Comisia de Mediu şi Echilibru Ecologic din Camera Deputaţilor a dezbătut în data de 3 aprilie 2023 o Ordonanţă de Urgenţă apărută în urmă cu opt ani. Este vorba de OUG nr. 5 din 2 aprilie 2015 privind deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE). După două ore de discuţii, în care reprezentanţii Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor şi cei ai mediului de afaceri şi-au prezentat punctul de vedere, s-a decis ca dezbaterile să se reia la o dată ulterioară.• Matei Dumitru
Unele dintre principalele probleme cu care se confruntă Organizaţiile de Transfer de Responsabilitate (OTR) din domeniul deşeurilor electrice şi electronice sunt legate de lipsa unei infrastructuri naţionale de colectare a deşeurilor, de penalităţile mari pe care Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) le impune organizaţiilor pentru neîndeplinirea obiectivelor de colectare, de lipsa de răspundere a producătorilor, de valoarea timbrului verde, dar şi de preţurile speculative practicate de colectorii şi comercianţii de DEEE care profită de penalităţile impuse OTR-urilor de AFM.
Având în vedere complexitatea acestor probleme, Cristian Pocol, preşedintele Asociaţiei RESPO DEEE, a sugerat Comisiei stabilirea unei date pentru resetarea întregului sistem: „vă propun ca în această situaţie să stabilim un moment T Zero care ar putea fi 1 ianuarie 2024, cu o perioadă de pregătire de 6 luni. Acest lucru presupune ca până la jumătatea anului să se finalizeze toate procedurile de modificare a legislaţiei astfel încât toţi cei care acţionează în această piaţă să aibă timp să îşi organizeze activitatea pentru noile condiţii de funcţionare la data de 1 ianuarie 2024. Ca să ajungem în acel punct eu cred că este necesar ca Ministerul sau Comisia să propună o serie de principii care să fie supuse dezbaterii cum ar fi: răspunderea extinsă a producătorilor, cine trebuie să aibă această răspundere şi valoarea timbrului verde, pentru că avem situaţii în care timbrul verde la un telefon mobil este 35 de bani, o sumă cu care nu ai ce face. Pe lângă toate acestea ar trebui să găsim împreună nişte răspunsuri la întrebarea: Putem sau nu putem să plătim garanţii din aceste fonduri şi care este statutul acestor fonduri?“
Dragoş Călugăru, directorul general al Asociaţiei Ecotic, a semnalat lipsa infrastructurii de colectare: „o problemă sistemică este aceea că un cetățean nu are la dispoziție prea multe soluții ca să se debaraseze de echipamentele vechi. Poate să meargă la un retail, dar nu şi la depozite care să-i fie puse la dispoziţie de municipalități, pentru că ele nu există. Obligativitatea UAT-urilor de a construi aceste facilităţi de colectare a fost prevăzută în prima legislație dar nu s-au făcut, însă acum în noua legislaţie ea nu mai este o obligaţie, ci o opţiune. Municipalitatea poate să-și înființeze puncte de colectare, dar poate să facă și colectare mobilă. De aceea cred că este important să invitați la aceste discuţii și reprezentanți ai municipalităților“.
Şi directorul general al Arcwaste Collection, Cătălin Gurău, a semnalat problema lipsei infrastructurii municipale de colectare, care face imposibilă atingerea ţintelor: „în momentul de față ne confruntăm cu o țintă stabilită prin directivă europeană, obiectiv care este greu de atins nu doar pentru țara noastră. Sunt şi alte țări care nu au reușit să o atingă, cum ar fi Franța, Germania, Belgia. Noi ne confruntăm cu o inexistență a colectării la nivelul municipal care în vechile state membre aduce aproximativ 50% din deșeuri. În același timp avem o performanță de colectare apropiată de 80.000-100.000 de tone. Ceea ce ar trebui să facem acum este să transformăm sistemul, astfel încât colectarea informală să devină una formală, să înlocuim sectorul informal cu partea municipală și să îmbunătățim performanța. De la cele 100.000 de tone să ajungem la peste 120.000 de tone și până spre valoarea țintei“.
Singurul reciclator prezent la dezabatere, Marius Costache, directorul general al GreenWEEE a prezentat comisiei câteva din problemele cu care se confruntă industria de reciclare: „din propria experiență pot să vă spun că situația este destul de complexă. Așa cum este interpretată legislația actuală, pentru că nu vreau să spun că este greșită, există riscul ca în următorii doi ani să avem 30 de OTR-uri și ținta atinsă să fie zero. De ce? Pentru că există această neclaritate privind responsabilitatea, cui îi aparține ea? Legislaţia este neclară. Cât va fi ţinta pentru un un OTR nou înființat care are un producător? Va fi ea zero sau nu în primul an? Eu ca reciclator mă bucur că în prezent sunt 20 de OTR-uri, pentru că am posibilitatea să lucrez cu mai multe organizații de transfer de responsabilitate. Există astfel o concurență, dar ea ar trebui să fie una loială. Dacă mâine se înființează un OTR nou, acesta merge la Comisia de Licențiere. Care sunt armele acestei comisii pentru a da licența unui astfel de OTR nou apărut pe piață care vine cu un preţ de 0,001 bani pentru fiecare DEEE?
Eu cred că avem nevoie de un prag minim, nu vreau să-i spun mercurial, și cred că acesta este un subiect de care Consiliul Concurenței ar trebui să se ocupe, să solicite informații de la toți actorii implicați, de la colectori, reciclatori, OTR-uri, să strângă cât mai multe date și apoi să ofere aceste informații autorităților competente în licențierea Organizațiilor de Transfer de Responsabilitate. Ar trebui ca responsabilitatea și ținta să meargă spre producător, pentru că altfel riscăm ca în următorii doi ani să avem și mai multe OTR-uri, o țintă de 65% îndeplinită, dar o cantitate colectată aproape de zero“.
Reprezentatul Administraţiei Fondului pentru Mediu, şeful Direcţiei de Venituri Aurelian Dobre, a recunoscut că actualul sistem de penalizarea a OTR-urilor este aproape inutil: „în momentul de față suntem în plin proces de verificare a OTR-urilor şi pot să vă spun că până acum nu am încasat mare lucru de la aceștia. În urmă cu doi ani, când i-am verificat ultima oară, au fost făcute constatări de 140 de milioane și nu cred că am reușit să încasez mai mult de un milion. OTR-ul respectiv s-a rebrenduit și este prezent din nou pe piață, chiar dacă a declarat la comisie că nu și-a îndeplinit țintele el tot a funcționat. În ceea ce priveşte producătorii, constatăm existenţa unor cantități nedeclarate, aproximativ 15.000-20.000 de tone anual. Producătorii respectivi sunt penalizați și plătesc, iar în anii următori se îndreaptă către sistemul OTR, ceea ce va face să împovăreze și mai mult sistemul. Într-adevăr, cifrele privind colectarea se situează în jurul a 160.000 tone pentru anul trecut, din care noi am constatat aproximativ 30.000 ca nefiind reale, dar care au fost finanţate de OTR-uri, și ca urmare am sesizat organele de urmărire penală. Dar cred că pe lângă aceste cantități care nu au existat mai sunt și altele…“
Referindu-se la cele declarate de reprezentatul AFM, Cristian Pocol a semnalat comisiei efectul pe care l-a avut această penalitate: „ea nu aduce nici un beneficiu Statului, prin faptul că AFM-ul o facturează, dar încasează doar un milion din 40. În schimb penalitatea a generat efecte negative în piaţă, pentru că din cauza ei preţul la colectare a crescut foarte mult.“
Simona Vaida, reprezentantul Recolamp, a făcut referire şi ea la timbrul verde spunând că „nu putem pune o valoare exagerat de mare a timbrului verde, care în unele cazuri ar putea să depăşească preţul produsului“.
Vicepreşedintele Comisiei de Mediu şi Echilibru Ecologic din Camera Deputaţilor, Mircea Fechet, a încheiat şedinţa solicitând invitaţilor o nouă rundă de dezbateri: „sincer să fiu sunt foarte îngrijorat să aflu că 30.000 de tone au fost reciclate doar pe hârtie, iar România a raportat 160.000 de tone către Comisia Europeană. Totodată, dincolo de cifrele reale, fără îndoială acum putem asigura o variantă actualizată a ordonanței. Este clar că sistemul trebuie să devină unul echitabil, nu încercăm să arătăm cu degetul către nimeni sau să împovărăm o anumită categorie implicată, pentru că în acest sistem fiecare trebuie să aibă o anumită contribuție. În privința costurilor, cred că este greu ca cineva să spună cât ar trebui să coste transportul și tratarea unui anumit tip de echipament. Îmi imaginez că aceste costuri depind de multe elemente, chiar şi de locul de unde este generat acel deșeu. Un sistem în care există multe astfel de costuri, care cel puțin în aparență sunt mai mici decât ar trebui să fie, nu poate să fie decât un sistem care la un moment dat va sucomba. El funcționează doar în măsura în care există suficient de mulți clienți care să îl finanțeze. Ne gândim foarte serios, și aici mă bazez și pe un sprijin din partea ministerului, la o aliniere a sistemului DEEE cu cel de la ambalaje, înțelegând însă că discutăm de situaţii diferite. Probabil am putea să discutăm și despre constituirea unor garanții, provizioane, care vor fi la OTR sau la colectori, iar aici probabil că va fi nevoie de alte dezbateri pe acest subiect.“•
