Compostarea gunoiului de grajd înseamnă credite de carbon

Sursa foto: Kofert Organic

Ştiați că orice proces de compostare a gunoiului de grajd prin fermentare aerobă conduce la atenuarea emisiilor de metan, ceea ce se traduce automat într-o economie de CO2e? Și că acest lucru poate să se transforme în certificate CO2e obținute de compania dumneavoastră – active ce se transformă în venituri din vânzarea acestora pe pe piața internațională voluntară de CO2e, care vă pot ajuta în dezvoltarea proiectelor?

Tematica respectivă a fost abordată la București, pe 2 octombrie 2024, într-o manieră transparentă, interactivă și nu în ultimul rând profesionistă de către Carbon Expert și Kofert Organic, cu ocazia întâlnirii părților interesate pentru proiectele de la Mihăilești, judeţul Giurgiu și Băicoi, judeţul Prahova. La întâlnire au participat factori decizionali din cadrul Ministerului Mediului, Administrației Fondului pentru Mediu și Gărzii Naționale de Mediu, instituții aflate în prima linie în ceea ce privește implementarea politicilor naționale de mediu și a Pactului Verde European.

DSC09598 site
Sursa foto: Kofert Organic

Comisarul general al Gărzii Naționale de Mediu, Andrei Corlan, a identificat că principala problemă cu care se confruntă România în atingerea obiectivelor de mediu este managementul defectuos al deșeurilor, fie că vorbim de eșecuri în ceea ce privește colectarea selectivă, fie că vorbim de neatingerea obiectivelor de reciclare. Investițiile private în proiecte de reciclare, cu impact semnificativ atât în ceea ce privește reducerea circuitului deșeurilor de la generarea până la neutralizarea și transformarea acestora în produse finite sau secundare, cât și în ceea ce privește reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, sunt inițiative care merită toată atenția din partea autorităților și comunităților.

Întâlnirea părților interesate a beneficiat de prezența mai multor experți independenți în Ingineria Mediului, dar și a reprezentanților din conducerea Coaliției pentru Economia Circulară, a producătorului tehnologiei Kohshin Engineering Co – Japonia, Marubeni Corporation – Japonia, Kohshin Europe – România, Unitatea de Suport pentru Integrare – România, DN Agrar – România, Agricola International – România, Clean Recycle – România, Cromeet – România, Lucagro Transport – România, Wing – România, Natur Agro – Ungaria, Kipcom – Bulgaria, Balady Co. – Arabia Saudită și alții.

Un prim obiectiv al sesiunii din 2 octombrie a fost prezentarea cât mai detaliată a proiectelor Kofert Organic de producție a îngrășământului organic, beneficiile și impactul acestor proiecte asupra mediului și comunității. Kofert Organic a colectat un feedback constructiv din partea stakeholderilor, pentru a se asigura că proiectele îndeplinesc așteptările și nevoile tuturor parților interesate.

Cele două proiecte, care vizează în fapt implementarea tehnologiei Kohshin din Japonia de compostare automatizată a gunoiului de grajd și producție îngrășământ organic, abordează simultan două provocări urgente: gestionarea deșeurilor de gunoi de grajd și îmbunătățirea sănătății solului. Prin parteneriate cu ferme zootehnice și întreprinderi agricole, Kofert Organic pune în aplicare o soluție durabilă pentru a transforma gunoiul de grajd în îngrășământ organic, contribuind totodată la obiectivele de dezvoltare durabilă ale Organizației Națiunilor Unite.

La lucrările din 2 octombrie a.c. de la București a fost remarcată și prezența lui Kazunori Sumiya, CEO Kohshin Engineering Co, Japonia, producătorul tehnologiei de compostare automatizată încorporată în proiectele Kofert Organic. După o prezenta de numai 5 ani pe piață europeană, caracterizată de un apetit ridicat în ceea ce privește implementarea inovațiilor proprii în direcția dezvoltării sustenabilității partenerilor și a modelelor de economie circulară, Kohshin deschide un nou capitol prin implicarea activă în proiectele de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră ale Kofert Organic.

DSC09568 site
Sursa foto: Kofert Organic

„Suntem încântați de receptivitatea mediului de afaceri din România în privința adoptării de tehnologii inovatoare și ne exprimăm speranța ca cele două proiecte Kofert să-și atingă obiectivele de decarbonizare. Prin implicarea noastră directă ne-am dorit să punem la dispoziția partenerilor Kohshin un algoritm îmbunătățit pentru creșterea sustenabilității, prin adăugarea de noi surse de venit prin valorificarea certificatelor de carbon“, a declarat Kazunori Sumiya,CEO Kohshin Engineering Co, Japonia.

Proiectele promovează tranziția către o economie circulară, reducând emisiile de carbon prin producția de îngrășământ organic și prin reducerea depozitării dejecțiilor de la animale. Pe lângă cele două provocări abordate, proiectele aduc numeroase beneficii, printre care: reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, reducerea costurilor, generarea de locuri de muncă ecologice, reducerea mirosurilor și altele.

Un al doilea obiectiv esențial al întâlnirii stakeholderilor din data de 2 octombrie a.c. l-au constituit dezabaterile pe tema procesului de certificare a proiectelor pentru obținerea de credite de CO2e ca sursă pentru dezvoltarea viitoare a sustenabilităţii Kofert Organic.

Parteneriatul dintre Kofert Organic şi Carbon Expert s-a concretizat prin definitivarea studiilor de pre-fezabilitate pentru cele două proiecte și analizarea criteriilor de certificare, a pașilor de urmat, a beneficiilor asociate precum și a impactului proiectelor asupra mediului și comunității, aspecte esențiale în ceea ce privește valorificarea potențialului proiectelor în reducerea emisiilor de metan.

DSC06392 site
Sursa foto: Kofert Organic

„Pentru Carbon Expert, parteneriatul cu Kofert Organic, Kohshin Engineering Co, precum și Koshin Europe reprezintă un vis devenit realitate în calea dezvoltării noastre. Ne-am dorit, dintodeauna, să putem contribui în cadrul unor proiecte comunitare pentru dezvoltarea unei agriculturi sustenabile în România. Sperăm să putem extinde acest proiect nu numai în România, dar și în alte părți ale lumii astfel încât cu ajutorul tehnologiei japoneze Koshin și a cercetărilor efectuate de partenerii noștri în peste 50 de ani să micșorăm cât mai mult cantitatea de îngrășăminte chimice, înlocuind-o cu fertilizatori organici, plini de nutrienți“, a declarat Casiana Fometescu, fondator și CEO Carbon Expert.

Cu o experiență de peste 15 ani pe piața carbonului, Carbon Expert derulează în prezent peste 10 proiecte în România, SUA, Germania şi Irlanda de certificare voluntară împreună cu organizația de certificare Gold Standard din Elveția. Proiectele voluntare de reduceri de emisii CO2e sunt unice în Europa și vor deschide calea obținerii certificatelor de carbon voluntare (VER – Verified Emissions Reduction) în această regiune.

Carbon Expert coordonează grupul de lucru „energie și emisii CO2e“ din cadrul Coaliției pentru Economie Circulară, vizând mediul legislativ și cel de business și coordonează de asemenea procesul de obținere a certificatelor de carbon pentru diverse proiecte din domeniul reciclării plasticului, aluminiului, sticlei, proiecte de eficiență energetică, producție de biocompost sau biocombustibil.

Proiectele Kofert Organic, analizate pe 2 octombrie 2024 la București, trec în prezent printr-un proces de certificare a creditelor de carbon pentru a adera la acreditarea internațională „Gold Standard“, care utilizează abordări inovatoare pentru a cuantifica, certifica și maximiza impactul asupra securității climatice și a dezvoltării durabile în cadrul Gold Standard for the Global Goals și este aliniat cu Obiectivele de dezvoltare durabilă ale Organizației Națiunilor Unite.

După finalizarea cu succes a certificării Gold Standard, Kofert Organic urmărește să primească credite de carbon în cantitate egală cu reducerile certificate ale emisiilor de CO2e realizate prin activitățile celor două proiecte. Reducerile totale ale emisiilor de GES pentru perioada de creditare de 15 ani (2025-2039) sunt estimate la peste 500.000 t CO2e. Se așteaptă ca proiectele să treacă succesiv de evaluarea preliminară Gold Standard până la sfârșitul anului 2024 și să continue procesul de certificare în perioada 2025-2026, cu scopul de a primi credite de carbon începând cu 2026. După această dată, proiectele vor primi credite de CO2e pentru un ciclu de 5 ani, reînnoibil de 3 ori, după ce vor parcurge tot procesul de verificare.

Beneficiile majore ale proiectelor Kofert Organic de producție îngrășământ organic și de reducere a emisiilor de metan, prin compostarea gunoiului de grajd cu tehnologia japoneză Kohshin de fermentare aeroba, includ:

Beneficii pentru mediu

– Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră: Compostarea prin fermentare aerobă forțată minimizează emisiile de metan, un puternic gaz cu efect de seră, prin promovarea descompunerii aerobe a materiei organice, care produce în principal dioxid de carbon și vapori de apă.
– Reducerea până la excludere a utilizării depozitelor de gunoi de grajd în fermele zootehnice prin transportarea materiilor organice direct în instalația continuă de compostare; proiectul poate reduce până la zero volumul de deșeuri din aceste depozite, anihilând emisiile de metan și problemele legate de levigat.
– Îmbunătățirea sănătății solului: Compostul/îngrășământul produs este bogat în nutrienți și materie organică, îmbunătățind fertilitatea solului, structura și capacitățile de retenție a apei, ceea ce favorizează creșterea plantelor și reduce nevoia de îngrășăminte chimice.

utilaje Kohshin site7
Sursa foto: Kohshin

Beneficii economice

– Reducerea costurilor cu gestionarea gunoiului de grajd în fermă: Reducerea costurilor de manipulare, a costurilor de igienizare și a costurilor generate de menținerea normelor de biosecuritate, protecția mediului și sănătatea populației; producția și vânzarea de compost/îngrășământ pot crea, de asemenea, noi surse de venit.
– Crearea de locuri de muncă ecologice: Proiectul poate genera oportunități de angajare în domenii precum colectarea deșeurilor, exploatarea instalației de compostare și vânzarea compostului, contribuind la dezvoltarea economică locală.

Sănătate și siguranță publică

– Reducerea mirosurilor și a problemelor legate de dăunători: Compostarea prin fermentare aerobă gestionată corespunzător reduce mirosurile și dăunătorii adesea asociați cu descompunerea anaerobă a deșeurilor, ceea ce duce la îmbunătățirea sănătății și bunăstării comunității.
– Reducerea pericolelor legate de depozitarea gunoiului de grajd: Prin diminuarea/evitarea depozitării deșeurilor organice, proiectul reduce riscul acumulării de gaze de depozit, care pot provoca incendii și explozii.

Conservarea resurselor

– Utilizarea eficientă a deșeurilor organice: Proiectul transformă deșeurile organice în compost valoros, promovând eficiența resurselor și reducând nevoia de îngrășăminte sintetice.
– Conservarea energiei: Compostarea aerobă necesită în general mai puțină energie decât incinerarea deșeurilor sau alte metode intensive de tratare a deșeurilor.

Atenuarea schimbărilor climatice

– Sechestrarea carbonului: Compostul produs poate spori sechestrarea carbonului în soluri, contribuind la compensarea unor emisii de gaze cu efect de seră.
– Promovarea gestionării durabile a deșeurilor: Proiectul promovează practicile durabile de gestionare a deșeurilor, aliniindu-se eforturilor mai ample de combatere a schimbărilor climatice.

Beneficii comunitare și educaționale

– Creșterea gradului de conștientizare a problemelor de mediu: Proiectul poate sensibiliza comunitatea și întreprinderile locale cu privire la practicile de gestionare durabilă a deșeurilor și la gestionarea mediului.
– Oportunități educaționale: Proiectul oferă un efort pentru inițiativele educaționale privind compostarea, durabilitatea și beneficiile reducerii deșeurilor și a emisiilor.

Proiectele Kofert Organic contribuie la următoarele Obiective de dezvoltare durabilă (ODD) ale Organizației Națiunilor Unite:
1. ODD 4: Educație de calitate – Proiectul poate contribui indirect la Obiectivul 4 prin sensibilizarea și promovarea educației privind practicile durabile de gestionare a deșeurilor și durabilitatea agriculturii în cadrul comunității;
2. ODD 5: Egalitatea de gen – Proiectul va asigura oportunități egale pentru bărbați și femei în ceea ce privește ocuparea forței de muncă, procesele decizionale și partajarea beneficiilor;
3. ODD 8: Muncă decentă și creștere economică – Crearea de noi locuri de muncă în sectoarele colectării deșeurilor, prelucrării și generării de energie contribuie la obiectivul de promovare a creșterii economice susținute, favorabile incluziunii și durabile, a ocupării depline și productive a forței de muncă și a muncii decente pentru toți;
4. ODD 12: Consum și producție responsabile – Prin reducerea deșeurilor de gunoi de grajd și transformarea acestora în resurse valoroase (compost), proiectul sprijină obiectivul de a asigura modele durabile de consum și producție;
5. ODD 13: Acțiuni climatice – Proiectul contribuie la atenuarea schimbărilor climatice prin reducerea emisiilor de metan rezultate din compostarea deșeurilor organice în depozitele de deșeuri.

Dr. Silvian Ionescu, expert de mediu
Alexandra Mirea, Carbon Expert

Newsletter Ecologic

Newsletter

Primește știrile din site-ul Ecologic direct pe e-mail:

Comunicat: Se încearcă închiderea abuzivă a societății 3R GREEN

După ce în data de 29.10.2024, Direcția de Sănătate Publică a Județului Ilfov a decis în mod abuziv suspendarea...

Newsletter

Primește știrile din site-ul Ecologic direct pe e-mail:

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Prin acord, acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.

Privacy Settings saved!
Setările de confidențialitate

Când vizitați orice site web, acesta poate stoca sau prelua informații pe browserul dvs., mai ales sub formă de cookie-uri. Controlează-ți aici serviciile personale de cookie-uri.

Aceste cookie-uri ne permit să numărăm vizitele și sursele de trafic, astfel încât să putem măsura și îmbunătăți performanțele site-ului nostru.

  • _ga
  • _gat
  • _gid

Decline all Services
Accept all Services