Arderile de deșeuri din Sintești au declanșat un puternic incendiu de vegetație

Sursa foto: Facebook

Arderea deșeurilor reciclabile din Sintești a declanșat un incendiu de vegetație care risca să se extindă la locuințele din localitate. Incendiul, care a fost stins cu greu de pompieri, aduce din nou în atenția autorităților un subiect dezbătut îndelung în ultimii ani, arderea deșeurilor în localitățile din apropierea Bucureștiului pentru extragerea cuprului, a fierului sau a aluminiului din cablurile de electricitate, vehicule scoase din uz sau aparate electrice și electrotehnice.

Și cu toate că legea interzice achiziția de astfel de materiale obținute prin incendiere, faptul că arderile continuă demonstrează că există o piață pentru aceste produse. Și cu toate că Sinteștiul este un fel de epicentru al incendieriii deșeurilor reciclabile, în mai multe zone din apropierea marilor orașe acest fenomen se amplifică.

Iar în această perioadă de călduri extreme, în ciuda numeroaselor controale ale comisarilor Gărzii Naționale de Mediu și a avertizărilor Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, aprinderea focurilor în spații deschise continua, declanșând incendii de vegetație.

Un astfel de eveniment a avut loc pe 21 iulie a.c. în localitatea Sintești. Potrivit unei comunicări a GNM „autori necunoscuți au incendiat materiale reciclabile iar focul s-a extins și la vegetație uscată“. Două autospeciale ISU și o autospecială a pompierilor civili din localitatea Vidra au intervenit de urgență și au lichidat incendiul care a afectat  o suprafață extinsă de teren. Intervenția s-a desfășurat cu cooperarea reprezentaților IPJ Ilfov și a comisarilor Gărzii Naționale de Mediu -Comisariatul Județean Ilfov.

„Comisarii GNM-CJILFOV, prin acțiunile întreprinse în ultimii trei ani, au fost aplicate sancțiuni contravenționale, au fost confiscate 18 mijloace de transport, precum și cantități semnificative de deșeuri valorificabile, se implică activ în combaterea fenomenului de colectare, deținere si valorificare ilegală a deșeurilor pe toată zona de competență și cooperează constant cu instituțiile cu atribuții de intervenție din județ, pentru combaterea și preîntâmpinarea pe cât posibil a incidentelor de natură să afecteze calitatea mediului și a vieții într-o zonă metropolitană, industrializată, aşa cum este arealul limitrof municipiului București“, se arată în comunicatul GNM.

La nivelul comisariatelor județene există doar câțiva comisari ce nu pot face față acestui fenomen care se extinde pe zi ce trece. În plus, intervenția lor în aceste zone este extrem de dificilă, chiar periculoasă. Dovadă stau numeroasele descinderi televizate ale autorităților de mediu care, pentru a intra în aceste localități, au nevoie de protecția jandarmilor și a trupelor de intervenții speciale.• ecologic

Newsletter Ecologic

Primește știrile pe e-mail. Introdu adresa de email și apasă butonul Mă abonez

Newsletter

Primește știrile din site-ul Ecologic direct pe e-mail:

Articole recente:

Şi ţigările ne aruncă în infringement!

Printr-un comunicat transmis în data de 12 februarie 2025, Comisia Europeană a anunţat că a declanşat o nouă procedură...

Newsletter

Primește știrile din site-ul Ecologic direct pe e-mail:

Din aceeași categorie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Prin acord, acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.

Privacy Settings saved!
Setările de confidențialitate

Când vizitați orice site web, acesta poate stoca sau prelua informații pe browserul dvs., mai ales sub formă de cookie-uri. Controlează-ți aici serviciile personale de cookie-uri.

Aceste cookie-uri ne permit să numărăm vizitele și sursele de trafic, astfel încât să putem măsura și îmbunătăți performanțele site-ului nostru.

  • _ga
  • _gat
  • _gid

Decline all Services
Accept all Services