate fi integrată în procesul de creație, fără a limita expresia artistică, ci oferindu-i noi direcții de explorare.

Evenimentul a fost găzduit de Oregon Park și realizat cu implicarea FEPRA, ReTextil și Stradale, reunind într-un singur spațiu exemple de design, reutilizare și colaborare.
Mai mult decât un eveniment, o schimbare de perspectivă
Ziua Textilelor Circulare a fost, înainte de toate, un prilej de conștientizare și dialog despre modul în care folosim resursele și despre alternativele pe care le avem înainte de a renunța la ele. Prin exemplele prezentate, evenimentul a evidențiat faptul că prelungirea duratei de viață a produselor nu depinde doar de procese industriale, ci și de alegerile cotidiene ale consumatorilor.
Într-o perioadă în care sustenabilitatea ocupă un loc tot mai important în discuțiile despre viitorul industriei textile, astfel de proiecte contribuie la transformarea unor concepte teoretice în practici accesibile publicului.
Pentru că viitorul textilelor nu depinde doar de ceea ce alegem să producem, ci și de ceea ce alegem să păstrăm, să recuperăm și să transformăm.
Iar uneori, o nouă viață pentru un material începe cu o simplă schimbare de perspectivă.●
Cristina Toderaş, FEPRA EPR

