Adela Smeu este noul CEO al RetuRO 

Sursa foto: ecologic

RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare, a anunțat numirea Adelei Smeu în funcția de Director General, mandat care va intra în vigoare începând cu data de 19 martie 2026.

Conform comunicatului RetuRO „această decizie strategică marchează o nouă etapă în consolidarea și maturizarea sistemului aflat deja în al treilea an de funcționare, având obiective ambițioase pentru eficientizarea colectării și digitalizarea proceselor“.

AdelaSmeu CEO RetuO
Sursa foto: RetuRO / Adela Smeu CEO RetuRO

Adela Smeu are o experiență vastă de peste 25 de ani în companii multinaționale. În cea mai recentă etapă a carierei sale, aceasta a deținut rolul de CEO al Brico Dépôt România, parte a grupului Kingfisher, unde a gestionat o structură cu peste 2.000 de angajați și venituri ce depășesc 300 de milioane de euro.

Pregătirea sa academică include studii la Universitatea de Vest din Timișoara și un masterat la Sheffield University, fiind completată de programe de leadership la instituții de prestigiu precum Stanford și IMD Business School. În prezent, viitorul CEO al RetuRO își continuă perfecționarea prin Programul Internațional pentru Directori al INSEAD.

Referitor la noua sa responsabilitate, Adela Smeu s-a declarat entuziasmată de oportunitatea de a conduce o organizație cu impact direct asupra protecției mediului, considerând această numire o provocare transformațională motivantă. Consiliul de Supraveghere al RetuRO și-a exprimat încrederea că disciplina sa operațională va contribui la creșterea eficienței sistemului pe termen lung, susținând totodată atingerea țintelor de colectare impuse pentru anul 2026.• ecologic

Newsletter Ecologic

Primește știrile pe e-mail. Introdu adresa de email și apasă butonul Mă abonez

Newsletter

Primește știrile din site-ul Ecologic direct pe e-mail:

Articole recente:

„Eco“ nu mai merge fără dovezi

Piața românească intră într-o nouă etapă a transparenței și responsabilității comerciale, odată cu intrarea în vigoare, la data de...

Newsletter

Primește știrile din site-ul Ecologic direct pe e-mail:

Din aceeași categorie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Prin acord, acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.

Privacy Settings saved!
Setările de confidențialitate

Când vizitați orice site web, acesta poate stoca sau prelua informații pe browserul dvs., mai ales sub formă de cookie-uri. Controlează-ți aici serviciile personale de cookie-uri.

Aceste cookie-uri ne permit să numărăm vizitele și sursele de trafic, astfel încât să putem măsura și îmbunătăți performanțele site-ului nostru.

  • _ga
  • _gat
  • _gid

Decline all Services
Accept all Services