Guvernul României a aprobat în şedinţa din 5 aprilie a.c. o Hotărâre de Guvern care pune Sistemul de Garanţie-Returnare sub controlul Statului. Astfel Responsabilitatea Extinsă a Producătorilor, deocamdată doar în ceea ce priveşte SGR, va fi naţionalizată. Este de aşteptat ca în viitorul apropiat acelaşi lucru să se întâmple şi cu Organizaţiile care Implementează Responsabilitatea Extinsă a Producătorilor (OIREP), în condiţiile în care acum tot sistemul de preluare de responsabilităţi este blocat după ce Comisia de Mediu şi Echilibru Ecologic din Camera Deputaţilor a amânat luarea unei decizii în privinţa OUG nr.196/2005 privind Fondul pentru Mediu.• ecologic
În şedinţa din data de 5 aprilie a.c., Executivul a aprobat Hotărârea de Guvern „privind constituirea, aprobarea structurii şi modul de funcţionare al Comitetului de Supraveghere pentru implementarea şi monitorizarea funcționării ulterioare a Sistemului de Garanție-Returnare“.
Acest document este, după părerea unor reprezentanţi ai producătorilor, un prim pas spre naţionalizarea Responsabilităţii Extinse a Producătorilor, un instrument economic care în toate ţările europene, cu excepţia Ungariei, este un sistem privat, finanţat şi administrat de producători.
Hotărârea prevede constituirea „Comitetului de Supraveghere pentru implementarea Sistemului de Garanție-Returnare, format din reprezentanți ai producătorilor, comercianților şi ai autorităţilor publice cu responsabilități în domeniu, precum și aprobarea structurii şi a modului de funcţionare a acestuia.“
Comitetului de Supraveghere pentru implementarea Sistemului de Garanție-Returnare va fi format din 8 membri: 2 reprezentanți ai Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor; un reprezentant al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației; un reprezentant al Ministerului Finanțelor/Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF); un reprezentant al Ministerului Economiei; un reprezentant al Ministerului Antreprenoriatului și Turismului, un reprezentant al producătorilor şi un reprezentant al comercianților.
În concluzie, Statul va avea 6 din cei 8 membri ai Comitetului de supraveghere al SGR. Care vor fi aceştia rămâne de văzut.
Până în prezent Statul are deja doi membri în conducerea societăţii RetuRO care este administratorul SGR, pe Teodor Dulceaţă, secretar general în Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi pe Ráduly Róbert-Kálmán, fostul primar din Miercurea Ciuc, în prezent consilier al ministrului Tánczos Barna.
Atribuţiile Comitetului
Conform proiectului Hotărârii de Guvern, Comitetul de Supraveghere pentru implementarea SGR are următoarele atribuții principale:
• asigură transparența și stabilitatea Sistemului de Garanție-Returnare, în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1074/2021 privind stabilirea Sistemului de Garanție-Returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile, republicată;
• asigurarea disponibilității gradului de returnare/campaniilor de conștientizare/deschiderea punctelor noi de returnare/unități administrativ teritoriale partenere/diseminarea informațiilor de la administratorul SGR către societatea civilă sau alte părți interesate, etc.;
• asigurarea comunicării și schimbului de informații între reprezentanții autorităților publice competente și reprezentanții producătorilor și comercianților;
• medierea și propunerea de soluții în cadrul comunicării între reprezentanții autorităților publice competente și reprezentanții producătorilor și comercianților;
• notifică autoritatea publică centrală pentru protecția mediului referitor la existența uneia dintre situațiile prevăzute la art. 20 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1074/2021, republicată;
• în situația prevăzută la art. 23 alin. (9) lit. f) din Hotărârea Guvernului nr. 1074/2021, republicată, Comitetul acționează prin luarea măsurilor față de producătorii care nu își îndeplinesc obligațiile contractuale față de administratorul SGR;
• exercită controlul asupra activității administratorului SGR și a operațiunilor derulate în vederea îndeplinirii obligațiilor prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 1074/2021, republicată, în baza raportărilor primite și prin verificări la fața locului.
Pentru supravegherea implementării Sistemului de Garanție-Returnare, Comitetul trebuie să parcurgă în următoarele etape, fără însă a se limita la acestea:
• monitorizarea implementării Sistemului de Garanție-Returnare;
• stabilirea măsurilor ce trebuie luate de către operatorii economici, după caz, remedierea deficiențelor constatate;
• urmărirea modului de aplicare a măsurilor stabilite.
Menţionăm că Sistemul de Garanţie-Returnare din România, care ar trebui să fie lansat în această toamnă, va avea o piaţă estimată la aproximativ 980 milioane de euro anual.•