Omizile distrug pădurile Deltei Dunării

Sursa foto: WSDA/flickr.com

Aproximativ 4.000 de hectare de arborete din zone administrate de Direcţia Silvică (DS) din Tulcea au fost afectate până acum de omizi defoliatoare, iar reprezentantul instituţiei, Dan Suciu, susţine că în lipsa unor măsuri specia de insecte va afecta ecosistemele din Deltă şi va crea pagube materiale importante. Suciu a declarat în data de 25 aprilie a.c. în timpul şedinţei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă că defolierele repetate din ultimii doi, trei ani au provocat slăbirea arboretului, fapt care a dus la instalarea altor dăunători secundari ce au declanşat fenomene de uscare în masă a arboretului.

„Dacă nu se vor lua măsuri de combatere, aceste suprafeţe afectate vor creşte, intensitatea atacurilor va creşte, iar suprafaţa arboretelui afectat de uscare în masă se va mări ceea ce va produce nişte dezechilibre majore, pentru că pădurea aceea constituie nişte ecosisteme pentru alte elemente de biodiversitate. Vor dispărea condiţiile de cuibărire pentru păsări, pentru mamifere mici, vor apărea cheltuieli mari pentru evacuarea materialului lemnos uscat care nu va avea nicio valoare comercială. Nu ştiu ce vom face cu acest lemn. Plus cheltuielile de împădurire care vor fi semnificative”, a declarat reprezentantul Direcţiei Silvice Tulcea. El a mai spus că în momentul de faţă suprafaţa afectată este de 4.000 hectare de arborete şi că anul viitor ea va depăşi 6.000 hectare.

Direcţia Silvică a solicitat în ultimii ani avizul Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) pentru acţiuni de combatere a insectei dăunătoare care s-a înmulţit pe fondul secetei. „Nu folosim un produs chimic, ci spori ai unei bacterii care se găseşte în natură şi afectează această populaţie de insecte. Prin acest tratament mărim concentraţia prezenţei acestui agent biologic care să stopeze dezvoltarea insectelor. Nu e un produs chimic de sinteză asimilabil noţiunii de pesticid, dar e un produs de protecţia plantelor omologat de Autoritatea fito-sanitară“, a menţionat Dan Suciu.

Reprezentantul DS Tulcea a atras atenţia asupra faptului că pericolul reprezentat de specia Lymantria dispar (omida stejarului) este tot mai accentuat. „Dacă în anii anteriori, acţiona la o anumită intensitate care ridica probleme, acum a devenit un factor periculos pentru că deja a început să declanşeze fenomene de uscare în masă. Am trecut la un cu totul alt nivel. Urmează ca de acum încolo să începem să scoatem arbori uscaţi“, a mai spus Dan Suciu.

În replică, reprezentantul ARBDD, Radu Voicu, a declarat că legea actuală nu permite tratamentul solicitat de Direcţia Silvică Tulcea. „Poate ar trebui făcut şi un studiu de evaluare. E exact ca la specia şacal. În mod controlat se pot extrage anumite exemplare, dacă se fac nişte studii. S-ar putea ca prin folosirea acestei substanţe chimice să facem un dezastru în Deltă. Nu sunt de specialitate“, a precizat Radu Voicu.• Agerpres

Newsletter Ecologic

Newsletter

Primește știrile din site-ul Ecologic direct pe e-mail:

Bringo și Carrefour lansează primul serviciu de colectare a ambalajelor cu garanție SGR

Bringo și Carrefour România anunță o nouă funcție inovatoare: colectarea ambalajelor cu garanție din Sistemul Garanție-Returnare la comenzile plasate...

Newsletter

Primește știrile din site-ul Ecologic direct pe e-mail:

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Prin acord, acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.

Privacy Settings saved!
Setările de confidențialitate

Când vizitați orice site web, acesta poate stoca sau prelua informații pe browserul dvs., mai ales sub formă de cookie-uri. Controlează-ți aici serviciile personale de cookie-uri.

Aceste cookie-uri ne permit să numărăm vizitele și sursele de trafic, astfel încât să putem măsura și îmbunătăți performanțele site-ului nostru.

  • _ga
  • _gat
  • _gid

Decline all Services
Accept all Services