Raportarea de sustenabilitate reprezintă dezvăluirea publică pe care o face o companie pentru a comunica performanţele și informaţiile de mediu, sociale și de guvernanţă (ESG -environment, social, governance) incluzând obiectivele asumate și progresul obţinut în atingerea acestora.
Caracterul public al raportării de sustenabilitate se realizează prin publicarea pe platformele proprii sau pe reţelele de media, prin distribuire activă sau prin orice altă formă de a pune aceste informaţii la dispoziţia părţilor interesate.• Roxana Șunică, manager Denkstatt România
De ce realizează companiile raportarea de sustenabilitate?
Raportarea de sustenabilitate se poate realiza și voluntar, ca exemplu de bună practică și poziționare, dar este obligatorie prin lege pentru anumite companii. Conform legislației în vigoare, entitățile care la data bilanțului fiscal depășesc numărul mediu de 500 de salariați în cursul exercițiului financiar sunt obligate să includă în raportul administratorilor o declarație nefinanciară care conține informații privind cel puțin aspectele de mediu, sociale și de personal, respectarea drepturilor omului, combaterea corupției și a dării de mită.
Companiile au de asemenea opțiunea de a publica pe site-ul propriu un raport nefinanciar separat, de sine stătător, corespunzător aceluiași exercițiu financiar și care să prezinte date complete din toate ariile sustenabilității, iar în acest caz entitatea respectivă este scutită de obligația de a întocmi declarația nefinanciară.
Indiferent de varianta aleasă – declarație sau raport, companiile au obligația de a face publice aceste informații în termen de maximum șase luni de la încheierea exercițiului financiar anterior.
Pe lângă situația în care există obligația legală de a face aceste dezvăluiri, raportarea de sustenabilitate poate fi solicitată în mod expres de către clienții sau furnizorii cu care compania are relații comerciale. Trebuie avut în vedere că marile companii multinaționale, cu preocupări bine definite în aria sustenabilității, tind să-și aleagă parteneri de afaceri care se aliniază acelorași preocupări, iar raportarea de sustenabilitate însăși reprezintă un pas în această direcție. Totodată, prin raportarea de sustenabilitate a colaboratorilor lor, marile companii pot evalua cantitativ impactul asupra mediului pe care îl au produsele lor în întreg lanțul de aprovizionare, de exemplu prin calcularea emisiilor produse de transporturile de materii prime. Astfel, raportarea de sustenabilitate poate deveni un criteriu obligatoriu pentru colaborarea cu o astfel de companie.
Ce tipuri de raportare de sustenabilitate există?
Declarația și raportul de sustenabilitate sunt formele de raportare cel mai frecvent întâlnite, însă există și alte tipuri de raportări utilizate la nivel internațional.
Raportul de sustenabilitate, care reprezintă o variantă mai complexă și mai completă față de raportarea nefinanciară, este preferat la nivel internațional de companiile cu renume și de cele care doresc un avantaj competitiv în piață. Acest tip de raportare urmărește o serie de cadre internaționale care au scopul de a transforma problemele teoretice în acțiuni concrete prin crearea unui sistem standardizat pentru raportarea consecventă a sistemelor de management și a performanței în ceea ce privește factorii de mediu, sociali și de guvernanță. Astfel se creează comparabilitate și trasabilitate la nivel internațional.
Cele mai cunoscute cadre de raportare destinate rapoartelor de sustenabilitate sunt:
• GRI (Global Reporting Initiative), întemeiat în 1997, este cel mai des utilizat cadru de raportare la nivel global și urmărește comunicarea informațiilor structurată pe: strategie și profil, stabilirea contextului general, abordarea managementului și indicatori de performanță specifici;
• IIRC (Integrated Reporting Committee), fondat în 2010, reprezintă o inițiativă comună a mai multor entități internaționale (inclusiv GRI) pentru o nouă perspectivă globală privind raportarea de sustenabilitate, care consideră că aceste aspecte nu trebuie tratate separat față de informațiile financiare și propune rapoarte integrate;
• SASB (Sustainability Accounting Standards Board), întemeiat în 2011, este un cadru care ghidează dezvăluirea de către companii a informațiilor de sustenabilitate semnificative din punct de vedere financiar către investitorii lor. Disponibile pentru 77 de industrii, standardele incluse în acest cadru de raportare identifică setul de teme de mediu, sociale și de guvernanță (ESG) cel mai relevant pentru performanța financiară din fiecare industrie.
Alte sisteme de raportare, care nu sunt aplicabile doar în forma unui raport de sustenabilitate (dar pot fi incluse) sunt:
• CDP (Carbon Disclosure Project), un cadru organizat sub forma unui chestionar online care poate fi accesat din inițiativa companiei sau în baza unei invitații lansate de un partener de afaceri. CDP este specializat în aspecte de mediu, mai ales climă, nu adună date și nu oferă îndrumări privind factorii sociali sau anumiți factori de mediu;
• DJSI (Dow Jones Sustainability Index) este organizat de asemenea sub forma unui chestionar online și este reprezentat de o familie de indici care evaluează performanța de sustenabilitate a mii de companii care tranzacționează public, bazân-du-se pe o analiză a performanței economice, de mediu, sociale și corporative, evaluând aspecte precum guvernanța corporativă, managementul riscurilor, brandingul, atenuarea schimbărilor climatice, standardele lanțului de aprovizionare și practicile de muncă;
• SDGs (UN Sustainable Development Goals) obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD) dezvoltate de Adunarea Generală a Națiunilor Unite constituie un set de 17 obiective globale interconectate, concepute ca un „plan pentru a realiza un viitor mai bun și mai durabil pentru toți”. La nivel mondial, companiile încearcă să-și alinieze activitatea la cele 17 ODD-uri și comunică acest aspect în rapoartele de sustenabilitate, dar pot opta și pentru o raportare specifică anuală ce se poate realiza în platforma online dedicată, după aderarea companiei la United Nations Global Compact (UNGC);
• TCFD (Task Force on Climate-Related Financial Disclosures) este un cadru dezvoltat cu scopul de a obține în mod consecvent dezvăluiri privind riscurile financiare legate de climă din partea unor companii, bănci și investitori, precum și furnizarea de informații părților interesate. Deși abordarea propusă se poate integra foarte ușor într-un raport de sustenabilitate, acest tip de raportare se concentrează pe riscurile și oportunitățile legate de climă, iar pentru a fi în concordanță cu acest cadru voluntar de raportare companiile trebuie să elaboreze analize de risc specifice, rapoarte de management, foi de parcurs și monitorizarea implementării. Comunicarea indicatorilor urmăriți și a progresului realizat reprezintă o mică parte din acest cadru.
Beneficiile raportării de sustenabilitate
În oricare dintre cazurile enumerate mai sus, raportarea de sustenabilitate corect realizată aduce avantaje companiilor prin îmbunătățirea reputației corporative, creșterea încrederii clienților și a altor părți interesate, îmbunătățirea guvernanței și a managementului riscurilor și mărirea gradului de atractivitate pentru investitori.
Mai mult, la nivel macro o astfel de practică susținută și încurajată de companiile mari, de clienți și de piață are un rol hotărâtor în ultimii ani, când vedem atenția tot mai mare acordată dezvoltării și implementării de procese interne menite să ducă la progresul societății, al standardelor de lucru, al protecției angajaților și mediului.
Impactul major pe care raportarea de sustenabilitate îl poate avea pe termen mediu și lung este legat în primul rând de îmbunătățirea standardului de viață și a sănătății oamenilor la nivel mondial. Presiunea externă, nevoia stakeholderilor și modul în care crește an de an nivelul de așteptări al clienților și al comunităților în care companiile își desfășoară activitatea creează valoare, generează profit și sunt un factor de influență important în generarea schimbării.
