În urma unor lungi calcule făcute de supercomputere, oamenii de știință au ajuns la concluzia proverbului: „Nu da vrabia din mână pentru cioara de pe gard“, cu alte cuvinte, ne va fi mult mai ușor să conservăm natura în prezent, decât să încercăm să o restaurăm în viitor.
În prezent, activitatea umană care afectează cel mai tare supraviețuirea faunei sălbatice este alegerea locațiilor unde ne producem mâncarea. Alături de alte pericole precum vânătoarea sau schimbările climatice, agricultura este pericolul cel mai mare pentru fauna sălbatică și este factorul pe care oamenii de știință îl numesc A șasea extincție în masă a planetei, cu o putere de trei ori mai mare decât alți factori naturali. În cel mai recent raport Living Planet realizat de WWF, a fost documentată o descreștere cu 73% a populațiilor de animale sălbatice în ultimii 50 de ani, a transmis Mongbay.

Ținând cont de gravitatea situației, cercetătorii au căutat metode de a stopa sau a inversa acest declin. Pentru a înțelege mai bine implicațiile convertirii pădurilor și a altor ecosisteme în teren arabil, cercetătorii au dezvoltat o unealtă digitală care poate evidenția câștigul pe care l-am putea avea dacă am conserva sau am restaura natura în anumite zone. Echipa care a dezvoltat această unealtă, au denumit-o Scorul LIFE (Land-cover change Impacts of Future Extinctions). Lucrarea științifică a fost publicată pe 9 Ianuarie 2025 în jurnalul Philosophical Transactions of the Royal Society B: Biological Sciences.
Scorul LIFE reprezintă impactul pe care l-ar putea avea asupra unor specii transformarea unei zone în teren arabil sau restaurarea ei la starea naturală. Procesarea scorului LIFE se bazează pe un algoritm de calcul de înaltă performanță combinat cu informații despre habitate de la IUCN, autoritatea în conservarea globală a faunei sălbatice, ce oferă date despre 30,000 de specii de vertebrate.
Testele sugerează că scorul LIFE este precis pe suprafețe de teren cuprinse între 0,5 și 1.000 de kilometri pătrați (0,2-386 mile pătrate).

Scorul LIFE ar putea fi folosit ca un nou layer afișat peste harta lumii, așa cum avem layer-ul global al imaginilor din satelit sau layer-ul global al incendiilor, un layer ce ar putea dicta deciziile pe care le luăm despre modificarea terenurilor, a spus Alison Eyres, un cercetător asociat postdoctoral în zoologie la Universitatea din Cambridge din Marea Britanie, pentru site-ul Mongbay.
Folosirea hărților echipei poate dezvălui variații vizibile ale riscului de dispariție pentru diferite specii din diferite regiuni, cu implicații pentru aprovizionarea de bunuri pe care le folosim în fiecare zi. De exemplu, curățarea unui hectar de pădure din bazinul Congo va împinge mult mai multe specii spre dispariție decât procedând la fel în nordul Europei – prima este mult mai diversă decât cea din urmă. Companiile ar putea folosi, de asemenea, aceste hărți pentru a-și spori sustenabilitatea prin aprovizionarea cu bunuri din locuri unde disparițiile sunt mai puțin probabile. Sau, consumatorii le-ar putea folosi pentru a înțelege modul în care alegerile lor de consum afectează habitatele speciilor.

Eyres a spus despre coautorul studiului, Thomas Ball, ca folosește datele pentru a stabili diferențele de risc de dispariție a faunei sălbatice din cauza diferitelor diete umane, cum ar fi dietele vegane, vegetariene și standard.
Scorul LIFE se bazează pe munca din trecut a cercetătorilor, care au dezvoltat scoruri de persistență pentru fauna sălbatică și plantele care trăiesc în Cerrado brazilian, o savana biodiversă aflată în pericol. Cu toate acestea, au descoperit că a durat prea mult calculul riscului de dispariție al speciilor din Cerrado pentru ca abordarea să fie practică la nivel global. Acum, valorificând puterea supercalculatoarelor, echipa a redus timpul necesar pentru a face astfel de calcule de la trei săptămâni la o singură zi.
Louise Mair, cercetător în politica globală de conservare și biodiversitate la Universitatea Newcastle din Marea Britanie, a spus că este, de asemenea, important de remarcat modul în care scorul LIFE consideră în prezent beneficiile restaurării în comparație cu dezavantajele conversiei, în special în contextele în care este folosit pentru a lua decizii de utilizare a terenurilor.
„Se spune efectiv pentru orice zonă dată, dacă compoziția speciei tale este aceeași, atunci restaurarea habitatului este la fel de pozitivă pe cât ar fi de negativă pierderea habitatului, și știm că, din punct de vedere ecologic, nu este adevărat“, a spus ea pentru Mongbay.
„Restaurarea este un instrument cu adevărat important, dar este un instrument important în circumstanțe specifice“, a adăugat Mair. „Nu ați dori ca metrica să fie utilizată într-un mod care să permită factorilor de decizie să spună: «O, este în regulă să distrugem această zonă de habitat, pentru că vom restabili aici». Aceste tipuri de decizii sunt mult mai complexe“, a spus cercetătoarea.
Eyres a fost de acord că scorul LIFE are şi neajunsuri. „O pierdere în conservare nu este exact opusul unui câștig de restaurare“, a spus ea. „Conservarea a ceva este o garanție, iar restaurarea a ceva este ceva ipotetic“, ceea ce poate sau nu ajuta speciile să supraviețuiască.
Autorii scriu şi despre compararea beneficiilor potențiale ale restaurării cu dezavantajele conversiei care indică necesitatea prioritizării conservării. „A fost destul de surprinzător să vedem că mai avem mult de câștigat din conservarea pământului“, a spus Eyres.
Această constatare este „o întărire cu adevărat clară“ a unui mesaj cheie: „Cel mai important lucru pe care îl putem face pentru a preveni dispariția speciilor este conservarea habitatului existent și evitarea oricărei pierderi ulterioare a habitatului“, a declarat Alison Eyres pentru Mongabay.• Alexandru Mărgineanu