De la deșeu la bijuterie – un atelier creativ marca ENVIRON

Sursa foto: ENVIRON

„Din bube, mucegaiuri și noroi/Iscat-am frumuseți și prețuri noi.“ – versurile lui Tudor Arghezi au stat la inspirația evenimentului organizat de Asociația ENVIRON, pe 17 septembrie 2025, la The Villa, cu ocazia Zilei Internaționale a Stratului de Ozon.

Întâlnirea a adus împreună creativitatea, feminitatea și grija pentru mediu într-un atelier inedit, menit să ilustreze, concret, cum pot fi transformate deșeurile în resurse și frumusețe. Evenimentul a pus în prim-plan telefonul mobil – cel mai utilizat dispozitiv electronic din lume, dar și unul dintre echipamentele cu cel mai mare potențial de reciclare, având în compoziție aproape 30 de elemente și metale valoroase, precum aur, argint, cupru, cobalt, litiu sau paladiu.

Astăzi există mai multe telefoane pe planetă decât oameni, iar pentru fiecare dispozitiv produs sunt exploatate resurse finite, cu impact major asupra mediului. În același timp, peste 5 miliarde de telefoane mobile inactive zac în sertarele oamenilor din întreaga lume, păstrate din comoditate, nostalgie sau lipsă de informații privind reciclarea.

În cadrul atelierului „De la deșeu la bijuterie“, cele 20 de participante, jurnaliste și personalități din mediul online, au fost invitate să privească aceste materiale cu alți ochi. Sub îndrumarea Ecaterinei Colasîz, fondator KateriniMou, plăci de bază, circuite și alte componente provenite din telefoane și laptopuri reciclate au fost transformate în broșe unice – accesorii elegante și purtătoare de mesaj.

„Inspirați de versurile lui Arghezi și de rata scăzută de reciclare a telefoanelor mobile – abia 5% –, am îmbinat arta, inovația și sustenabilitatea într-un eveniment restrâns și inedit, arătând cum ceea ce pare deșeu se poate transforma în frumusețe și valoare“, a declarat Roxana Puia, directorul de marketing al Asociației ENVIRON.

Pentru ENVIRON, acest eveniment reflectă viziunea organizației asupra modului de a comunica proiectele de mediu: aceea de a spune povestea sustenabilității într-o manieră creativă și memorabilă, transpunând concepte precum reciclarea și economia circulară în experiențe accesibile și inspiraționale, nu doar în mesaje tehnice sau statistici.

Broșele rezultate sunt mai mult decât simple accesorii: ele reprezintă un simbol al responsabilității și al puterii de a da o nouă viață materialelor. Într-o lume în care o tonă de telefoane reciclate poate genera 3,3 kilograme de metale rare, fiecare gest de reutilizare și reciclare contează.

În final, frumusețea acestor obiecte stă nu doar în aspectul lor estetic, ci și în povestea pe care o transmit: aceea că resursele planetei sunt finite, dar prin creativitate și conștientizare, fiecare dintre noi poate contribui la o lume mai sustenabilă.•

Asociația ENVIRON este una dintre cele mai solide organizații de transfer responsabilitate din România. De peste 18 ani, lucrează alături de companii, autorități și comunități pentru a transforma obligațiile legale în soluții concrete, eficiente și sustenabile.

Newsletter Ecologic

Primește știrile pe e-mail. Introdu adresa de email și apasă butonul Mă abonez

Newsletter

Primește știrile din site-ul Ecologic direct pe e-mail:

Articole recente:

„Eco“ nu mai merge fără dovezi

Piața românească intră într-o nouă etapă a transparenței și responsabilității comerciale, odată cu intrarea în vigoare, la data de...

Newsletter

Primește știrile din site-ul Ecologic direct pe e-mail:

Din aceeași categorie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Prin acord, acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.

Privacy Settings saved!
Setările de confidențialitate

Când vizitați orice site web, acesta poate stoca sau prelua informații pe browserul dvs., mai ales sub formă de cookie-uri. Controlează-ți aici serviciile personale de cookie-uri.

Aceste cookie-uri ne permit să numărăm vizitele și sursele de trafic, astfel încât să putem măsura și îmbunătăți performanțele site-ului nostru.

  • _ga
  • _gat
  • _gid

Decline all Services
Accept all Services