Sursa foto: Consumers-Energy/flickr.com

Compania RedPoint în parteneriat cu Primăria Sectorului 3, Direcția de Salubritate Sector 3 și Eco Life Style a demarat un nou concurs pentru bucureștenii care reciclează deșeuri electronice, electrocasnice și electrice (DEEE) și pune la bătaie premii în valoare totală de 25.000 lei.•
afis campanie

Campania de colectare a deșeurilor electronice, electrocasnice și electrice care se desfăşoară în perioada 15 martie – 31 iulie a.c. își propune să adune de la locuitorii Capitalei toate echipamentele electrice și electronice ieșite din uz și să îi premieze pe cetățenii care înțeleg cât de importantă este reciclarea.

„Campania desfășurată de RedPoint are și o componentă educațională. Facem toate eforturile pentru a-i informa pe cetățeni despre pericolul pe care îl reprezintă lipsa de reciclare a aparatelor de uz casnic. Depozitarea lor pe principiul «poate mai am nevoie, chiar dacă nu mai folosesc» sau aruncarea la întâmplare nu numai că este foarte dăunătoare mediului înconjurător, dar componentele unor aparate defecte/vechi ar putea fi refolosite la fabricarea unor noi echipamente, ceea ce nu se întâmplă dacă acestea nu sunt reciclate corect“, a explicat Laura Dicu, managing partner RedPoint.

Pentru a participa la tombolă, care se desfășoară până la finalul lunii iulie 2023, bucureștenii trebuie să predea minim 10 kilograme de DEEE –  aparate vechi sau defecte, întregi (nedezmembrate), echipelor mobile sau la unul dintre cele 8 puncte de colectare RedPoint din Sectorul 3.

Tragerea la sorți va avea loc în data de 1 august 2023, la ora 15:00, și presupune alegerea a 25 de câștigători a premiilor constând în vouchere în valoare totală de 25.000 de lei.

În Sectorul 3 RedPoint are deschise mai multe centre de colectare pentru deșeurile echipamentelor electrice și electronice, gândite pentru a fi cât mai accesibile tuturor bucureștenilor. Acestea sunt deschise de luni până sâmbătă între orele 8:00 și 15:30 și sunt situate la următoarele adrese:

• Calea Vitan, în incinta ADP;

• Intrarea Odobești nr. 5-7;

• Str. Colonel Iosif Albu, la intersecția cu B-dul 1 Decembrie;

• B-dul Basarabia – Hala Laminor;

• B-dul Nicolae Grigorescu, la intersecția cu Str. Soldat Ștefan Constantin Daniel;

• Str. Releului nr. 4-2;

• B-dul Octavian Goga, la intersecție cu B-dul Mircea Vodă;

Persoanele care dețin o cantitate mai mare de 10 kg de DEEE pot suna la 0775.262.250, iar o echipă mobilă RedPoint se va deplasa pentru a ridica deșeurile. Programările telefonice pot fi făcute de luni până vineri în intervalul orar 8:00-15:00, iar sâmbăta între orele 8:00 și 13:30.• RedPoint

Newsletter Ecologic

Newsletter

Primește știrile din site-ul Ecologic direct pe e-mail:

Comisia Europeană solicită Românei să asigure protecția habitatelor și a speciilor

Comisia Europeană a decis pe 3 octombrie a.c. să trimită un aviz motivat României pentru transpunerea incompletă a...

Newsletter

Primește știrile din site-ul Ecologic direct pe e-mail:

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Prin acord, acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.

Privacy Settings saved!
Setările de confidențialitate

Când vizitați orice site web, acesta poate stoca sau prelua informații pe browserul dvs., mai ales sub formă de cookie-uri. Controlează-ți aici serviciile personale de cookie-uri.

Aceste cookie-uri ne permit să numărăm vizitele și sursele de trafic, astfel încât să putem măsura și îmbunătăți performanțele site-ului nostru.

  • _ga
  • _gat
  • _gid

Decline all Services
Accept all Services