România pregătește regulile naționale pentru aplicarea Regulamentului european privind bateriile. Proiectul specifică cine controlează produsul, cine ține registrul și cine urmărește colectarea. Testul adevărat începe însă acolo unde se întâlnesc atribuțiile: la vânzarea online, la preluarea bateriei uzate și la predarea ei pentru tratare.
Un acumulator de bicicletă electrică este, pe rând, un produs vândut online, o piesă înlocuită în service și un deșeu care trebuie predat pentru tratare. La fiecare etapă se schimbă cel care îl are în grijă. Dacă acumulatorul ajunge la un operator de deșeuri, cine poate verifica de unde vine, cine plătește gestionarea lui și ce document dovedește că a fost tratat? Un sistem funcțional trebuie să poată răspunde la toate aceste întrebări pentru același acumulator.
Pe 4 noiembrie 2026, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) a pus în consultare publică proiectul de hotărâre pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2023/1542. Regulamentul european este direct aplicabil, potrivit propriului calendar. Proiectul românesc stabilește cine ar urma să îl aplice în țară, prin ce proceduri și cu ce sancțiuni. Este încă un proiect, nu o hotărâre adoptată.
Trei autorități pentru supravegherea pieței
Proiectul împarte supravegherea pieței după tipul bateriei. Registrul Auto Român ar verifica bateriile pentru vehicule electrice, pentru mijloace de transport ușoare, precum bicicletele electrice, și bateriile de pornire, iluminare și aprindere. Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor ar supraveghea bateriile portabile, iar ISCIR, bateriile industriale. Ministerul Economiei ar fi autoritatea competentă pentru aplicarea Regulamentului, cu excepția capitolului privind deșeurile de baterii, și ar avea rolul de autoritate de notificare pentru organismele de evaluare a conformității.
Cifra din titlu nu este un inventar: proiectul implică mai mult de șase instituții. Specializarea are o logică. O pilă de uz casnic și o baterie industrială nu se verifică în același fel. Riscul apare când aceeași sesizare privește și conformitatea produsului și înregistrarea producătorului. Dacă un control descoperă o baterie neconformă vândută online, poate autoritatea care a găsit-o să afle rapid dacă producătorul este înregistrat și cine îi preia obligațiile de colectare? Și cine urmărește cazul până la capăt?
Un registru la ANMAP, garanțiile la AFM
Pe partea de deșeuri, proiectul îi atribuie Ministerului Mediului coordonarea Răspunderii Extinse a Producătorilor. Comisia de supraveghere ar autoriza producătorii și organizațiile care le preiau obligațiile, precum și reprezentanții autorizați. Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP) ar administra registrul producătorilor, ar valida datele și ar gestiona platforma națională de trasabilitate. Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) ar monitoriza ratele de colectare și ar elabora metodologia garanției financiare.
Registrul ar trebui să fie util și înainte de control. Proiectul prevede că distribuitorii ar putea comercializa numai baterii provenite de la producători înregistrați. Întrebarea practică este cum face un comerciant această verificare înainte de a lista un produs și cât de repede află dacă situația furnizorului s-a schimbat. La celălalt capăt, Regulamentul european prevede preluarea gratuită a bateriilor uzate, fără obligația de a cumpăra una nouă, în condițiile și pentru categoriile prevăzute la articolul 62. Pentru client, acesta este testul cel mai simplu al sistemului: poate preda bateria fără să fie trimisă de la un magazin la altul?
Cine plătește pentru bateria găsită în gunoiul municipal?
Aici proiectul intră într-o problemă pe care procentele naționale nu o rezolvă. Pentru bateriile ajunse în fluxul municipal, autoritățile locale ar încheia contracte sau parteneriate cu toate organizațiile autorizate care activează în aria declarată. Costurile de gestionare ar urma să fie repartizate în funcție de cota de piață a acestor organizații în aria respectivă.
Regula spune cine ar trebui să plătească, dar decontarea depinde de răspunsul la alte întrebări: cine măsoară cantitatea de baterii găsită în fluxul municipal, ce document acceptă toate părțile și cine soluționează o dispută privind costul? Fără o metodă comună, primăria, operatorul de salubritate și organizația producătorilor pot contesta aceeași factură din motive diferite. În acest timp, bateria tot trebuie ridicată și tratată.
Un punct de control există deja pentru bateriile scoase din echipamente electrice și electronice uzate. Regulamentul european cere operatorilor instalațiilor de tratare să predea aceste baterii pe circuitul prevăzut la articolul 65 și să păstreze evidența predării. Miza platformei românești este să permită verificarea legăturii dintre bateria extrasă, lotul predat și cantitatea raportată, fără ca aceeași cantitate să fie numărată de două ori.
Un termen european pe care proiectul trebuie să-l lămurească
Textul pus în consultare prevede ca AFM să finanțeze un studiu privind bateriile din deșeurile municipale mixte și din echipamentele electrice și electronice uzate colectate. Proiectul fixează primul studiu până la 1 ianuarie 2027, pentru anul 2026, și propune repetarea lui la trei ani. Dar articolul 69 alineatul (5) din Regulamentul european, în versiunea consolidată la 13 august 2026, stabilește primul termen la 1 ianuarie 2026, pentru anul precedent, și apoi o frecvență de cinci ani. Un studiu național mai frecvent poate fi util; calendarul propus nu explică însă dacă România a realizat studiul aferent anului 2025 și unde pot fi consultate rezultatele. Diferența de termene justifică o întrebare adresată ministerului, nu concluzia că studiul nu există.
Răspunsul contează: un asemenea studiu poate arăta câte baterii ajung în fluxurile greșite și unde trebuie îmbunătățită colectarea. În lipsa acestor măsurători, știm câte baterii au fost raportate pe circuitul dedicat, dar nu și cât de mare este problema din afara lui.
România nu are nevoie de o singură instituție care să facă totul. Are nevoie ca, la fiecare predare, să fie clar cine preia bateria, cine preia costul și cine verifică dovada. Proiectul împarte atribuțiile. Înainte de adoptare, merită să arate și cum va fi urmărit un caz de la prima sesizare până la confirmarea tratării. Altfel, fiecare instituție își poate închide dosarul fără ca cineva să poată spune unde a ajuns bateria.• ecologic
