Brașovul concurează pentru obţinerea titlului de
Capitala Verde Europeană – 2025

Sursa foto: Primăria Braşov

Brașovul se luptă cu nouă orașe din alte șase țări pentru cel mai important titlu în domeniul mediului și sustenabilității la nivel european, a anunțat primarul Allen Coliban. Competiția este organizată de Comisia Europeană

Directoratul general pentru Mediu al Comisiei Europene a anunțat care sunt orașele candidate pentru titlul de Capitală Verde Europeană – 2025, Brașovul fiind una dintre cele zece municipalități care au trecut de prima etapă.

Cele 10 orașe care au trecut de prima etapă a acestei competiții sunt: Brașov (România), Brescia (Italia), Cagliari (Italia), Graz (Austria), Guimarães (Portugalia), Logroño (Spania), Novara (Italia), Poznań (Polonia), Rzeszow (Polonia) și Vilnius (Lituania).

„Brașovul este primul oraș din România care și-a propus ca într-un timp scurt să devină un model în domeniul protejării mediului și al sustenabilității, astfel încât să devină Capitala Verde a României. Multe dintre demersurile și proiectele noastre din ultimii ani au făcut ca acest obiectiv să devină unul dezirabil, astfel încât orașul nostru să aibă o calitate crescută a vieții și să fie un deschizător de drumuri în implementarea politicilor verzi. De la transportul în comun ecologic, la proiectele care ne fac un oraș independent energetic, toate ne dau șansa de a ne poziționa în avangarda orașelor europene sustenabile. Acesta a fost motivul pentru care ne-am depus candidatura la titlul de Capitală Verde a Europei în 2025. Am trecut de prima etapă iar acest lucru ne onorează, mai ales că suntem singurul oraș din România aflat în faza actuală a competiției. Ce este la fel de important, această candidatura ne și obligă. Ne obligă să continuăm toate proiectele de transformare a Brașovului într-un oraș cu adevărat verde, prietenos cu mediul, atent la valorosul patrimoniu natural“, a declarat primarul Allen Coliban.

În prima etapă, în următoarele săptămâni, un grup de șapte experți independenți va evalua fiecare cerere, în funcție de 7 indicatori de mediu. Pe baza evaluării tehnice a experților, Comisia Europeană va anunța lista scurtă a orașelor finaliste în vara anului 2023.

Procesul de evaluare a aplicațiilor ia în calcul mai mulți indicatori, atât din perspectiva situației prezente, cât și a ultimilor 10 ani și a planurilor pentru viitor: calitatea aerului; calitatea apei; biodiversitate, zone verzi și arii naturale protejate; managementul deșeurilor și economie circulară; zgomot; lupta împotriva schimbărilor climatice şi adaptarea la schimbările climatice.

În a doua etapă, finaliștii vor prezenta un rezumat al modului în care își guvernează tranziția ecologică, în fața unui juriu internațional prezidat de Comisia Europeană.

Juriul se va întruni în perioada 4-5 octombrie, iar câștigătorii vor fi anunțați pe 5 octombrie 2023, în cadrul unei ceremonii festive la Tallinn, actuala Capitală Verde Europeană.

Câștigătorul Capitalei Verzi Europene va primi un premiu financiar de 600.000 euro pentru a implementa acțiuni cheie în șase domenii: deșeuri, apă, calitatea aerului, zgomot, biodiversitate și sol. Capitala Verde Europeană este o inițiativă lansată de Comisia Europeană în anul 2010, cu scopul de a recunoaște și recompensa eforturile comunităților locale de îmbunătățire a mediului și, prin urmare, a economiei și a calității vieții cetățenilor lor. Premiul este acordat în fiecare an unui oraș care este lider în promovarea unui mediu urban ecologic, mai prietenos cu cetățenii săi.• ecologic

Newsletter Ecologic

Newsletter

Primește știrile din site-ul Ecologic direct pe e-mail:

Adrian Corbu a preluat conducerea AFM

După ce Adrian Laurențiu Neculaescu a devenit parlamentar, conducerea Administraţiei Fondului pentru Mediu a fost preluată de Adrian Corbu....

Newsletter

Primește știrile din site-ul Ecologic direct pe e-mail:

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Prin acord, acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.

Privacy Settings saved!
Setările de confidențialitate

Când vizitați orice site web, acesta poate stoca sau prelua informații pe browserul dvs., mai ales sub formă de cookie-uri. Controlează-ți aici serviciile personale de cookie-uri.

Aceste cookie-uri ne permit să numărăm vizitele și sursele de trafic, astfel încât să putem măsura și îmbunătăți performanțele site-ului nostru.

  • _ga
  • _gat
  • _gid

Decline all Services
Accept all Services