Cristian Lazăr: „SGR nu influențează sistemul clasic de colectare separată pentru că acesta este oricum nefuncțional“

Sursa foto: ecologic

Gestionarea deşeurilor municipale a fost şi a rămas o mare problemă pentru autorităţile publice locale. Lipsa implementării unui sistem de colectare separată eficient şi funcţional la nivel naţional, menţinerea depozitării ca primă metodă de „gestionare“ a deşeurilor sunt principalele elemente care plasează România pe ultimele locuri din Uniunea Europeană în ceea ce priveşte reciclarea deşeurilor municipale. Sistemul Garanţie-Returnare nu este conceput pentru a prelua toate deşeurile de ambalaje şi cu atât mai puţin toate deşeurile reciclabile. În plus, acest sistem este încă la început, el urmând să ajungă la capacitate maximă abia peste câţiva ani. Despre problemele din domeniul deşeurilor municipale am vorbit cu Cristian Lazăr, CEO Green Pack. Acest interviu a fost publicat în ediţia cu numărul 11 a ziarului Tribuna Verde*.•

Tribuna Verde: Care sunt, după părerea dumneavoastră, principalele probleme în gestionarea deșeurilor municipale?

Cristian Lazăr, CEO Green Pack: Sunt mai multe, dar principala problemă la nivel local este colectarea separată a deșeurilor din sistemul public, din fluxul municipal. Aici este principala problemă, rezultatele sunt foarte slabe și departe de indicatorii de performanță pe care trebuie să le îndeplinească fiecare județ, fiecare primărie şi fiecare autoritate publică locală.

Aici situaţia trebuie să se îmbunătățească și pentru aceasta este nevoie de investiții și de aplicare a legislației, cu norme clare cu privire la modalitatea de colectare și taxare a populației. Aceasta este problema numărul unu.

Tribuna Verde: Cum influențează SGR gestionarea deșeurilor de ambalaje? Și cum poate fi el implementat cu succes în micile localități?

Cristian Lazăr: SGR-ul, din fericire, nu prea influențează sistemul clasic de colectare separată pentru că acesta este oricum nefuncțional. Deci nu există o influență semnificativă asupra operatorilor de salubritate care colectează separat sau mai bine spus, care ar trebui să colecteze separat. Deci din punctul acesta de vedere nu ar trebui să fie impactat.

SGR-ul funcţionează în toate localităţile unde există magazine de tip market, mici sau mari, şi HORECA. Sistemul este încă la început, dar mai este nevoie de infrastructură de preluare, de aparate de tip RVM, în localitățile mai mici sau în cele îndepărtate de orașele mari, iar acolo poate fi găsită o soluţie cu aportul acestor ADI-uri sau primării, care se pot asocia cu RetuRO pentru a pune la dispoziţia micilor comercianţi infrastructura necesară. Dar iniţiativa trebuie să vină de la ei, nu de la RetuRO.

kaufland site ecologic
Sursa foto: ecologic

Tribuna Verde: Rezolvă acest sistem problema deșeurilor de ambalaje?

Cristian Lazăr: SGR rezolvă problema deşeurilor de ambalaje pentru că a fost conceput pentru PET, sticlă și aluminiu. O rezolvă în proporție pe 95%. Acesta este randamentul standard care se așteaptă în orice stat. Și avem exemple, peste tot unde s-a implementat s-a ajuns la 95% după câțiva ani, 2-3 ani.

Tribuna Verde: Cât de importantă este implementarea unui sistem de colectare separată a deşeurilor municipale la nivel local? Și cum ar trebui să funcționeze acest sistem în localitățile mici, dar și în cele mari? Pe câte fracții?

Cristian Lazăr: La nivel local sistemul de colectare separată a deşeurilor ar trebui să funcţioneze așa cum a fost prevăzut în Planul Național de Gestionare de Deșeurilor. A apărut într-adevăr o oportunitate acum, pentru că din ce am înțeles se reînoiește Planul Național de Gestionare de Deșeurilor și s-ar putea ca acest nou plan să fie mai bine scris și cu norme mult mai clare, iar astfel să devină obligatoriu pentru fiecare unitate administrativ-teritorială. Pe câte fracţii ar trebui să se facă colectarea separată? Pe cât mai multe fracții posibile, dar cel puțin pe patru fracții. Cu cât colectarea separată se face pe mai multe fracții, cu atât ea este mai eficientă.

Tribuna Verde: Cum credeți că s-ar putea implementa un sistem de colectare separată în București și care sunt problemele actuale ale Capitalei în acest domeniu?

Cristian Lazăr: Pentru ca acest sistem să se implementeze în București este nevoie de voință, o voință care nu a existat până acum şi nu există nici în prezent. Trebuie să existe o voinţă politică şi o dorinţă a primarului general şi a fiecărui primar de sector pentru a rezolva această problemă. În prezent, sistemele de colectare separată a deşeurilor municipale sunt doar excepţii punctuale în anumite sectoare care au dedicat atenţie acestui subiect. Dar acestea sunt excepţii, din păcate nu există ceva unitar la nivel de Capitală cu privire la modalitatea de colectare separată. Fiecare primar a făcut cum a crezut că este mai bine, iar unii nu au făcut deloc.

Tribuna Verde: Mai este depozitarea o soluție pentru managementul deșeurilor muncipale? Poate fi valorificarea energetică o soluție? În ce condiții?

Cristian Lazăr: Din păcate pentru România şi în special pentru București depozitarea este absolut necesară pentru că nu există alte soluții alternative prin care deşeurile să fie deviate spre alte sisteme pe lanțul piramidei valorificării și economiei circulare.

Ideea este următoarea: Bucureștiul a pierdut orice șansă de valorificare energetică pentru că nu a știut să absoarbă acele fonduri puse la dispoziție de Banca Europeană de Investiții, cu un grad de nerambursare enorm, de peste 90%. Astfel că singura soluție ca să se poată evita depozitarea, acea instalaţie de valorificare energetică cu recuperare de energie, s-a pierdut. Momentan nu avem alte opțiuni pentru cel puțin 50% dintre deșeurile care se generează în București, decât depozitarea.

Tribuna Verde: Sunt importante în acest sistem staţiile de sortare?

Cristian Lazăr: Stațiile de sortare sunt foarte necesare pentru anumite fluxuri de deșeuri, cum sunt cele reciclabile. Şi dacă vorbim de deşeuri reciclabile cred că este important să se înţeleagă că, în afară de ambalajele SGR, în fluxul municipal mai sunt foarte multe alte deşeuri reciclabile care nu ar trebui să ajungă la depozitare.

P042359 387363 site
Sursa foto: Uniunea Europeană

Tribuna Verde: Cum colaborează acum OIREP-urile cu primăriile? Și cum ar trebui să decurgă această colaborare?

Cristian Lazăr: Colaborează foarte prost și mai deloc din cauza faptului că nu există un sistem unitar de lucru între primării și aceste organizații. În alte țări, acolo unde sistemul de Răspundere Extinsă a Producătorilor are mai multe entități și nu una singură, există o organizaţie care stabileşte calea de lucru cu primăriile. Având în vedere că sunt mii de primării și zeci de ADI-uri, trebuie să existe un instrument, un organism care în mai multe țări se numește Clearing House. Acest instrument este esenţial pentru rezolvarea problemelor deșeurilor de ambalaje din fluxul municipal gestionat de OIREP-uri.

Dacă în România nu se va implementa această soluție, problema lipsei de colaborare normală între OIREP-uri şi primării va rămâne nerezolvată.

Tribuna Verde: Se discută de mult timp de acest Clearing House. Până la urmă cine ar trebui să facă acest organism? Ministerul Mediului, OIREP-urile, producătorii?

Cristian Lazăr: Trebuie să existe o implicare și a Ministerului, și a producătorilor și a OIREP-urilor. Dar până la urmă, doar dacă există voință şi dorinţă în acest sens, el se poate face. Însă dacă una din aceste părţi nu este interesată, probabil că nu se va întâmpla acest lucru, iar rezultatele vor rămâne acelea pe care le știm cu toţii, o colaborare defectuoasă între UAT-uri şi OIREP-uri.

*Publicaţia Tribuna Verde este realizată de Editura Ecologic în parteneriat cu Asociaţia Ecopress şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor. Ziarul Tribuna Verde este distribuit gratuit tuturor autorităţilor publice locale din România.

Newsletter Ecologic

Primește știrile pe e-mail. Introdu adresa de email și apasă butonul Mă abonez

Newsletter

Primește știrile din site-ul Ecologic direct pe e-mail:

Articole recente:

Mesajul preşedintelui interimar al României, Ilie Bolojan, cu ocazia sărbătoriri Zilei Pământului

În fiecare an, pe 22 aprilie se sărbătoreşte Ziua Pământului. Cu această ocazie, preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan,...

Newsletter

Primește știrile din site-ul Ecologic direct pe e-mail:

Din aceeași categorie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Prin acord, acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.

Privacy Settings saved!
Setările de confidențialitate

Când vizitați orice site web, acesta poate stoca sau prelua informații pe browserul dvs., mai ales sub formă de cookie-uri. Controlează-ți aici serviciile personale de cookie-uri.

Aceste cookie-uri ne permit să numărăm vizitele și sursele de trafic, astfel încât să putem măsura și îmbunătăți performanțele site-ului nostru.

  • _ga
  • _gat
  • _gid

Decline all Services
Accept all Services