Departe de a fi încă un specialist în domeniul deşeurilor electrice, consider că am totuşi o experienţă relevantă de antreprenor, de om de business, consultant şi CEO care mă face să îmi pun câteva semne de întrebare serioase cu privire la activitatea din ultimele şase luni de pe această piaţă.
Potrivit informaţiilor publice disponibile pe site-ul Ministerului Mediului, în acest moment sunt listate 17 organizaţii colective ale producătorilor de echipamente electrice şi electronice: 11 organizaţii licenţiate şi 6 în procedură de licenţiere sau relicenţiere. Cel mai interesant este faptul că numărul de OTR-uri aproape s-a dublat: opt organizaţii noi s-au înfiinţat în ultimul an intrând pe piaţă alături de cele care au avut o istorie relevantă în domeniu de la transpunerea Directivei în legislaţia naţională şi până la finalul anului 2019. Trebuie menţionat că majoritatea organizaţiilor colective funcţionează ca asociaţii nonprofit, deci cel puţin teoretic nu au un interes financiar, obiectivul lor unic fiind îndeplinirea obligaţiilor de colectare şi, prin extensie, îndeplinirea obligaţiilor de mediu asumate de România faţă de Uniunea Europeană.
Piaţa deşeurilor de echipamente electrice şi electronice poate fi măsurată prin trei indicatori: numărul producătorilor, respectiv al companiilor care pun pe piaţă produse electronice, veniturile organizaţiilor colective din domeniu şi nu în ultimul rând, obligaţiile de colectare şi reciclare.
Potrivit celor mai recente informaţii publicate de organizaţiile licenţiate, numărul producătorilor înregistraţi este de 2.428 (fără a lua în calcul producătorii care au ales varianta individuală şi raportează direct la AFM, care nu sunt însă foarte numeroşi). Din perspectivă financiară, suma veniturilor totale ale OTR-urilor a fost în 2019 de aproape 40 milioane euro, cu menţiunea că o parte din venituri sunt reprezentate de provizioane, ceea ce înseamnă că în realitate suma este mai mică. În ceea ce priveşte obligaţiile de colectare cumulate ale organizaţiilor colective, conform datelor publicate de Administraţia Fondului pentru Mediu, în 2019 obiectivul minim de colectare a fost de 104.000 tone DEEE raportat la cantităţile puse pe piaţă în perioada 2016-2018, respectiv 700.000 tone. De menţionat scăderea ratei de creştere a pieţei de la 18% în 2017 faţă de 2016 la 10% în 2018 comparativ cu 2017.
Revenind la anul 2019, pe scurt situaţia este următoarea: 9 organizaţii colective cu o cifră de afaceri de maxim 40 milioane euro au preluat obligaţia îndeplinirii ţintei de 104.000 tone de la 2.428 de producători şi au realizat prin eforturi deosebite colectarea unui volum record de aproximativ 90.000 tone, adică 85% din ţintă. Două dintre aceste OTR-uri sunt în primul an de activitate şi nu există informaţii cu privire la gradul de îndeplinire al obiectivelor de colectare (tabelul 1).
Prin comparaţie, în domeniul deşeurilor de ambalaje activează 13 organizaţii (dintre care 11 înfiinţate după anul 2015) a căror cifră de afaceri cumulată în 2019 a fost de 164 milioane euro. Cel mai mare actor din sectorul deşeurilor de ambalaje are o cifră de afaceri egală cu 75% din toată piaţa deşeurilor electronice, iar per ansamblu această piaţă este de patru ori mai mare decât cea a DEEE-urilor (tabelul 2).
Luând în considerare toate elementele descrise, care redau situaţia deşeurilor din România, chiar în contextul unei pieţe libere şi al unui cadru legal permisiv, apariţia de noi organizaţii colective în domeniul deşeurilor electrice într-un interval de timp atât de scurt ridică multe semne de întrebare. În viziunea mea, viitorul acestui sector de activitate şi implicit al organizaţiilor care activează aici nu este neapărat unul optimist, care să încurajeze un grad atât de ridicat al competiţiei, iar argumentele pe care mă bazez sunt următoarele:
– Din cauza crizei provocate de COVID-19, în acest moment este greu de anticipat impactul pe termen mediu asupra vânzărilor. Deşi este posibil ca volumul de echipamente puse pe piaţă să crească, greutatea produselor este în scădere. De asemenea, ne putem aştepta ca în viitorul nu foarte îndepărtat să fie implementat conceptul de economie circulară, iar durata de utilizare a produselor electronice să crească şi implicit să ducă la o scădere a vânzărilor de echipamente noi, precum şi la generarea unei cantităţi mai mici de deşeuri. Acest lucru va afecta în mod direct şi piaţa financiară care va fi probabil limitată din perspectiva creşterii.
– Din punct de vedere al dinamicii numărului de producători, deşi este posibil să apară jucători noi, numărul acestora poate fi ponderat cu numărul celor care părăsesc piaţa din diferite motive. De asemenea, este puţin probabil ca producătorii noi să pună în vânzare cantităţi semnificative de echipamente în condiţiile în care marii producători de electronice sunt prezenţi pe piaţă de ani buni.
– De la 1 ianuarie 2021 se va aplica penalitatea de 4 lei per kilogram pentru diferenţa dintre cantitatea colectată şi obligaţia de colectare, ceea ce înseamnă un risc financiar foarte mare pentru organizaţiile producătorilor. În ipoteza în care volumul de deşeuri disponibil în 2021 va fi similar celui din acest an, 100.000 tone faţă de o ţintă de 187.000 tone înseamnă un grad de colectare sub 50%. În bani, valoarea totală cumulată a penalităţilor poate fi de aproximativ 70 milioane euro. În acest context, modalitatea de calcul a timbrului verde se va modifica în sensul creşterii valorice, astfel încât organizaţiile să poată suporta plata penalităţilor.
– Din perspectiva obligaţiilor de colectare, în 2021 ţinta României (şi implicit a organizaţiilor colective) va creşte de la 45% la 65%, fapt ce va agrava penuria de deşeuri din piaţă. Luând în considerare un scenariu optimist de creştere a cantităţilor puse pe piaţă în 2019 şi 2020 cu 10%, ţinta pentru anul 2021 va fi de 187.000 tone, adică cu 60% mai mult faţă de ţinta din 2020 de circa 120.000 tone. De precizat că istoric vorbind, România nu şi-a îndeplinit niciodată obligaţiile de colectare, iar statele europene cu tradiţie în reciclare şi nivel de trai ridicat întâmpină mari dificultăţi în atingerea obiectivelor.
Anul 2021 va fi probabil un an de cotitură pentru marii actori din piaţă. Volumul de deşeuri disponibile spre colectare este sensibil mai mic decât obligaţiile cumulate ale organizaţiilor colective actuale. Totodată, neîndeplinirea ţintei timp de doi ani succesiv determină ridicarea licenţei de operare a organizaţiei colective. Coroborat cu imposibilitatea de a achita nota de plată către AFM şi cu legislaţia lacunară care nu reglementează clar modul de calcul al ţintelor pentru organizaţiile noi şi nici condiţiile migrării producătorilor între organizaţii, aceste elemente alcătuiesc un cadru favorabil sucombării pentru OTR-urile cu tradiţie.
În tot acest context, nu reuşesc să înţeleg care este valoarea adăugată pe care noile organizaţii licenţiate în 2020 (sau în proces de licenţiere) o vor aduce producătorilor şi cum vor contribui efectiv la îmbunătăţirea performanţelor de mediu ale României. Deşi este posibil să existe un număr relativ scăzut de producători neînregistraţi, cea mai mare parte a pieţei este deja arondată organizaţiilor colective existente, astfel că actorii noi vor trebui să o acceseze pe aceasta. Cum şi cu ce urmări, rămâne de văzut. Anticipăm însă o bătălie pe marii producători care se va duce – cum altfel? – pe tărâmul tarifelor. Valoarea actuală a timbrului verde este calculată raportat la o obligaţie de colectare de 45%. Un raţionament simplu arată că pentru o creştere de 50% a ţintei ar trebui să aibă loc şi o creştere egală procentual a valorii timbrului verde. Pentru un OTR nou însă, în condiţiile în care obligaţiile de colectare se pot calcula integral abia în al patrulea an de funcţionare, va fi uşor să atragă producătorii prin practicarea unui cost de timbru verde mai mic, însă care nu poate fi sustenabil pe termen lung. Chiar şi în aceste condiţii, ar putea fi un beneficiu suficient pentru producătorii care se uită în primul rând la costuri, mai ales în vremuri de criză.
În acelaşi timp, implicarea organizaţiilor noi în activitatea de colectare a deşeurilor înseamnă că va creşte cererea către colectorii din piaţă care vor specula momentul ducând la o creştere a costului deşeurilor şi implicit la o creştere a valorii timbrului verde. Nu în ultimul rând, un scenariu oportunist dar foarte plauzibil este acela că noile organizaţii vor aştepta să preia uşor şi fără obligaţii clienţii organizaţiilor vechi care vor intra în colaps sub presiunea ţintelor de colectare mari şi a penalităţilor, precum şi sub ameninţarea pierderii licenţei şi clienţilor ca urmare a creşterii tarifelor.
Din păcate, cred că ne aflăm într-o situaţie în care competiţia exagerată nu este benefică nimănui, cu atât mai puţin clienţilor, atât producători, cât şi consumatori finali. În orice scenariu, timbrul verde va creşte şi acest lucru se va resimţi direct în buzunarul consumatorilor. Nu cred că cele opt noi organizaţii vor putea determina o creştere a pieţei per ansamblu, ci mai degrabă o luptă acerbă pe producătorii deja existenţi (deci pe aceiaşi bani) şi pe deşeurile oricum insuficiente. Este exact genul de competiţie care nu va ajuta România să îşi îndeplinească în viitorul apropiat obligaţiile asumate în calitate de stat membru.
Tot ceea ce am scris este valabil în actualul context legislativ, care însă se poate schimba oricând. De asemenea, este viziunea unui om de business care încearcă să înţeleagă raţionamentul de a investi timp, bani şi efort în deschiderea unei organizaţii noi în condiţiile descrise în rândurile de mai sus. Întrebarea mea pare justificată: care este valoarea adăugată şi care este motivaţia pentru a intra pe o piaţă atât de aglomerată şi deloc ofertantă? Nu cumva este vorba despre pomul lăudat al DEEE-urilor?●
Răzvan Ziemba,
preşedintele Asociaţiei Environ
Datele utilizate în documentarea acestui articol sunt publice şi au fost preluate de pe site-urile Ministerului Mediului şi Ministerului de Finanţe, precum şi de pe paginile de internet ale organizaţiilor colective.
