Polifest 2024: firmele vor să angajeze ingineri,
studenţii se lasă greu…

Sursa foto: Facebook

Polifest 2024: Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București a organizat cea de-a XIII-a ediție a festivalului educațional PoliFest, un eveniment menit să conecteze comunitatea viitorilor absolvenți cu cele mai vizionare companii din România. Evenimentul facilitează colaborarea dintre mediul academic și cel economic și creează o punte între elevi, studenți, cadre didactice, specialiști, cercetători și companii. Ediţia din acest an a reunit mult mai multe firme şi a fost vizitată de mult mai mulţi studenţi şi elevi de liceu decât în anii precedenţi, ceea ce a făcut ca spaţiul expoziţional să fie aproape insuficient.

Firmele participante la cea de-a treisprezecea ediţie a Polifest au fost: Nuclearelectrica, GTA Energy, Heidelberg Materials, Tenaris, Michelin, P&G, VTW Engineering, Zentiva, Bertrandt, Bosch, Crystal, Enviro Consult, Fischer Technik, Pepsico, SMC, Tech Consult, Walter Tosto, Alstom, DP World, Grup Feroviar Român, IPDAutomotive, Vodafone, Liberty Galaţi, Artrom Slatina, Alro Slatina, As Metal Bucureşti, Adobe, NXP, EMAG, INMA, Şerban & Musneci Associates, Prysmian, Estinvest, Bursa de Valori București, Royal Synergy, Ericsson România, TradeVille, BRD, Beia, Medist, Medist Grup, Cegedim, IBM, Microchip, Onco Systems, Orange, Dräger, Medical Simulator Projects, PHILIPS, Asociația Aerotransporturilor din România, Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj, Menzies Aviation, Romatsa, Unesco, Compania Națională de Aeroporturi București, Agro Concept, ELTRA LOGIS, BRD GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE, NOVARES, Röchling Automotive Piteşti, Euro APS, Gold Plast Production, LEONI Wiring Systems Piteşti, Faurecia Argeş, Pirelli Tyres România, CER Cleaning Equipment.

L1181196site
Sursa foto: ecologic

Despre eveniment, decanul Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Materialelor, Radu Ştefănoiu, ne-a declarat: „Organizăm acest eveniment de 12 ani şi dacă la ediţiile trecute participarea era de circa 10.000 de studenţi şi elevi de liceu, anul acesta ne aşteptăm mai mare de 30.000. Firmele participante la primele ediţii au fost în număr mult mai mic, iar astăzi ne bucurăm de prezenţa a mai mult de 70 de firme din mediul socio-economic care sunt alături de noi, de cele 15 facultăţi ale Politehnicii. Ceea ce este interesant este că există foarte multe oportunităţi de angajare, sunt firme care ne bat la uşă, cer absolvenţi, cer ingineri şi oferă salarii bune. Din păcate, nu toţi absolvenţii vor să se angajeze în domeniile în care s-au pregătit şi nu ne explicăm deocamdată de ce. Majoritatea absolvenţilor ar vrea să se angajeze în Bucureşti, ceea ce nu întotdeauna se poate. Avem alături de noi firme din toată ţara, de la Galaţi, de la Slatina, care sunt de mult timp pe piaţă şi fac multe angajări. Nu ascund faptul că este o cerere masivă de ingineri atât în ţară, cât şi în străinătate. Noi suntem intersaţi să îi păstrăm în ţară, unde şi în domeniul nostru al ştiinţei şi ingineriei materialelor există foarte multe posibilităţi şi oportunităţi de angajare.

De aceea odată cu lansarea ediţiei din acest an al Polifest noi am schimbat puţin filozofia şi în ceea ce priveşte practica, în sensul în care dacă până acum studenţii mergeau maximum două săptămâni la practică, acum, la sfârşitul Anului trei, fac douăsprezece săptămâni de practică, direcţionaţi către firmele partenere, câte doi trei la fiecare firmă. Iar dacă ei sunt buni şi corespund cererilor acestor firme, din Anul trei ei pot să antameze proiectul de licenţă iar dacă ei confirmă, sunt şi angajaţi după ce obţin diploma de inginer. Sunt firme care le oferă burse şi noi am avut nişte programe şi sper să mai câştigăm nişte proiecte la nivel european care să finanţeze cumva desfăşurarea programului de stagiu de practică. Firmele asigură şi ele o anumită finanţare prin internshipurile propuse, deci sunt bani de burse pentru studenţi. Cei care sunt buni şi ştiu ce vor, se angajează, ceilalţi mai puţin.

Unul din scopurile Polifest este şi atragerea elevilor de liceu către facultăţile noastre. Polifest este cel mai mare târg educaţional din ţară şi nu numai atât, noi avem şi festivalurile, noastre pe facutăţi, pe tematici, care iau şi ele amploare“.• ecologic

Newsletter Ecologic

Newsletter

Primește știrile din site-ul Ecologic direct pe e-mail:

Comisia Europeană solicită Românei să asigure protecția habitatelor și a speciilor

Comisia Europeană a decis pe 3 octombrie a.c. să trimită un aviz motivat României pentru transpunerea incompletă a...

Newsletter

Primește știrile din site-ul Ecologic direct pe e-mail:

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Prin acord, acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.

Privacy Settings saved!
Setările de confidențialitate

Când vizitați orice site web, acesta poate stoca sau prelua informații pe browserul dvs., mai ales sub formă de cookie-uri. Controlează-ți aici serviciile personale de cookie-uri.

Aceste cookie-uri ne permit să numărăm vizitele și sursele de trafic, astfel încât să putem măsura și îmbunătăți performanțele site-ului nostru.

  • _ga
  • _gat
  • _gid

Decline all Services
Accept all Services