În timp ce gropile ilegale de gunoi se tot înmulțesc în zona rurală și periurbană, iar deșeurile de toate felurile, de la deșeurile din construcții și demolări, textile, plastice până la deșeurile periculoase, toxice, inclusiv cele din spitale și unități sanitare, sufocă terenuri agricole și păduri, majoritatea instanțelor din România continuă să dea sentințe blânde sau chiar să închidă ochii, spre stupoarea celor ce încă luptă să avem în ţara noastră un mediu ambiant cât mai decent posibil pentru timpurile pe care le trăim.
Cât mai trebuie să se tolereze complicitatea tăcută a sistemului de justiție? Este oare pură incompetență sau poate e o delăsare tipic românească? Așa ceva totuși nu trebuie să existe într-un sistem care este plătit regește, ca să nu mai vorbim de metoda de pensionare în floarea vârstei cu sume astronomice ca premiu pentru „riscurile asumate“.
Într-o Românie sufocată de mizerie, poluarea nu este doar cea fizică – ci și nepăsarea și tăcerea celor care ar trebui să apere legea așa cum scrie în fișa postului de care se tot agață când este vorba de cerut sau apărat privilegii. Dacă vrem o țară curată, nu este suficient să sancționăm simbolic gunoierii ilegali. Trebuie să ne întrebăm cine le dă voie să continue şi cine îi încurajează prin inacțiune. Răspunsul s-ar putea afla nu la marginea drumului, ci chiar în sala de judecată, care în aceste zile este goală și la propriu și la figurat.
În România anului 2025, gunoaiele nu se mai aruncă doar pe marginea drumurilor – ci și peste Codul Penal și de Procedură Penală. Zeci de tone de deșeuri, românești sau importate „sub acoperirea“ unor transporturi de marfă vandabilă: de la rable vestice până la textile și încălțăminte purtate, așa zisele second-hand, părți de mobilier distrus, cu saltele uzate prin azilurile vestice, ajung să fie îngropate, arse sau abandonate pe terenuri agricole, pășuni, în foste mine sau subsolurile unor clădiri părăsite etc. Deși Garda de Mediu semnalează de o bună perioadă de timp tot mai multe cazuri, instanțele lasă nepedepsite rețelele care face din România o destinație favorită a răufăcătorilor, transformând-o într-un cimitir al deșeurilor Europei.
Sentințele mult prea blânde sapă ca un tâlhar la temelia visului unei Românii curate
Judecătorii sunt prea blânzi, deși știu cu ce se confruntă, sau sunt doar nepăsători? În ultimii ani, doar o foarte mică parte din dosarele legate de deșeuri au dus la condamnări cu executare și acelea doar în penultima fază procesuală. Majoritatea acestora primesc minuscule amenzi administrative sau, mai grav, pedepse cu suspendare, indiferent de gravitatea faptei sau de pericolul pentru mediu și sănătate. Într-un final, Curțile de Apel „spală“ orice urmă de viol asupra mediului înconjurător, ba chiar pun în cârca celor care au descoperit faptele cheltuieli de judecată sau plata unor despăgubiri solicitate cu un tupeu incredibil de infractorii prinși asupra faptului.
Avem cazuri în care s-au descoperit zeci de tone de deșeuri textile, plastice sau industriale în gropi ilegale, în ferme izolate, chiar în zone montane, în mijlocul pădurii, dar instanța a decis că nu există prejudiciu direct calculabil, lăsând deșeurile sosite din afara României să devină ,,naționale“. Asta înseamnă nevinovăție? Cine plătește pentru ele? Consecințele reale: pământ contaminat, ape otravite, aer toxic, deci, comunități afectate.
Deșeurile municipale, de plastic, de construcții, amestecate, inclusiv textile îngropate ilegal, eliberează substanțe toxice – ftalați, metale grele, coloranți cancerigeni. Există multe studii care demonstrează că după ce acestea ajung în sol, le găsim apoi în pânza freatică și ulterior în lanțul alimentar și chiar în sângele uman. În unele zone, mai ales din sudul țării în județele Olt, Dâmbovița, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Ilfovul cu zonele limitrofe Bucureștiului și chiar și în Transilvania, plantele și animalele au fost afectate grav, iar localnicii respiră un aer poluat din cauza arderilor necontrolate pe care polițiștii locului le ignoră, iar uneori administrațiile locale chiar le încurajează într-o complicitate criminală. Nu ai cum să trăiești în zonele respective și să te faci că nu vezi.
Nu ai cum să acoperi statisticile privind incidența bolilor grave în zonele respective. Aceste statistici se regăsesc la spitalele din București, medicii fiind exasperați de afluxul de pacienți din anumite zone „bombardate“ de elemente chimice neprietenoase cu materialul biologic viu. Citez un medic specialist: „Iar veniți din județul Teleorman? Nu mai e loc la Fundeni , voi din Smârdioasa şi Ilfovul: Bolintin, Sintești, veniți cu sutele“. Uneori prea târziu să se mai poată interveni cu tratamente eficace.
Cu toate acestea, judecătorii nu aplică pedepse exemplare, iar rețelele profită de această slăbiciune într-un paradox letal, punând în balanță câștigurile bănești și sănătatea propriilor copii.
Apel la responsabilitate
Justiția nu mai poate fi un simplu spectator neutru. Dacă cei care protejează statul de drept nu aplică cu fermitate legea, atunci infractorii de mediu vor continua nestingheriți devenind din ce în ce mai agresivi, mai potenți fianciar, beneficiind de expertiza unor consultanți de la partea tehnică de mediu până la case de avocați care într-un stil binecunoscut dau cinstea și dreptatea socială pe câțiva firfirei apărând poluatorii.
Este nevoie urgentă de:
– Pedepse grele și executabile pentru fapte de poluare, pedepsele crescând drastic odată cu gravitatea efectivă a faptei;
– Specializarea reală a procurorilor de mediu;
– Specializarea completurilor de judecată, a judecătorilor, în infracțiuni de mediu;
– Colaborare reală și la nivel de egalitate între autoritățile statului, instanțe, mediu, poliție și vamă;
– Urmărirea lanțului economic și financiar al rețelelor de import și trafic ilegal de deșeuri.
Când Justiția doarme, Garda de Mediu trebuie să lupte aproape singură
În tot acest timp, comisarii Gărzii Naționale de Mediu duc un război extrem de greu pe teren: identifică gropi ilegale, opresc transporturi suspecte, confiscă autoutilitare, tractoare și buldozere folosite pentru îngroparea ilegală a deșeurilor, uneori chiar și căruțe și alte atelaje. În unele cazuri, confiscările se ridică la zeci de mii de euro, iar cei implicați sunt sancționați drastic, comisarii asumându-și riscuri mai mari decât cei „speciali“ din cadrul Ministerului de Interne, Ministerului Public și Ministerului Justiției.
Dar după ce dosarele ajung în instanță, totul se diluează: probele sunt contestate, anchetele tergiversate, iar în final sentințele sunt blânde sau mai rău, inexistente. Astfel, munca Gărzii de Mediu este adesea anulată de o justiție indecisă, care pare mai interesată de forma documentelor decât de fondul și de gravitatea faptelor și caută „nod în papură“ chiar comisarilor de mediu care „au îndrăznit“ să identifice fapte ce se pot transforma foarte ușor și cât se poate de logic în elemente constitutive ale unor infracțiuni de mediu.
Mulți judecători, în mod nepermis de ușor, dispun restituirea vehiculelor confiscate, chiar dacă acestea au fost prinse în flagrant că sunt implicate în comiterea unor contravenții și/sau infracțiuni de mediu. Se invocă vicii de procedură, lipsa pericolului social sau „proporționalitatea măsurii“, în timp ce poluatorii zâmbesc larg și își continuă treaba parcă sub o „umbrelă nevăzută“, dar cu adevărat protectoare.
Astfel, munca Gărzii de Mediu, uneori o muncă de la caz la caz ce se întinde pe mai multe luni sau ani, este adesea anulată într-o sală de judecată, de judecători care, culmea, trăiesc tot în acest mediu natural afectat, mergând zi de zi în același aer poluat, bând sau făcând baie în apă contaminată, plimbându-se prin peisaje care devin uneori dezolante, afectate de gunoaiele aruncate intenționat, iar România, care este și a lor, continuă să fie groapa de gunoi a Europei. Toate, cu girul tăcut al acestei Justiții neimplicate.
O altă verigă slabă importantă este reprezentată depolițiștii care nu se sfiesc să claseze plângerile penale, invocând lipsa de probe sau lipsa interesului public sau te miri ce alte bazaconii. De multe ori, lipsa lor de pregătire în domeniu face ca toate cazurile „să alunece“ spre ceea ce susțin ei că știu mai bine, iar când evident acele piste sunt dovedite a fi greșite, nu revin la pista inițială privind afectarea mediului, ci se concentrează efectiv pe un soi de hărțuire a comisarilor de mediu care trebuie să fie la dispoziția lor pentru a da orice fel de detalii cer. Multe din aceste detalii se regăsesc în legislație și trebuie efectiv conspectate de organul de cercetare penală pentru a putea face legătura între faptă și infractor. Dar…
Procurorii, la rândul lor, cu mici excepții, par complet dezinteresați în realitate de gravitatea fenomenului infracțional de mediu, ignorând semnalele repetate venite din partea societății civile, a presei și mai ales a instituțiilor de control, dar pozând de dragul vremurilor în cei ce trebuie să miște lucrurile. Majoritatea procurorilor de mediu din Rețeaua Procurorilor de Mediu la nivel național, își doresc direcționarea acestor anchete pe un palier administrativ, exclusiv contravențional pentru a fi degrevați totalmente de acest balast greu de încadrat pe palierul infracțional, care le aglomerează „munca“.
Astfel, acum România este prinsă într-un cerc vicios: cei care poluează nu doar că scapă, dar primesc înapoi mijloacele cu care o pot face din nou, sunt încurajați de mulți polițiști, procurori și judecători și se simt oarecum puțin încurcați de unii comisari ai Gărzii de Mediu. Cel mai jenant este atunci când acești infractori bravează sunând comisarii de mediu după „finalizarea procesului“ spunând zeflemitor: „Ați văzut că nu puteți să-mi faceți nimic?“
Asta este România în care vreți domnilor și doamnelor din statul de drept, judecători, procurori și polițiști, să trăim și să ne creștem copii?
Este o întrebare la care trebuie să răspundă toate componentele statului de drept din România. Așteptăm cu interes comentarii asupra prezentului demers social.•
Un Comisar al Gărzii Naţionale de Mediu
