Mai mult sau mai puţin criticat, hulit chiar de unii, Sistemul Garanţie-Returnare (SGR) este de ceva timp principalul subiect de mediu al zilei. Date, comentarii, acuzaţii, festivităţi de deschiderie a unor centre de numărare, conferinţe de presă şi multe, multe cifre au acaparat atenţia opiniei publice în acest an.
Şi, în ciuda avalanşelor de critici şi nemulţumiri, nimeni nu poate nega faptul că SGR este funcţional. Iar faptul că în luna iulie a.c. administratorul sistemului, societatea RetuRO SGR, a raportat colectarea a 62% din ambalajele SGR puse pe piaţă, foarte aproape de ţinta anuală de 65%, este o realizare la care nu se aşteptau prea mulţi. Sincer, cred că nici ministerul şi nici RetuRO…
Efectele pe care le-a generat SGR sunt multe. Există pe de o parte mari nemulţumiri, în primul rând ale acelor producători cărora le este dor de perioada în care ei făceau legea, când negociau contractele cu OIREP-urile de pe poziţii de forţă, impunând nişte condiţii şi nişte tarife atât de mici, încât făceau aproape imposibilă îndeplinirea cu adevărat a obiectivelor de reciclare.
Nemulţumirile sunt însă şi în rândul micilor comercianţi şi al cetăţenilor din mediul rural, de această dată perfect îndreptăţite. Aici Guvernul, nu Ministerul Mediului, ar trebui să intervină pentru a creşte procentul de returnare a ambalajelor şi nu prin amenzi aplicate de-a valma comercianţilor, ci prin investiţii în infrastructura de returnare. Bani sunt, voinţa lipseşte…
În afară de critici există însă şi efecte benefice ale acestui sistem, atât de hulit de unii. Cel mai important câştig, imposibil de negat, este acela că în doar câteva luni PET-urile şi sticlele au dispărut din natură, de pe străzi şi din coşurile de gunoi.
Al doilea efect pozitiv este că reciclatorii români de PET nu mai sunt obligaţi să importe deşeuri. La aluminiu însă situaţia este total diferită. Dozele colectate prin SGR în România ajung vrac nu la reciclatorii de la noi, ci în Polonia, acolo unde sunt topite şi transformate în aliaje. Cât din acest aluminiu se va regăsi în alte doze este greu de ştiut.
Din decembrie 2023 până în 2024, RetuRO a colectat 2,3 miliarde de ambalaje. Şi a reuşit acest lucru pentru că, prin SGR, a fost mobilizată, pentru prima dată în tot sistemul naţional de gestionare a deşeurilor, veriga cea mai importantă: cetăţeanul, consumatorul final. Şi această mobilizare s-a făcut nu prin campanii de educare şi informare cum au fost cu miile până acum, ci prin introducerea unui mic element financiar, garanţia de 50 de bani.
Iar ceea ce vedem acum, oameni cu zeci de PET-uri în saci la cozile de la aparatele automate de colectare, demonstrează că în România depunerea separată a deşeurilor este posibilă, dar numai atunci când sunt penalizaţi cei care nu vor să facă acest lucru.
Conştientizarea şi educarea cetăţenilor sunt acţiuni mai mult decât lăudabile, dar în lipsa unei minime taxări a refuzului de a sorta deşeurile, sunt total inutile. Iar această taxare ar trebui introdusă urgent în relaţia dintre primării şi cetăţeni, prin impunerea la nivel naţional a unui sistem care, deşi este obligatoriu prin lege, nu este aplicat, sistemul „Plăteşte pentru cât arunci“. Îţi sortezi deşeurile plăteşti puţin, nu ţi le sortezi şi pui totul la grămadă plăteşti mult sau foarte mult.
Pentru că RetuRO, chiar dacă va reuşi să colecteze toate ambalajele SGR, nu va putea rezolva nici pe departe problema deşeurilor de ambalaje din România. Şi pentru a demonstra acest lucru vă prezentăm nişte cifre pe această temă.
Din totalul ambalajelor puse pe piaţă, ambalajele SGR din sticlă reprezintă – 71%, cele din plastic – 21%, iar cele din aluminiu şi metal – 20%. Celelalte, diferenţa până la 100% nu sunt ambalaje SGR, iar cantităţile care ajung în amestec la gropile de gunoi sunt apreciabile. Vorbim de 29% la sticlă, 79% la plastic şi 80% la aluminiu şi metal. Şi la toate acestea se mai adaugă altele care nu fac parte din SGR, toate ambalajele din lemn (306.000 tone în primele 6 luni ale anului acesta) şi cele din hârtie-carton (357.000 tone în primele 6 luni ale anului acesta).
De aceea, oficialii Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurile ar fi bine dacă şi-ar muta cât de cât atenţia de la SGR către celelalte sisteme de colectare şi spre problemele cu care se confruntă cei din acest domeniu. Asta doar dacă vor cu adevărat ca România să îşi îndeplinească obiectivele europene în materie de gestionarea deşeurilor. ● Matei Dumitru