O știre extrem de gravă a trecut aproape neobservată acum, la sfârșit de an. Conform bugetului rectificativ al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2021, contribuția netă a României din acest an pentru deșeurile de ambalaje din plastic nereciclate este de 116.763.920 euro, în condițiile în care țara noastră nu a reciclat 220.954.900 kilograme de plastic în anul 2020. Este o sumă uriașă, care va fi plătită deocamdată de la bugetul de stat.● ecologic
Problemele României în domeniul deșeurilor sunt mari, de la SMID-urile care nu sunt încă funcționale, la lipsa unei taxe care să descurajeze depozitarea deșeurilor și până la inexistența unui sistem de colectare separată la nivel național. Dacă la toate acestea adăugăm și amânarea implementării Sistemului de Garanție-Returnare avem o imagine doar parţială a cauzelor care ne-au adus în situația aceasta, deoarece colectarea, oricât de bine s-ar face ea, nu înseamnă și reciclare.
Nu numai în rândul populației, dar – foarte grav – chiar și la nivelul autorităților există o imensă confuzie în ceea ce privește acest domeniu extrem de complex care este reciclarea. Depunerea separată a deșeurilor este o obligație civică, iar sortarea care se face în SMID-uri sau în alte stații de sortare este o activitate economică relativ simplă. Ambele acțiuni sunt susținute din taxele de salubritate și din contribuțiile organizațiilor care implementează responsabilitatea extinsă a producătorilor.
Reciclarea însă, nu numai a ambalajelor, ci și a anvelopelor, a aluminiului, a deșeurilor electrice și electronice este o activitate economică extrem de complexă care necesită investiții mari, respectarea strictă a unor standarde internaționale, predictibilitate în domeniul legislativ și nu în ultimul rând, sprijin din partea statului.
Din păcate, autoritățile statului își închipuie că dacă vor rezolva vreodată colectarea deșeurilor pe mai multe fracții vor rezolva și problema reciclării, ceea ce este o mare greșeală.
Adevăratele probleme cu care se confruntă industria de reciclare din România, un sector economic care nu a fost vreodată sprijinit în vreun fel de stat, sunt legate nu atât de materiile prime cât de costurile la care au ajuns utilitățile și de concurența pe care produsele din plastic reciclat o au din partea producătorilor de plastic din surse virgine: din petrol, gaze de șist și gaze naturale.
La toate acestea se adaugă mai nou campaniile Gărzii Naționale de Mediu de blocare la graniță a unor transporturi de deșeuri reciclabile și controalele mai mult decât discutabile pe care le fac reprezentanții instituției la agenții economici.
Ni se spune că este nevoie de campanii de educare și informare în domeniul gestionării deșeurilor, ceea ce este adevărat. Dar aceste campanii nu ar trebui să fie adresate numai cetățenilor, ci în primul rând funcționarilor statului, care ar trebui să înțeleagă diferența dintre deșeuri reciclabile și gunoaie și dintre un reciclator care are investiții de milioane de euro și niște indivizi care ard deșeuri pe câmpuri.
Atâta timp cât autoritățile de mediu nu își vor asuma deschis nerealizările, cât nu vor destructura rețelele de corupție din structurile de autorizare și control din domeniul mediului, penalitățile europene vor crește de la an la an. Timp în care și puținii reciclatori pe care îi mai are România își vor reloca instalațiile existente și vor face investiții în alte țări europene, unde le sunt apreciate eforturile.
