Gestionarea deşeurilor electrice şi electronice devine
din ce în ce mai dificilă

Sursa foto: ecologic

Membrii Comisiei de Mediu din Camera Deputaților au aprobat pe 5 martie a.c. proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice.

Dezbaterile pe acest proiect au început în luna aprilie 2023 când ministru al Mediului era Tánczos Barna, iar Mircea Fechet era președintele Comisiei de Mediu din Camera Deputaților. După ce Fechet l-a înlocuit pe Barna la conducerea Ministerului, președinția comisie a fost preluată de fostul ministru al Energiei, Virgil Popescu.

După îndelungi dezbateri în toate comisiile de specialitate din ambele camere ale Parlamentului, deputații care au înțeles, de fapt, efectele votului lor asupra pieței deșeurilor electrice și electronice nu au fost decât câțiva. Spre deosebire de alte întâlniri, la această ultimă ședință nu a mai participat nici un reprezentant al producătorilor sau al OTR-urilor, deoarece aceştia și-au dat seama că prezența lor la dezbateri era inutilă întrucât nici măcar un singur amendament depus de ei nu a fost acceptat de Comisie. Proiectul de lege impune OTR-urilor o serie de obligații noi, printre care asigurarea unor garanții financiare, a unor provizioane, transparență în cheltuirea banilor și îndeplinirea unor obiective pe categorii de deșeuri. Proiectul de lege include o serie de prevederi care anunță și înființarea cât de curând a unui sistem de tip Clearing House în domeniul DEEE, coordonat de MMAP. Vă prezentăm în continuare câteva din cele mai importante modificări aduse în acest proiect de lege.

Modificări aduse de Comisia de Mediu din Camera Deputaţilor la OUG nr. 5/2015

• Articolul 1 se modifică și va avea următorul cuprins:
Prezenta Ordonanţă de urgenţă stabileşte măsuri pentru protejarea mediului şi a sănătăţii populaţiei prin prevenirea sau reducerea efectelor negative ale generării şi gestionării deşeurilor de echipamente electrice şi electronice, denumite în continuare DEEE, prin reducerea efectelor globale ale utilizării resurselor şi prin îmbunătăţirea eficienţei utilizării acestor resurse, potrivit prevederilor art. 1 şi 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deşeurilor, cu modificările şi completările ulterioare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 17/2023 pentru a contribui astfel la o dezvoltare durabilă.

20090210 Recyclage 015 SITE
Sursa foto: Uniunea Europeană

Articolul 6, alineatul (2), se modifică și va avea următorul cuprins:
(2) Definiţiile prevăzute la alin. (1) utilizate în prezenta Ordonanţă de urgenţă se completează cu definiţiile prevăzute în Anexa nr. 1 la OUG nr. 92/2021 cu modificările și completările ulterioare, aprobată prin Legea nr. 17/2023.

• Articolul 9, litera a) a alineatului (1), alineatul (2) și alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:
(1) Pentru a asigura tratarea corectă a tuturor DEEE colectate şi pentru atingerea unui nivel ridicat de colectare separată a DEEE, preluarea DEEE provenite de la gospodăriile particulare se realizează prin intermediul:
a) centrelor de colectare a DEEE organizate potrivit art. 60 alin. (1) lit. h) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2021 cu modificările și completările ulterioare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 17/2023.
(2)Activitatea desfăşurată de distribuitori potrivit prevederilor alin. (1) lit. b) nu se supune cerinţelor de înregistrare sau de autorizare prevăzute de prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 92/2021 cu modificările si completările ulterioare aprobată cu modificari și completari prin Legea nr .17/2023.
(4) Centrele de colectare prevăzute la alin. (1) lit. a) şi lit. c) au obligaţia de a prelua toate DEEE de la deţinători şi distribuitori, cel puțin gratuit, şi de a asigura evidenţa DEEE intrate şi ieşite din centrele de colectare, inclusiv a DEEE încredinţate în vederea pregătirii pentru reutilizare în unităţile specializate pentru desfăşurarea acestei activităţi.

Articolul 12, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
(2) Deţinătorul de DEEE are obligaţia de a preda DEEE prevăzute la alin. (1) în vederea eliminării în conformitate cu art. 20 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2021 cu modificările și completările ulterioare, aprobată prin Legea nr. 17/2023.

Articolul 16 se modifică și va avea următorul cuprins :
(1) Pentru a maximiza gradul de pregătire pentru reutilizare în centrele de colectare publice a DEEE prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. a) și c) trebuie să se asigure, înainte de efectuarea oricărui transfer, separarea la punctul de colectare a DEEE care urmează să fie pregătite pentru reutilizare de alte DEEE colectate separat, împreună cu personalul din unităţile specializate având ca domeniu de activitate şi pregătirea pentru reutilizare a DEEE.
(2) Unităţile specializate având ca domeniu de activitate pregătirea pentru reutilizare a DEEE sunt obligate să asigure predarea componentelor şi a materialelor rezultate de la DEEE preluate conform alin. (1), care nu pot fi reutilizate, la centrul de colectare respectiv.
(3) Activitatea de pregătire pentru reutilizare a DEEE, definită la pct.23 din anexa nr. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 92/2021, cu modificările și completările ulterioare, aprobată cu modificările și completări prin Legea nr. 17/2023 se poate realiza doar de operatori economici autorizați în conformitate cu Standardul SR EN 50614:2020 Cerințe privind pregătirea pentru reutilizare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice.
(4) Entitățile prevăzute la alin. (1) și (2) sunt obligate să aplice standardele prevăzute de Ordinul nr. 417/2021 al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor pentru aprobarea Listei cuprinzând standardele române care adoptă standardele europene din domeniul tratării, inclusiv valorificării, reciclării şi pregătirii pentru reutilizare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice sau orice act normativ care l-ar completa, înlocui ori modifica.

Articolul 17
După Articolul 17 se introduce un nou articol, art. 17.1, cu următorul cuprins:
Art. 17.1 (1) Fără a aduce atingere prevederilor Art. 17, producătorii au obligația de a realiza etapizat o rată de colectare minimă calculată conform prevederilor art.17, pe fiecare categorie de EEE introdusă pe piață, după cum urmează:
a) Începând cu data de 1 ianuarie 2025 de cel puțin 15%;
b) Începând cu data de 1 ianuarie 2026 de cel puțin 20%;
c) Începând cu data de 1 ianuarie 2027 de cel puțin 30%;
d) Începând cu data de 1 ianuarie 2028 de cel puțin 40%;
e) Începând cu data de 1 ianuarie 2029 de cel puțin 50%;
Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) panourile fotovoltaice.

Articolul 19
La Articolul 19 partea introductivă și litera b) se modifică și vor avea următorul cuprins:
Pentru a se stabili dacă s-a atins rata minimă de colectare, producătorii sau organizațiile colective care acționează în numele acestora, operatorii economici care desfășoară activități de colectare și tratare, precum și unitățile administrativ teritoriale, pentru colectarea desfășurată de acestea, transmit Agenției Naționale pentru Protecția Mediului informațiile privind DEEE colectate separat, potrivit art. 9-12, incluzând în raport cel puțin date referitoare la DEEE care:
a ) au fost preluate de centrele de colectare şi tratare;
b) au fost preluate de la distribuitori;
c) au fost colectate separat de către producători sau operatori economici care colectează în numele acestora.

Articolul 23, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
(2) Lista cuprinzând standardele române care adoptă standardele europene şi standardele române originale din domeniul tratării, inclusiv valorificării, reciclării şi pregătirii pentru reutilizare a DEEE, prevăzute la alin. (1), aprobată prin Ordinul nr. 417/2021, se actualizează, după caz, prin Ordin al Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor.

20090210 Recyclage 020 SITE
Sursa foto: Uniunea Europeană

Articolul 25 se modifică și va avea următorul cuprins:
(1) Operatorii economici efectuează operaţiuni de tratare a DEEE numai dacă deţin autorizaţie de mediu, potrivit prevederilor prevederilor art. 34 din Ordonanța de urgență Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deşeurilor, cu modificările și completările ulterioare și aprobată prin Legea nr. 17/2023 și îndeplinesc cerinţele specifice prevăzute în standardele prevăzute la art. 23 alin (2).
(2) Autorizația de mediu se eliberează doar entităților care au încheiat contracte cu producători de EEE sau organizații colective ale acestora, și care respectă standardele enumerate în Ordinul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor nr. 417/2021.
(4) Derogările de la obligaţia de autorizare se acordă numai cu respectarea prevederilor art. 34-36 din OUG nr. 92/2021 privind regimul deşeurilor cu modificările și completările ulterioare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 17/2023, cu modificările și completările ulterioare.
(6) Obligaţiile producătorilor prevăzute în prezenta Ordonanţă de urgenţă se realizează conform art. 12 alin. (6) din OUG nr. 92/2021 cu modificărie și completările ulterioare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 17/2023, cu modificările și completările ulterioare.
(9) Începând cu data de 1 ianuarie 2025 pentru a fi autorizată, o organizație care implementează obligațiile privind răspunderea extinsă a producătorului de echipamente electrice și electronice (EEE) trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
a) să aibă calitatea de membri fondatori/membri/acționari/respectiv asociați numai producători de echipamente electrice și electronice (EEE) înregistrați în Registru național al producătorilor de EEE gestionat de Agenția Națională pentru Protecția Mediului.
b) membrii fondatori/membrii /asociații/acționarii nu dețin autorizații de colectare și tratare DEEE, iar deținătorii (acționarii majoritari, proprietarii) respectivilor producători nu dețin acțiuni/părți sociale la operatori autorizați de colectare sau tratare DEEE.
c) în anul precedent celui în care se solicită autorizarea să aibă o cotă de piață de cel puțin 5 % pentru cel puțin o categorie de EEE pentru care solicită autorizarea, certificată de AFM.
d) să constituie o garanție în cuantum de 2 milioane lei, garanție ce nu va utiliza sumele încasate în vederea gestionării DEEE conform prevederilor art. 28, în favoarea AFM, sub forma unui depozit în numerar sau a unei scrisori de garanție bancară sau alt instrument de garantare emis de către o societate bancară, valabilă pentru întreaga perioadă de autorizare, cu scopul garantării obligațiilor fiscale prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. y) din OUG nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare.
e) să completeze garanția prevăzută la litera d), după caz, la solicitarea și la termenul stabilit de AFM, dacă AFM a constatat că suma de 2 milioane de lei este insuficientă în vederea garantării obligațiilor de plată prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. y) din OUG nr. 196/2005 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare.
f) nu este înregistrată în Registrul operatorilor economici care nu se supun autorizării de mediu prevăzut la art. 36 din OUG nr. 92/2021, cu modificările și completările ulterioare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 17/2023, cu modificările și completările ulterioare, certificată de Agenția Națională pentru Protecția Mediului.
(11) Organizaţiile autorizate să implementeze obligaţiile privind răspunderea extinsă a producătorului prevăzute de prezenta ordonanță de urgență au următoarele obligaţii:
a) să atingă anual cel puțin obiectivele prevăzute în anexa nr. 6 din prezenta ordonanța de urgență dar nu mai puţin de 50% pentru fiecare categorie de EEE, cu excepţia panourilor fotovoltaice, pentru care implementează obligațiile privind răspunderea extinsă a producătorului.
b) să atingă anual cel puțin obiectivele prevăzute în Anexa 9 din prezenta Ordonanță de urgenţă pentru care implementează obligațiile privind răspunderea extinsă a producătorului.
c) să constituie provizioane în vedere asigurării gestionării 100% a EEE finanțate de producători, pentru care au preluat resoponsabilitatea, indiferent de momentul când acestea devin deșeuri;
d) să implementeze, începând cu primul an de activitate, obligațiile privind răspunderea extinsă a producătorului pentru toate cantitățile de EEE pentru care au preluat responsabilitatea;
e) să mențină în fiecare an de activitate cel puțin o cotă de piață de cel puțin 5% pentru EEE introduse pe piață de către membrii fondatori/membrii/acționari/asociați în anul precedent pentru cel puțin o categorie de EEE autorizată;
f) să implementeze obligațiile privind răspunderea extinsă a producătorului distinct pentru toate categoriile de EEE autorizate.
g) să implementeze obligațiile privind răspunderea extinsă a producătorului pentru toate cantitățile de DEEE provenite de la EEE introduse pe piață, pentru oricare producător care solicită acest lucru și finanțate de acesta conform contractului dintre părți, în condițiile stabilite prin prezenta ordonanță de urgență, în aria geografică în care urmează să își desfășoare activitatea.
h) în cazul încetării contractului intre producător si organizația colectivă, indiferent de cauza încetării acestuia, pentru cantitățile de EEE introduse pe piața națională și finanțate de producător, rămase negestionate la data încetării contractului, obligațiile pentru atingerea tuturor obiectivelor din prezenta ordonanță de urgență revine exclusiv organizației colective, inclusiv obligațiile de raportare;
i) contribuțiile financiare percepute producătorilor pentru care îndeplinesc obligațiile privind răspunderea extinsă vor respecta următoarea structură:
• cel puțin 70% costuri de colectare, preluare, tratare, valorificare și eliminare în condiții de protecție a mediului a DEEE pentru toate EEE puse pe piață, fără a aplica în formula de calcul ratele de colectare și/sau valorificare.
• maximum 10% costuri pentru dezvoltarea/funcționarea sistemului de gestionare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice;
• maximum 5% costuri pentru studii, informare și conștientizare;
• maximum 15% cheltuielile de funcționare ale organizației care implementează obligațiile privind răspunderea extinsă a producătorului;
• lista cu valorile costurilor de gestionare propuse de Organizațiile colective trebuie să fie valabile cel puţin 6 luni.
(11) Organizațiilor colective care dețin Licență de operare sau se află în procedură de relicențiere li se aplică măsurile tranzitorii prevăzute la art. 71 alin. (5)-(7) din Ordonanţa de urgenţă nr. 92/2021 cu modificările și completările ulterioare, aprobată prin Legea nr.17/2023 cu modificări și completări.
(13) Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, cu avizul Consiliului Concurenței, în vederea îmbunătățirii aplicării unitare a răspunderii extinse a producătorului și a îmbunătățirii gestionării DEEE la nivel național poate promova prin Hotărâre a Guvernului, după caz, cadrul legal pentru implementarea pe întreg teritoriul României a unui sistem de coordonarea al managementului DEEE.
(14) Participarea în cadrul sistemului prevăzut la alin. (13) este obligatorie pentru toți producătorii, reprezentanţii autorizaţi ai acestora, organizaţiile colective care implementează obligațiile privind răspunderea extinsă a producătorilor, toți operatorii economici colectori şi/sau tratatori autorizați şi toate autorităţile administraţiei publice locale.

Articolul 27, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
(1) Producătorii de EEE păstrează răspunderea pentru EEE puse pe piață pe toată durata existenței lor, inclusiv în stadiul de deșeu, și sunt obligaţi să se asigure că se îndeplinesc obiectivele minime prevăzute în anexa nr. 9 pentru toate DEEE colectate separat, potrivit art. 9-12, indiferent că sunt trimise spre tratare în mod individual sau prin organizaţiile colective în conformitate cu art. 20-26.

Articolul 28, alineatul (3) se modifică și va avea următorul conținut:
(3) Producătorul poate opta să îndeplinească obligaţia prevăzută la alin. (2) conform prevederilor art. 12 alin. (6) din OUG nr. 92/2021, cu modificările și completările ulterioare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 17/2023.

Articolul 30 se modifică și va avea următorul cuprins:
1) Fiecare organizaţie colectivă care implementează răspunderea extinsă a producătorului este obligată să constituie o garanţie în cuantum de 2 milioane lei în favoarea AFM, sub forma unui depozit în numerar sau a unei scrisori de garanţie bancară sau alt instrument de garantare emis de către o societate bancară, valabilă pentru întreaga perioadă de autorizare, cu scopul garantării îndeplinirii obligațiilor prevăzute în prezenta Ordonanţă de urgenţă și să o completeze, după caz, la solicitarea AFM.
2) AFM are obligația ca anual să facă evaluarea garanțiilor prevăzute la alin. 1 si după caz să solicite completarea acestora.
(3) Organizația colectivă are obligația să reîntregească garanția prevăzută la alin.(1), după caz, la solicitarea și la termenul stabilit de AFM, dacă AFM a constatat că suma de 2 milioane de lei este insuficientă în vederea garantării obligațiilor de plată prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. y) din OUG nr. 196/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare.

iStock 591429324 SITE
Sursa foto: iStockphoto.com

Articolul 31, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
(1) Metodologia de constituire a garanţiei financiare pentru producătorii de EEE, prevăzută la art. 29 alin. (1) şi pentru organizaţii colective, prevăzută la art. 30, precum şi de utilizare a acesteia de către AFM se realizează conform dispozițiilor Art. 121 din Ordonanța de Urgența a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 32, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
(2) Cota de piață prevăzută la alin. (1) pentru organizațiile colective și producătorii care au optat să îndeplinească în mod individual obligațiile prevăzute de prezenta Ordonanță de urgență se calculează de către aceștia ca raport procentual între cantitatea exprimată în unități de masă de EEE destinate gospodăriilor particulare introduse pe piață în anul precedent celui în care se face finanțarea și cantitatea totală de EEE destinate gospodăriilor particulare introduse pe piață la nivel național în anul precedent de către producătorii înregistrați potrivit art. 38 alin. (2), comunicată de către Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului pe propriul site, până la data de 15 iunie a fiecărui an.

Articolul 33 după alineatul (4), se introduce un nou alineat, alin. (5), cu următorul cuprins:
(5) Asigurarea finanţării operaţiunilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se realizează în aceleași condiții prevăzute la art.29.

Articolul 34, alineatul (1) și (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
(1) Producătorii şi distribuitorii sunt obligaţi să informeze cumpărătorii/posibilii cumpăratori, în momentul punerii în vânzare a EEE, cu privire la costurile colectării, tratării şi eliminării în condiţii de protecţie a mediului, prin evidenţierea separată a acestor costuri.
(2) Costurile prevăzute la alin. (1) trebuie să acopere minim valoarea necesară realizării țintelor de colectare și valorificare DEEE, generate de masa respectivului echipament;
(3) Costurile menţionate la alin. (1) nu trebuie să fie mai mici decât minimul real necesar pentru gestionarea EEE respective, atunci când acestea devin deşeuri, și nici să nu să depăşească costurile reale suportate pentru acestea.


Articolul 38 alineatele (2)-(4) și (8), se modifică şi vor avea următorul cuprins:
(2) Pentru a introduce pe piaţă EEE, producătorii, inclusiv cei prevăzuţi la alin. (3), au obligaţia de a se înscrie în registrul național prevăzut la alin. (1), primind un număr de înregistrare care va fi comunicat de aceştia tuturor reţelelor comerciale prin care sunt vândute EEE.
3) Producătorii au obligația de a declara, pentru fiecare categorie de EEE în parte, modul de gestionare al deşeurilor de echipamente electrice şi electronice.
4) Producătorii nu pot transfera reponsalilitățile pe aceeasi categorie de EEE prevăzută în anexa nr. 2 mai multor organizații colective.
(8) Operatorii economici care comercializează EEE sunt obligați să verifice dacă producătorii de la care achiziționează EEE sunt înregistrați în registrul național prevăzut la alin. (1).

Articolul 38 după alineatul (13) se introduc trei noi alineate alin. (14) – (16) cu următorul cuprins:
(14) Prevederile alin. (2) –(4) nu se aplică producătorilor de echipamente automate de preluare așa cum sunt definite la punctul i) din Anexa nr.1 din Hotărârea de Guvern nr. 1074/2021 privind stabilirea Sistemului de Garanție-Returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile, republicată cu modificările și completările ulterioare, doar pentru echipamentele care sunt aprobate și operate de Sistemului de Garanție-Returnare.
(15) Sistemului de Garanție-Returnare ține evidența echipamentelor automate de preluare și se asigură că operatorul punctului de returnare, la încetarea ciclului de viață al echipamentelor, a predat echipamentul/echipamentele către un operator economic autorizat pentru tratarea DEEE.
(16) Sistemului de Garanție-Returnare furnizează la solicitarea autorităților de inspecție și control toate informațiile şi documentele necesare care demonstrează conformarea cu prevederile alin. (15).

Articolul 39, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
(1) Operatorii economici care fabrică sau importă dintr-o ţară terţă sau dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene EEE care fac obiectul prezentei Ordonanţe de urgenţă şi care nu sunt destinate vânzării, respectiv pentru care nu au calitatea de producător potrivit definiţiei prevăzute la lit. g) din anexa nr. 5, sunt obligaţi să ţină evidenţa acestor EEE, să încredinţeze DEEE provenite de la echipamentele respective numai operatorilor autorizaţi pentru colectarea şi/sau tratarea DEEE și să asigure finanțarea costurilor de gestionare a acestora potrivit cerinţelor prezentei ordonanţe de urgenţă.

Articolul 39, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins :
(3) Operatorul punctului de returnare care gestionează echipamente automate de preluare din cadrul Sistemului de Garanție-Returnare are următoarele obligații:
a) de a preda echipamentele automate de preluare în momentul când acestea devin deșeuri doar către un operator economic autorizat pentru tratarea DEEE.
b) asigură finanțarea costurilor de tratare, valorificare și eliminare în condiții de protecție a mediului în momentul când automatele de preluare au devenit DEEE.
c) se asigură că pentru toate DEEE trimise spre tratare sunt îndeplinite obiectivele minime prevăzute în anexa nr. 9.
d ) ține evidența echipamentelor automate de preluare și a DEEE, inclusiv managementul acestora și furnizează la solicitarea autorităților de inspecție și control toate informațiile şi documentele necesare care demonstrează conformarea cu prevederile de la literele a) – c).

Articolul 40 după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alin. (4) și (5) cu următorul cuprins:
(4) Începând cu 1 octombrie 2024 reprezentantul autorizat, altul decât organizația colectivă, are obligația să constituie o garanție în cuantum de 100.000 lei în favoarea AFM, sub forma unui depozit în numerar sau a unei scrisori de garanție bancară sau alt instrument de garantare emis de către o societate bancară, valabilă pentru întreaga perioadă de autorizare, cu scopul garantării obligațiilor fiscale prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. y) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare și să o completeze, după caz, la solicitarea AFM.
(5) Reprezentantul autorizat are obligația să completeze garanția prevăzută la alin.(4), după caz, la solicitarea și la termenul stabilit de AFM, dacă AFM a constatat că suma de 100.000 lei este insuficientă în vederea garantării obligațiilor de plată prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. y) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 43, punctul 1 al literei a), punctele 1 și 5 ale literei c) ale alin. (1), se modifică şi vor avea următorul cuprins:
a)1. nerespectarea prevederilor art. 10 alin. (2), art. 12 alin. (2), art. 16 alin.(1) și (2)  şi art. 39 alin. (2);
b) 1. nerespectarea prevederilor art. 8, art. 9 alin. (1) lit. a) şi b) şi alin. (4) şi (5), art. 11 alin. (1), art. 13, art. 27 alin (1), (5) şi (6), art. 36, art. 39 alin. (1);
c) 1. nerespectarea prevederilor art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3), art. 11 alin. (2), art.19,  art. 28 alin. (1) şi (2), art. 29 alin. (1), art. 30 alin. (1) şi (2), art. 33 alin. (1) – (3);

La Articolul 43 alineatul (1), după punctul 5 al literei c), se se introduce un punct nou, punctul 6, cu următorul cuprins:
6. nerespectarea prevederilor art 38 alin (15) și (16), art. 39 alin (3).

La Articolul 43 alineatul (1), după litera c), se se introduce o nouă literă, litera d), cu următorul cuprins:
d) pentru nerespectarea prevederilor art. 17 și art. 171 se aplică prevederile Ordonanței de urgență nr. 196/2005 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare.

MG 1851 SITE
Sursa foto: ecologic

Articolul 43, litera a) a alineatului (5), se modifică şi va avea următorul cuprins:
a) Gărzii Naţionale de Mediu, pentru contravenţiile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) şi lit. c) pct. 1, 2, 4 ,5 și 6.

La Articolul 43 alineatul (5), după litera b) se introduce o literă nouă, lit. c) cu următorul cuprins:
c) AFM pentru constatarea și aplicarea prevederilor Ordonanței de urgență nr. 196/2005 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare, pentru neîndeplinirea obiectivelor de colectare prevăzute la alin. (1) lit. d).

La Articolul 44, litera c) a alineatul (2), se modifică și va avea următorul cuprins:
c) Operaţiunile din cadrul instalaţiilor de tratare, în conformitate cu OUG nr. 92/2021 cu modificările și completările ulterioare, aprobată cu modificările și completările ulterioare prin Legea nr. 17/2023, cu modificările și completările ulterioare şi cu Anexa nr. 7.

La Articolul 45 alineatele (1) – (3) se abrogă.

Conform Anexei 12 Art. II:
1) În termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, operatorii autorizați pentru tratarea DEEE sunt obligați să solicite revizuirea autorizațiilor conform art. 25, alin. (1).
2) În termen de 24 de luni de la intrarea în  vigoare a prezentei legi, operatorii autorizați pentru tratarea DEEE sunt obligați să demonstreze conformarea cu standardele enumerate în Ordinul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor nr. 417/2021 prin certificate atestate de entități acreditate.
Articol IV – La data intrării în vigoare a prezentei legi responsabilitatea pentru atingerea obiectivelor din prezenta Ordonanța de urgență, inclusiv obligațiile de raportare pentru toate cantitățile de EEE introduse pe piața națională și finanțate de producători, rămase negestionate, atât pe perioada de tranziție, cât și după autorizarea în vederea implementării obligaţiilor privind răspunderea extinsă a producătorului, rămân exclusiv în sarcina organizațiilor colective licențiate sau aflate în procedură de relicențiere conform prevederilor art. 25 din Ordonața de Urgență a Guvernului nr. 5/2015, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege.

Articol-VII
(1) În termen de 120 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, operatorii economici care sunt autorizaţi să desfăşoare activităţi de colectare a DEEE sunt obligaţi să se conformeze obligaţiilor prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgența a Guvernului nr. 5/2015, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege.
(2) Operatorii economici care sunt autorizaţi, la data intrării în vigoare a prezentei legi, să desfăşoare activităţi de colectare a DEEE şi care, la sfârşitul perioadei prevăzute la alin. (1), nu au încheiat contracte cu producători de EEE, organizaţii colective sau operatori economici care desfăşoară operaţii de tratare a DEEE în numele producătorilor, nu mai au dreptul să desfăşoare activitatea de colectare a DEEE.
(3) Operatorii economici care sunt autorizaţi la data intrării în vigoare a prezentei legi să desfăşoare activităţi de tratare a DEEE, sunt obligaţi ca, până la data de 1 ianuarie 2025 să se conformeze obligaţiilor prevăzute la art. 25 alin. (1)- (5) din Ordonața de Urgență a Guvernului nr. 5/2015, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege.
Organizaţia colectivă este un operator economic constituit în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) din Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau potrivit  prevederilor art.1 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările şi completările ulterioare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare, licenţiat de către Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor potrivit prevederilor art. 25 alin. (7) din prezenta Ordonanţa de urgenţă şi care are drept activitate exclusiv preluarea şi ducerea la îndeplinire a obligaţiilor producătorilor de echipamente electrice şi electronice sau ai reprezentanţilor autorizaţi care acţionează în numele producătorilor cu privire la gestionarea deşeurilor din echipamente electrice şi electronice.

iStock 937089030 SITE
Sursa foto: iStockphoto.com

Newsletter Ecologic

Newsletter

Primește știrile din site-ul Ecologic direct pe e-mail:

Comisia Europeană solicită Românei să asigure protecția habitatelor și a speciilor

Comisia Europeană a decis pe 3 octombrie a.c. să trimită un aviz motivat României pentru transpunerea incompletă a...

Newsletter

Primește știrile din site-ul Ecologic direct pe e-mail:

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Prin acord, acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.

Privacy Settings saved!
Setările de confidențialitate

Când vizitați orice site web, acesta poate stoca sau prelua informații pe browserul dvs., mai ales sub formă de cookie-uri. Controlează-ți aici serviciile personale de cookie-uri.

Aceste cookie-uri ne permit să numărăm vizitele și sursele de trafic, astfel încât să putem măsura și îmbunătăți performanțele site-ului nostru.

  • _ga
  • _gat
  • _gid

Decline all Services
Accept all Services