Marele tun bugetar al CAV-urilor: fondurile europene dispar, miliardele AFM intră în joc

Sursa foto: Facebook

Inaugurarea festivă din data de 20 iulie 2026 a noului Centru Integrat de Colectare Separată prin Aport Voluntar (CAV) de pe strada Platanilor din Cluj-Napoca a fost prezentată ca o victorie a administrației locale și un model de bune practici în infrastructura de mediu. Totuși, dincolo de declarațiile oficiale, finalizarea singurului CAV de mari dimensiuni la nivel național nu face decât să confirme un alt eșec al statului român: incapacitatea sistematică de a atrage și a utiliza fondurile nerambursabile din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinate managementului deșeurilor.

Din 15 CAV-uri au rămas doar 3

Atunci când PNRR a fost aprobat oficial la nivelul Consiliului European, în octombrie 2021, Componenta C3 promitea o reformă structurală fără precedent. Strategia prevedea crearea unei rețele naționale moderne de colectare selectivă, capabilă să scoată țara de la coada clasamentului european al reciclării. Planul inițial includea construirea a 15 centre mari de colectare destinate aglomerărilor urbane, cu o alocare nerambursabilă de aproximativ 5,5 milioane euro fără TVA pentru fiecare proiect, în total peste 83,7 milioane euro, nerambursabili. Pentru comune și orașe mici era prevăzută înființarea a 587 de centre de dimensiuni reduse.

În urma evaluărilor intermediare și a renegocierilor oficiale cu Comisia Europeană din toamna și iarna anului 2023, ținta asumată prin PNRR pentru centrele mari a fost tăiată drastic la doar trei locații: Cluj-Napoca, Buzău și Craiova. Astfel, 10 proiecte mari prevăzute pentru polii urbani ai țării, printre care București-Ilfov, Timișoara, Brașov, Iași, Constanța sau Galați-Brăila, au pierdut definitiv finanțarea europeană nerambursabilă, ceea ce înseamnă o pierdere directă de peste 55 de milioane de euro din granturi europene. Aceeași reducere s-a aplicat și rețelei de CAV-uri mici, unde ținta a fost înjumătățită la circa 300 de centre.

Din trei CAV-uri a rămas doar unul

Până la închiderea ferestrei de finanțare PNRR din a doua jumătate a anului 2026, bilanțul realist al României rămâne extrem de modest, cu doar un singur CAV funcțional, cel de la Cluj-Napoca. Proiectul de la Buzău este singurul care mai are șanse de a fi finalizat, aflându-se în faza de execuție și depășind două treimi din lucrări. CAV-ul de la Craiova este doar în faza de proiectare și achiziții, ceea ce face puțin probabilă o finalizare la timp, astfel că, în cel mai optimist scenariu, România va închide PNRR cu doar două sau trei CAV-uri mari funcționale din totalul asumat.

CAVURI FACEBOOK SITE2
Sursa foto: Facebook

În ceea ce privește centrele de mici dimensiuni, ritmul lent al licitațiilor și al execuției la nivel local arată faptul că doar mai puțin de 20% dintre cele 300 renegociate vor reuși să facă recepția finală până la termenul limită, 31 august 2026.

Vom mai avea câteva, dar le vom plăti noi

În loc să își asume public eșecul de implementare, Guvernul a apelat la o inginerie bugetară cel puțin ciudată, OUG nr. 72/2025. Astfel, proiectele mari scoase din PNRR au fost decontractate din fondurile europene și trecute în finanțare națională din bugetul Administrației Fondului pentru Mediu (AFM). Altfel spus, investițiile care trebuiau realizate gratuit din banii nerambursabili puși la dispoziție de Uniunea Europeană, investiții verificate de Comisia Europeană, vor fi acum plătite din fondurile publice ale Statului român, peste 4,7 miliarde lei din bugetul AFM.

Astfel, vom mai avea niște CAV-uri, nu prea multe, dar care vor fi făcute din banii noștri. Probabil vor fi ceva mai scumpe, însă modul în care se vor cheltui miliardele, onorariile pentru consultanță, devizele de proiectare și achizițiile de utilaje vor scăpa astfel definitiv de sub lupa Comisiei Europene.● ecologic

Newsletter Ecologic

Primește știrile pe e-mail. Introdu adresa de email și apasă butonul Mă abonez

Newsletter

Primește știrile din site-ul Ecologic direct pe e-mail:

Articole recente:

„Eco“ nu mai merge fără dovezi

Piața românească intră într-o nouă etapă a transparenței și responsabilității comerciale, odată cu intrarea în vigoare, la data de...

Newsletter

Primește știrile din site-ul Ecologic direct pe e-mail:

Din aceeași categorie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Prin acord, acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.

Privacy Settings saved!
Setările de confidențialitate

Când vizitați orice site web, acesta poate stoca sau prelua informații pe browserul dvs., mai ales sub formă de cookie-uri. Controlează-ți aici serviciile personale de cookie-uri.

Aceste cookie-uri ne permit să numărăm vizitele și sursele de trafic, astfel încât să putem măsura și îmbunătăți performanțele site-ului nostru.

  • _ga
  • _gat
  • _gid

Decline all Services
Accept all Services