1.2 C
Bucharest
Sunday, December 10, 2023
Mai mult

    Programul Casa Verde s-a blocat la Oradea

    Sursa foto: Uniunea Europeană

    Programul Casa Verde Fotovoltaice a fost suspendat începând de marţi, 26 septembrie a.c., ca urmare a Hotărârii Curţii de Apel Oradea prin care se admite cererea formulată de unul dintre instalatorii care nu au fost validaţi de Administraţia Fondului pentru Mediu, a transmis Agerpres.

    „Începând de astăzi, 26 septembrie 2023, Programul Casa Verde Fotovoltaice se suspendă ca urmare a Hotărârii Curţii de Apel Oradea nr. 199/2023 în dosarul 3168/111/2023 prin care se admite cererea formulată de reclamanta Dhelectric Systems SRL, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu. Prin această decizie s-a dispus suspendarea executării Deciziei de soluţionare a contestaţiei privind respingerea dosarului de validare al reclamantei Dhelectric Systems SRL ca şi instalator publicat pe site-ul AFM în data de 28 august 2023 şi suspendarea întregii proceduri de publicare a listei instalatorilor validaţi, de alegere a acestora de către beneficiari şi de încheiere a contractelor de participare şi de finanţare până la soluţionarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului 3168/111/2023“, se arată într-un comunicat al AFM.

    Administraţia Fondului pentru Mediu menţionează că va depune cerere de recurs la Curtea de Apel Oradea în vederea deblocării şi reluării Programului Casa Verde Fotovoltaice 2023 în cel mai scurt timp. Și precizează că decizia de respingere a dosarului a fost contestată de instalatorul Dhelectric Systems SRL. De asemenea, în urma reanalizării în cadrul Comisiei de soluţionare a contestaţiilor, s-a confirmat motivul de respingere, decizie ce a fost postată în data de 28 august 2023 pe site-ul AFM.

    AFM menţionează că va depune toate eforturile pentru a clarifica situaţia şi pentru a debloca şi relua Programul Casa Verde Fotovoltaice în cel mai scurt timp.• ecologic

    Publicitate

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultimele știri

    Cazul de la Târgșoru Vechi modifică legi și duce la o uriașă criză a gunoaielor în Prahova

    Incidentul din județul Prahova unde comisarii Gărzii Naționale de Mediu au descoperit o rețea de „oameni de afaceri“ care...

    Mai multe articole

    Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Prin acord, acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.


    Warning: Undefined array key "alt" in /home/reco4828/public_html/wp-content/plugins/wordpress-gdpr/public/class-wordpress-gdpr-privacy-settings.php on line 88
    Privacy Settings saved!
    Setările de confidențialitate

    Când vizitați orice site web, acesta poate stoca sau prelua informații pe browserul dvs., mai ales sub formă de cookie-uri. Controlează-ți aici serviciile personale de cookie-uri.