Viața fiecăruia dintre noi se bazează pe apă, o resursă pe care o considerăm, în mod eronat, inepuizabilă. Suntem sclavii economiei de consum, un mod de viață care ne grăbește dispariția. De fiecare dată când cumpărăm haine, mâncăm ciocolată sau cumpărăm o sticlă cu apă plată, lăsăm în urmă o „amprentă hidrică“ uriașă, fără să conștientizăm că apa potabilă nu este o resursă infinită, ci o minune care dispare sub ochii noștri.
Amprenta de apă a unei persoane indică nu doar consumul direct de la robinet, ci și consumul indirect prin produsele și serviciile pe care le achiziționează, reflectând un stil de viață care a pierdut contactul cu realitatea resurselor naturale. Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică prevede că cererea globală de apă va crește cu 55% până în anul 2050 față de nivelul anului 2000, un semnal de alarmă care ar trebui să ne cutremure pe toți. Un adult bea, în medie, aproximativ 2 litri de apă pe zi, 730 de litri pe an și 63.500 de litri dacă trăiește 87 de ani. Dacă același om bea apă îmbuteliată, atunci consumul lui de apă crește de 7 ori. Practic, pentru a bea un litru de apă, el aruncă alți 6 litri de apă.
Apa plată, sau minciuna din spatele marketingului
Paradoxul apei îmbuteliate este unul dintre cele mai elocvente exemple de „apă invizibilă” și de risipă a resurselor potabile. Deși avem impresia că un litru de apă plată înseamnă doar cantitatea pe care o bem, realitatea industrială din spatele sticlei de plastic este mult mai aspră.
Pentru a fabrica și a pune pe raft un singur litru de apă îmbuteliată, se consumă, în medie, între 3 și 7 litri de apă. Această amprentă hidrică se compune din mai multe etape critice care transformă o resursă naturală într-un produs de consum:
● Cea mai mare parte a apei „irosite“ nu se află în sticlă, ci în materialul care o conține. Fabricarea plasticului de tip PET (polietilen tereftalat) este un proces industrial extrem de însetat. Pentru a crea plasticul necesar unei sticle de un litru, este nevoie de aproximativ 2 până la 4 litri de apă în faza de rafinare și producție chimică. Această apă este adesea poluată cu reziduuri industriale și nu mai poate fi returnată în sistem ca apă de băut.
● În fabricile de îmbuteliere, apa este folosită masiv pentru igienizarea liniilor de producție, clătirea sticlelor și răcirea utilajelor. De asemenea, în procesele de filtrare avansată (cum ar fi osmoza inversă, folosită pentru unele tipuri de apă de masă), pentru fiecare litru de apă purificată, o cantitate semnificativă este aruncată ca „apă reziduală” deoarece conține o concentrație prea mare de săruri eliminate.
● Amprenta de apă include și energia necesară transportului. Combustibilul folosit de camioanele care livrează apă necesită, la rândul său, apă în procesele de extracție și rafinare a petrolului. Astfel, apa pe care o bem dintr-o sticlă „călătorește“ cu un cost hidric ascuns.
Distrugerea resursei potabile
Apa îmbuteliată este un exemplu perfect de transformare a apei potabile în deșeu. S-a demonstrat că apa din interiorul PET-ului în care este ambalată este contaminată cu particule de microplastic. După ce este golită, sticla aruncată în natură se descompune în sute de ani, otrăvind printre altele și pânza freatică. În cazul „fericit“ în care este reciclată, aceeași sticlă consumă în procesul de reciclare alți 4 litri de apă.
Dacă un om cu o speranță de viață de 87 de ani ar bea în toată viața lui doar apă îmbuteliată, el ar fi responsabil pentru consumul și degradarea a peste 300.000 de litri de apă doar prin prisma recipientelor de plastic folosite. Diferența este colosală: de la un necesar biologic de 63.500 litri, ajungem la o distrugere a peste 444.000 litri de apă potabilă. Practic, omul respectiv nu „bea“ doar apa din sticlă, ci „aruncă la canalizare“ încă șase sticle pline pentru fiecare sticlă pe care o golește. Într-o viață de 87 de ani, un singur om care refuză apa de la robinet în favoarea celei îmbuteliate „omoară” aproape 380.000 de litri de apă curată (diferența dintre cele două volume), o cantitate care ar fi putut asigura hidratarea vitală pentru încă 6 oameni pe parcursul întregii lor vieți.
În România, unde Statul eșuează adesea în a oferi încredere în apa de la robinet, această multiplicare de 7 ori a consumului individual devine o presiune insuportabilă asupra viitorului nostru hidric. Dacă la aceste date adăugăm și faptul că același Stat a privatizat o mare parte a resurselor de apă ale României către mari corporații ce extrag adesea apa din bazine hidrice din apropierea localităților, accelerând secarea puțurilor de mică adâncime, dorința de a cumpăra o sticlă cu apă îmbuteliată, plată sau carbogazoasă nu ar trebui să mai fie o idee bună.
Nu de altceva, dar parcă nu merită să dăm banii pe un litru de apă îmbuteliată, un produs care „ucide“ cel puțin 6 litri de apă curată, doar pentru un litru de apă de sub un dop de plastic.● Matei Dumitru
