Primării amendate pentru deşeuri abandonate

Sursa foto: Facebook

Comisarii Gărzii de Mediu Harghita au amendat cu suma totală de 100.000 lei primăriile localităţilor Cozmeni, Sânmartin şi Tuşnad pentru că au găsit deşeuri abandonate în cantităţi semnificative pe raza celor trei unităţi administrativ-teritoriale.

„În cadrul controalelor desfăşurate în ultima perioadă comisarii Gărzii de Mediu Harghita au identificat abandonări de deşeuri municipale/amestecate în cantităţi semnificative pe trei amplasamente, în trei unităţi administrative diferite. Astfel de practici sunt inacceptabile, instituţia noastră va acţiona continuu în vederea stopării acestui fenomen. Având în vedere prevederile OUG nr. 92/2021 privind regimul deşeurilor, conform căreia administraţiile publice locale au obligaţia de a asigura şi răspund pentru colectarea separată, transportul, neutralizarea, valorificarea şi eliminarea finală a deşeurilor, inclusiv a deşeurilor menajere periculoase, dar şi obligaţia de a acţiona pentru refacerea prejudiciului adus mediului în urma gestionării defectuoase a deşeurilor şi de a asigura prin măsuri adecvate protecţia mediului, comisarii de mediu au aplicat amenzi contravenţionale cuprinse între 20.000 şi 40.000 lei şi au impus măsuri cu termene pentru salubrizarea amplasamentelor afectate”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Gărzii de Mediu Harghita.

Sursa citată mai precizează că, „în cazul deşeurilor abandonate şi în cazul în care producătorul/deţinătorul de deşeuri este necunoscut, inclusiv în cazul în care proprietarul terenului pe care sunt abandonate deşeurile nu este cunoscut, cheltuielile legate de curăţarea şi refacerea mediului, precum şi cele de transport, valorificare, recuperare/reciclare, eliminare sunt suportate de către unitatea administrativ-teritorială“.

Şefa Comisariatului Judeţean Harghita al Gărzii de Mediu, Balla Izabella, a precizat, pentru Agerpres, că primăriile amendate sunt Cozmeni, Sânmartin şi Tuşnad, iar valoarea totală a amenzilor se ridică la 100.000 lei, fiind aplicate două amenzi în valoare de 40.000 lei şi una de 20.000 lei.

Cele trei primării au primit un termen până la care trebuie să igienizeze terenurile, comisarii de mediu urmând să verifice dacă acesta este respectat.• Agerpres

Newsletter Ecologic

Newsletter

Primește știrile din site-ul Ecologic direct pe e-mail:

Bringo și Carrefour lansează primul serviciu de colectare a ambalajelor cu garanție SGR

Bringo și Carrefour România anunță o nouă funcție inovatoare: colectarea ambalajelor cu garanție din Sistemul Garanție-Returnare la comenzile plasate...

Newsletter

Primește știrile din site-ul Ecologic direct pe e-mail:

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Prin acord, acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.

Privacy Settings saved!
Setările de confidențialitate

Când vizitați orice site web, acesta poate stoca sau prelua informații pe browserul dvs., mai ales sub formă de cookie-uri. Controlează-ți aici serviciile personale de cookie-uri.

Aceste cookie-uri ne permit să numărăm vizitele și sursele de trafic, astfel încât să putem măsura și îmbunătăți performanțele site-ului nostru.

  • _ga
  • _gat
  • _gid

Decline all Services
Accept all Services