Din cauza unei legislaţii cel puţin ambigue, România riscă să piardă progresul înregistrat cu mare greutate în ceea ce priveşte cantităţile de deşeuri electrice colectate şi reciclate şi să se întoarcă cu ani în urmă. Din cauza unei legislaţii cel puţin ambigue, România riscă să piardă progresul înregistrat cu mare greutate în ceea ce priveşte cantităţile de deşeuri electrice colectate şi reciclate şi să se întoarcă cu ani în urmă. Îşi permite România ca organizaţiile de transfer responsabilitate cu tradiţie – cele care au reuşit să construiască o reţea de puncte de colectare destinată consumatorilor şi au dus ţara noastră la atingerea a aproximativ 80% din ţintă – să se închidă? Dacă legislaţia nu se va modifica semnificativ există riscul real ca în următorii doi ani cei mai mari actori din piaţa deşeurilor electrice să dispară. Vom explica pe parcursul unei serii de articole care sunt cele mai mari provocări sau obstacole de depăşit în 2021 pentru organizaţiile de transfer responsabilitate cu istorie. Începem seria cu un prim material dedicat timbrului verde.●
Care este costul real al gestionării deşeurilor electrice şi deci care este valoarea corectă a timbrului verde?
În acest moment legislaţia naţională menţionează foarte puţine detalii despre modul în care ar trebui calculat timbrul verde, precizarea fiind limitată la faptul că acesta „nu trebuie să depăşească costurile reale suportate pentru EEE respective, atunci când acestea devin deşeuri“. Înţelegem aşadar că modul de calcul al tarifelor de gestionare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE) este lăsat la latitudinea organizaţiilor colective. În realitate, costul real al gestionării deşeurilor de echipamente electrice şi electronice este format din costuri directe (costuri de colectare, de logistică şi de tratare) şi costuri indirecte (costuri operaţionale, de funcţionare a organizaţiei şi costuri ale activităţilor de conştientizare).
Costul de colectare reprezintă preţul la care o organizaţie de transfer responsabilitate poate achiziţiona deşeuri din piaţă. Costul de logistică este cel care trebuie plătit pentru ca deşeurile să ajungă din punctul de colectare în punctul de tratare şi reciclare. Costul de tratare reprezintă costul pe care organizaţia colectivă îl suportă pentru ca deşeurile colectate să fie tratate, reciclate sau eliminate în condiţii de protecţie a mediului.
În conformitate cu ofertele principalilor operatori de colectare, transport şi tratare şi luând în considerare experienţa practică din piaţă, putem lua în considerare un cost mediu de colectare de 1 leu/kg, un cost mediu de logistică de 0,1 lei/kg şi un cost mediu de tratare de 0,5 lei/ kg, rezultând astfel un cost direct pentru colectare şi tratare de 1,6 lei/kg, cu observaţia că tarifele variază în funcţie de sursă şi de tipul de deşeu gestionat.
În ceea ce priveşte costurile indirecte, putem estima un cost mediu de 10% pentru cheltuielile operaţionale ale organizaţiei colective (care pot varia în funcţie de structura de personal şi de dimensiunea organizaţiei) şi un cost mediu de 10% pentru finanţarea campaniilor de conştientizare. Legislaţia obligă organizaţiile colective să organizeze astfel de campanii, dar nu specifică ce procentaj din buget ar trebui alocat pentru finanţarea lor.
Întrucât modul de calcul al ţintei de colectare ia în considerare media cantităţilor de produse introduse pe piaţă în trei ani anteriori, costurile indirecte ar trebui să se aplice pe toată durata de calcul, astfel că rezultă un cost indirect mediu de 0,96 lei/kg, calculat conform următorului algoritm: cost direct x (cost operaţional + cost campanii) x 3 ani = 1,6 lei/kg x 20% pe an x 3 ani = 0,96 lei/kg.
Luând în considerare ţinta de colectare a României în 2021 de 65% din ceea ce s-a pus pe piaţă în perioada 2018-2020 şi costul mediu total de 2,56 lei/kg (costul direct de 1,6 + costul indirect de 0,96), costul real de gestionare ar fi de circa 1,7 lei/ kg (2,56 lei/kg x 65%).
Chiar dacă acest calcul este aproximativ, un cost mediu de 1,7 lei/ kg poate fi folosit ca element de referinţă pentru costul real al gestionării DEEE atunci când se calculează valoarea timbrului verde.
În acest moment pe piaţa din România există diferenţe foarte mari între tarifele de gestionare a DEEE practicate de diferitele organizaţii de transfer de responsabilitate. De exemplu, pentru o maşină de spălat rufe tarifele variază de la 12,6 lei/buc la 50 lei/buc. Luând în considerare o greutate medie a unei maşini de spălat de 50 kg la costul mediu de gestionare de 1,7 lei, rezultă că 85 lei ar reprezenta un timbru verde corect, însă tarifele practicate acum sunt sub acest nivel. Iar un tarif prea mic nu poate asigura finanţarea unor operaţiuni de gestionare corecte şi în condiţii de siguranţă pentru mediu şi pentru sănătatea populaţiei.
Din perspectiva producătorilor, o modalitate mai corectă de a implementa timbrul verde ar fi un cost per kilogram de produs pus pe piaţă, însă un astfel de sistem are dezavantajul de a fi foarte greu de pus în practică pentru că ar presupune un timbru verde diferit pentru fiecare produs din aceeaşi categorie de echipamente. Nu în ultimul rând, acest lucru ar avea impact asupra consumatorilor care nu ar înţelege diferenţa de preţ provenită din timbrul verde la produse din aceeaşi categorie.
În concluzie, pentru a evita denaturarea pieţei şi practicarea unor tarife care în realitate nu acoperă costurile reale de gestionare, o soluţie ar fi realizarea unui studiu care să poată constitui baza de calcul pentru costul minim de gestionare şi modificarea legislaţiei în sensul detalierii modului de calcul corect al tarifelor de gestionare, bugetul minim alocat campaniilor de conştientizare şi monitorizarea respectării implementării obiectivelor asumate de organizaţiile colective prin planul de operare.●
Răzvan Ziemba,
preşedintele Asociaţiei ENVIRON
