România, prezentă la IFAT München prin tehnologiile dezvoltate de Techbolide

Sursa foto: Techbolide

Techbolide, companie românească specializată în dezvoltarea de soluții integrate hardware & software pentru managementul deșeurilor și digitalizarea operațiunilor de utilități, a participat la ediția 2026 a IFAT München, cel mai important târg internațional dedicat tehnologiilor de mediu, reciclării, managementului apei și gestionării deșeurilor.

Compania s-a numărat printre cele 12 companii românești prezente la evenimentul organizat la Messe München, într-un context internațional care a reunit mii de specialiști, operatori, autorități și furnizori de tehnologie din întreaga lume.

Recunoscut drept una dintre cele mai relevante platforme globale pentru inovație în zona de sustenabilitate și infrastructură de mediu, IFAT reprezintă un spațiu strategic de întâlnire între tehnologie, politici publice și nevoile reale ale operatorilor din industrie. Participarea Techbolide la această ediție a marcat un nou pas în procesul de consolidare și extindere a companiei pe piața europeană.

1site
Sursa foto: Techbolide

Soluții românești pentru o industrie aflată în transformare

În cadrul târgului, Techbolide a prezentat un ecosistem complet de soluții inteligente bazate pe IoT, RFID, software proprietar și infrastructură cloud, dezvoltate pentru eficientizarea operațiunilor de colectare, trasabilitate și optimizare în managementul deșeurilor.

Printre tehnologiile și soluțiile prezentate de Techbolide s-au numărat:
• sisteme de cântărire pe lift pentru vehicule de colectare a deșeurilor, cu precizie de ±0,5 kg și ±1 kg;
• un sistem de cântărire bazat pe lift cu precizie de 1 kg , 2 kg sau 5 kg;
• sisteme de cântărire pe șasiu pentru autospeciale de salubritate;
• cântare industriale de podea pentru operațiuni logistice și de management al deșeurilor pretabil și pentru alte industrii;
• soluții RFID pentru identificarea și trasabilitatea pubelelor și containerelor;
• platforma software integrată Waste Management Platform pentru management operațional și trasabilitate;
• aplicația R-Planner pentru optimizarea și planificarea rutelor de colectare;
• soluția WeCollect pentru controlul accesului și digitalizarea infrastructurii de colectare;
• sisteme smart dedicate containerelor și eco-insulelor digitalizate;
• soluții integrate pentru automatizarea fluxurilor logistice și monitorizarea operațională în timp real.

Conceptul central prezentat de companie în cadrul IFAT a fost transformarea fiecărei operațiuni de colectare într-o sursă de date relevante, capabilă să genereze decizii operaționale mai rapide, costuri reduse și un control mai bun al resurselor.

Sistemele dezvoltate de Techbolide permit integrarea completă dintre echipamentele fizice și platformele software, oferind operatorilor și autorităților locale vizibilitate în timp real asupra întregului flux de colectare și gestionare a deșeurilor.

Madalina site
Sursa foto: Techbolide

Mădălina Bârsășteanu, CEO Techbolide: „Participarea la IFAT München a reprezentat pentru noi mai mult decât o prezență la un târg internațional. A fost o validare a faptului că tehnologia dezvoltată în România poate răspunde standardelor și provocărilor unei piețe europene extrem de competitive.
La Techbolide, construim soluții integrate care conectează infrastructura fizică cu inteligența digitală și transformă datele în instrumente reale de control și eficiență operațională. Credem că viitorul managementului deșeurilor va fi definit de interoperabilitate, trasabilitate și automatizare, iar România are capacitatea de a contribui activ la această transformare“.

Georgiana site
Sursa foto: Techbolide

Georgiana Bădălică-Petrescu, CMO & Public Affairs Techbolide: „Pentru Techbolide, participarea la IFAT a avut și o puternică dimensiune de poziționare internațională a unui brand românesc construit în jurul inovației și sustenabilității. Prezența noastră în cadrul celui mai important târg european dedicat tehnologiilor de mediu confirmă maturizarea unei companii capabilă să livreze soluții tehnologice integrate, dezvoltate pentru nevoile reale ale operatorilor și comunităților europene.
Reacțiile și dialogurile generate în cadrul evenimentului reconfirmă faptul că piața europeană caută parteneri care pot oferi flexibilitate, scalabilitate și eficiență operațională, iar Techbolide răspunde acestei direcții prin tehnologie, expertiză și o viziune orientată spre dezvoltare sustenabilă“.

De la hardware industrial la ecosisteme digitale integrate

Unul dintre diferențiatorii evidențiați de Techbolide în cadrul IFAT a fost abordarea integrată asupra digitalizării. Compania dezvoltă ecosisteme tehnologice complete, care conectează într-o singură infrastructură:
• hardware industrial;
• senzori și tehnologii RFID;
• software operațional;
• platforme cloud;
• sisteme de monitorizare în timp real;
• automatizări și soluții avansate de raportare.

În paralel, divizia de digitalizare și IoT dezvoltată de Techbolide include soluții dedicate automatizării și managementului operațional pentru fabrici și platforme industriale, de la sisteme LPR și control acces, până la kiosk-uri de înregistrare și tehnologii pentru gestionarea fluxurilor de intrare-ieșire.

Această abordare integrată permite implementarea unor modele moderne precum PAYT („Pay-As-You-Throw“), optimizarea rutelor de colectare, reducerea costurilor operaționale și creșterea gradului de trasabilitate și transparență.

Prin participarea la IFAT München, Techbolide își consolidează direcția strategică de extindere internațională și își reafirmă poziționarea ca furnizor român de tehnologie inteligentă pentru infrastructură de mediu și digitalizarea serviciilor de utilități.•

Newsletter Ecologic

Primește știrile pe e-mail. Introdu adresa de email și apasă butonul Mă abonez

Newsletter

Primește știrile din site-ul Ecologic direct pe e-mail:

Articole recente:

„Eco“ nu mai merge fără dovezi

Piața românească intră într-o nouă etapă a transparenței și responsabilității comerciale, odată cu intrarea în vigoare, la data de...

Newsletter

Primește știrile din site-ul Ecologic direct pe e-mail:

Din aceeași categorie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Prin acord, acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.

Privacy Settings saved!
Setările de confidențialitate

Când vizitați orice site web, acesta poate stoca sau prelua informații pe browserul dvs., mai ales sub formă de cookie-uri. Controlează-ți aici serviciile personale de cookie-uri.

Aceste cookie-uri ne permit să numărăm vizitele și sursele de trafic, astfel încât să putem măsura și îmbunătăți performanțele site-ului nostru.

  • _ga
  • _gat
  • _gid

Decline all Services
Accept all Services