Piața românească intră într-o nouă etapă a transparenței și responsabilității comerciale, odată cu intrarea în vigoare, la data de 27 septembrie 2026, a Ordonanței de Urgență nr. 18/2026, act normativ care transpune în legislația națională Directiva Europeană 2024/825. Pe scurt, noua lege interzice dezinformarea ecologică (folosirea sintagmei „Eco“ în orice condiţii), cunoscută sub numele de greenwashing, și impune reguli extrem de stricte privind modul în care companiile își promovează produsele și serviciile.
Afirmațiile generale de mediu, precum eco, verde sau prietenos cu mediul, devin ilegale dacă nu sunt susținute de dovezi științifice clare, date măsurabile și certificări oficiale. Totodată, promisiunile privind obiectivele de sustenabilitate viitoare trebuie să aibă la bază planuri concrete de acțiune și ținte verificabile. O analiză realizată de Bucharest Center for Economy and Society arată că această schimbare era inevitabilă, în condițiile în care, la nivel european, peste jumătate din mesajele promoționale de mediu erau vagi sau nefundamentate, iar patru din zece nu aveau nicio acoperire în dovezi reale.
Pentru producătorii din România, efectele acestei reglementări sunt profunde și marchează o delimitare clară între marketingul speculativ și sustenabilitatea reală. Cei mai afectați sunt producătorii din sectoarele alimentar, agricol și textil, domenii în care apelul la valori ecologice reprezintă deja o tactică de vânzare frecventă.
Alimentație și agricultură
În sectorul alimentar și al agriculturii, unde denumiri precum eco, bio, legumicultură curată sau carne crescută natural sunt extrem de populare, legea trasează o graniță fermă. Producătorii care dețin certificări oficiale reglementate de Uniunea Europeană, cum este sigla cu frunza verde, își păstrează dreptul de a folosi termenii eco sau bio, deoarece aceștia au în spate audituri stricte de mediu. În schimb, producătorii necertificați care folosesc etichete informale sau formulări poetice precum „din grădina bunicii“ sau „crescut fără chimicale“ trebuie să renunțe la aceste practici dacă nu pot demonstra științific atributele declarate. De asemenea, un producător nu mai poate pretinde că produsul său are o amprentă redusă de carbon doar pentru că folosește o anumită metodă de furajare sau de ambalare, fără un calcul complet al întregului lanț de producție. În plus, avantajele punctuale trebuie comunicate cu precizie, fiind interzisă prezentarea unui ambalaj reciclat drept o performanță ecologică a întregului aliment.
Industria textilă
O transformare similară are loc și în industria textilă și a hainelor, unde expresii precum moda sustenabilă, colecție eco sau bumbac organic au fost utilizate intensiv. Producătorii de îmbrăcăminte nu mai au voie să lanseze linii de produse cu denumiri generice de tip eco sau green dacă articolele conțin doar un procent redus de fibre reciclate. Mesajele comerciale trebuie să fie impecabil de exacte, indicând proporția precisă de materiale reciclate și componenta la care se aplică. De asemenea, responsabilitatea producătorilor se extinde pe întregul lanț de aprovizionare, astfel că o piesă vestimentară nu va putea fi etichetată drept sustenabilă doar pentru că bumbacul a fost cultivat fără pesticide, dacă ulterior procesele de vopsire sau finisare au generat poluanți.
Competitivitate
În practică, noile reglementări creează un avantaj competitiv uriaș pentru producătorii români autentici, care au investit constant în procese auditate și certificări reale, eliminând din piață concurența neloială a mesajelor promoționale fără fond. Pe de altă parte, pentru producătorii mici și mijlocii care foloseau atribute ecologice, legea aduce o presiune administrativă și financiară semnificativă. Aceștia sunt puși în fața unei alegeri clare: fie parcurg etapele riguroase de certificare oficială, fie își reproiectează complet ambalajele, etichetele și campaniile publicitare pentru a evita sancțiunile drastice legate de practicile comerciale înșelătoare.• ecologic
