23.4 C
Bucharest
Friday, September 29, 2023
Mai mult

    90% din cactuși vor fi în pericol de dispariție

    Sursa foto: flickr.com

    Încălzirea globală va face ca în următoarele decenii condițiile de mediu să devină neprielnice pentru 60% din speciile de cactus, arată un studiu realizat de cercetători ai Universității din Arizona și publicat recent de revista Nature Plants.
    Specialiștii au examinat datele despre peste 400 de specii și au utilizat modele algoritmice pentru a le preconiza evoluția până la jumătatea acestui secol în funcție de efectul creșterii emisiilor de gaze cu efect de seră asupra încălzirii globale. Luând în considerare și alți factori ca degradarea și dispariția habitatelor, au ajuns la concluzia că până în anul 2070 ar putea fi amenințate cu dispariția aproape 90% din speciile de cactus, de trei ori mai multe decât în evaluările anterioare.
    Pe continentul american există aproximativ 1.500 de specii de cactus, care trăiesc în diferite medii, de la deșerturi aflate la nivelul mării la zone de pe culmile Anzilor, de la ecosisteme aride la păduri tropicale umede, iar principalele regiuni de biodiversitate sunt centrul Mexicului și pădurile de care se întind de-a lungul litoralului atlantic al Braziliei. Alte studii au arătat că încălzirea climatică poate compromite și fotosinteza plantelor.• Alexandra Popescu

    Publicitate

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Latest news

    Historical decision: Iceland suspends whaling

    The Icelandic government has announced that it is suspending whaling until the end of August due to concerns about...

    Mai multe articole

    Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Prin acord, acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.


    Warning: Undefined array key "alt" in /home/reco4828/public_html/wp-content/plugins/wordpress-gdpr/public/class-wordpress-gdpr-privacy-settings.php on line 88
    Privacy Settings saved!
    Setările de confidențialitate

    Când vizitați orice site web, acesta poate stoca sau prelua informații pe browserul dvs., mai ales sub formă de cookie-uri. Controlează-ți aici serviciile personale de cookie-uri.

    Aceste cookie-uri ne permit să numărăm vizitele și sursele de trafic, astfel încât să putem măsura și îmbunătăți performanțele site-ului nostru.

    • _ga
    • _gat
    • _gid

    Decline all Services
    Accept all Services