Schimbările legislative din 2021 ar fi meritat dezbateri minimale, măcar cu experții în gestionarea deșeurilor, adică în „reciclare” – termenul folosit îndeobște în comunicarea către public. A trecut timpul, iar în primăvara anului 2022 trebuie implementat ceea ce s-a conceput în birourile legiuitorilor. Folosesc cuvântul „birou” pentru că deunăzi reprezentantul unei Asociații de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) se plângea că realitatea cu care se confruntă pe teren este diferită de ceea ce scrie în Planul Județean de Gestionare a Deșeurilor (PJGD) aprobat de Consiliul Județean.
Este un prim semn că a cam trecut vremea când puteai fenta fără dureri de cap prevederile referitoare la răspunderea extinsă a producătorului. Iar aceasta în primul rând fiindcă autoritățile centrale au început să prindă curaj în implementarea a ceea ce se numește în limbaj de specialitate „instrumente economice“.
Cadoul de sărbători a fost o aparent benignă modificare de anexă a Ordonanței nr. 196/2005. Cu ce implicații? Din 2022 autoritățile locale pot fi din nou penalizate cu o contribuție de 50 lei/tonă în cazul nerespectării unor obiective care țin de reciclarea deșeurilor municipale. În motivația inițiativei apare clar necesitatea conformării cu cerințele europene. Vacanța primăriilor pare să se sfârșească.
Pentru a avea o imagine clară și cuantificabilă a efortului este suficient să ne raportăm la cantitățile de deșeuri de ambalaje municipale puse pe piață. În 2021 organizațiile de implementare a răspunderii extinse a producătorului (OIREP-urile) au raportat 836.646 tone, ceea ce înseamnă aproximativ 44 kilograme per locuitor pe an (vezi tabel). Pe baza indicatorilor de performanță legali ar trebui încredințate spre valorificare minimum 439.000 mii tone pe an, rezultate din operarea unor scheme de colectare separată a deșeurilor. Cât este cifra acum? Ultimele date oficiale sunt cele ale ANPM și se referă la anul 2018. Din acestea reiese că din deșeurile de ambalaje municipale colectate aproximativ 166.000 tone au fost din sticlă, deși niciunul dintre noi nu a văzut prea multe containere verzi pentru colectarea sticlei de la populație. Iar PJGD-urile aprobate în ultimii ani reflectă cantități minuscule de deșeuri reciclabile colectate separat din fluxul municipal.
Nu este de mirare că ADI-urile și operatorii de salubritate pe de o parte și OIREP-urile pe de altă parte s-au apucat de conspectat Ordonanța nr. 92/2021 și noua formă a Legii nr. 249/2015. Miza? Organizarea colectării separate a materialelor reciclabile de la populație și încredințarea acestora spre valorificare, dar și finanțarea activității.
Legislația (Anexa 5 din OUG nr. 92/2021) impune câțiva parametri de performanță peste care niciun ADI nu ar trebui să treacă, și anume: „cantitatea de deșeuri de hârtie, metal, plastic, sticlă din deșeurile municipale colectate separat ca procentaj din cantitatea totală de deșeuri de hârtie, metal, plastic, sticlă din deșeurile municipale este de minim 70%. Aceasta este și cantitatea acceptată într-un an calendaristic de către stațiile de sortare“.
Cu alte cuvinte, ADI-urile și salubriștii au mai multe constrângeri. În primul rând vor avea mari dificultăți dacă materialul reciclabil valoros este colectat de alții decât cei care au obligația legală să o facă pe baza contractelor de delegare a responsabilității. Autoritatea locală este cea care trebuie să descurajeze activitățile semilegale sau ilegale. Iar dacă sunt colectori înscriși în ADI-uri, aceștia au la rândul lor obligații legale, printre care și raportarea cantităților colectate. Nu în ultimul rând, închiderea gropilor neconforme este absolut necesară.
Apoi, o condiție esențială a unei colectări de calitate este participarea populației. Cetățenii pot căpăta încredere doar dacă au la dispoziție saci sau containere pentru colectare separată, așa cum prevăd PJGD-uri-le, care să fie sunt preluați cu frecvența anunțată. Presa este plină de situații în care cetățenii au scos în stradă deșeurile separate, dar acestea nu au fost ridicate la timp sau au fost lăsate neridicate pentru că între ele se aflau de exemplu materiale plastice mai greu reciclabile. Dacă unele deșeuri sunt greu reciclabile, atunci legea permite așa-numita „eco-modulare“ care se reflectă în costurile asociate mai ridicate aferente materialelor mai greu de colectat, sortat și reciclat.
În sfârșit, finanțarea efortului de comunicare cu 40 lei/tonă a creat resurse pentru o informare corectă a cetățenilor. Iar dacă oamenii pun moloz în containerele colorate este normal să fie taxați suplimentar.
Toate acestea arată că acum ADI-urile au la dispoziție un minimum de instrumente necesare pentru a implementa indicatorii de performanță. De altfel, sunt câteva (Covasna, Sibiu ș.a.) care deja se descurcă și pot deveni modele.
Aici însă intervine discuția despre finanțare asigurată parțial de OIREP-uri, parțial de autoritatea locală pentru reciclabi-lele care nu sunt ambalaje. Faptul că se folosesc bani publici pentru finanțarea sistemului cere o atenție sporită în ce privește respectarea cerințelor legale, altminteri eventuale controale pot provoca neplăceri celor care votează și semnează la nivelul Unităților Administrativ-Teritoriale (UAT).
OIREP-urile, care lucrează cu banii producătorilor, ar dori ca tarifele per tonă colectată („tarife distincte“ – Tr) să fie cât mai mici, dar nu pot eluda obligația de a lucra cu ADI-urile. Riscă să piardă punctaj la acordarea vizei anuale dacă refuză pur și simplu să preia cantitățile oferite de ADI-uri. Legea le oferă însă și lor o serie de instrumente de control pentru a se asigura că plătesc pentru costuri reale asociate operării în condiții de eficiență a colectării separate a reciclabilelor. Este vorba în primul rând de indicatorii de performanță din OUG nr. 92 pe care i-am menționat mai sus. Respectarea acestora prin relațiile contractuale este prima premisă a operării schemei în condiții de eficiență.
Apoi, veniturile din vânzarea deșeurilor colectate, sortate și încredințate spre valorificare trebuie realizate de ADI-uri în condiții de transparență. Legea nr. 249/2015, Anexa 6, este clară: „se consideră că veniturile totale din vânzarea deșeurilor municipale din hârtie-carton, metal, plastic sau sticlă sunt obținute în condiții transparente în cazul în care participarea în vederea achiziționării acestor materii prime secundare este deschisă oricărei părți interesate, [inclusiv OIREP-urilor]“. Cu alte cuvinte, reciclabilele se pot vinde la prețul pieței. Finanțatorii schemei, adică OIREP-urile și UAT-urile, pot cere oricând asigurări că principiul este respectat în practică.
În sfârșit, ponderea ambalajelor reciclabile din totalul colectat este stabilită clar: 50% dacă nu există determinări de compoziție a deșeurilor municipale. Fiecare știe că trebuie să plătească pentru ceea ce este responsabil. Iar dacă există divergențe cu privire la unele cifre, PJ-GD-urile pot constitui repere ușor de utilizat.
În acest context, controalele din partea autorităților sunt binevenite. Dacă vor continua, piața se va disciplina și se vor crea premise pentru îmbunătățirea performanțelor sistemului.
Mugurel Rădulescu, expert de mediu
OUG nr. 136/2021 motivează: „ținând cont de necesitatea asigurării atât a mecanismului de constrângere în vederea implementării politicilor de stimulare a reutilizării și reciclării deșeurilor municipale și asimilate, cât și a mecanismului de susținere a implementării principiilor «Plătești [pentru] cât arunci» și «Poluatorul plătește», în lipsa aplicării cărora există riscul ca implicarea la nivelul unităților administrativ-teritoriale să fie scăzută [și] având în vedere că instrumentul economic stabilit la art. 9 alin. (1) lit. p) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare, este singurul instrument de descurajare a creșterii cantităților de deșeuri municipale și asimilate eliminate prin depozitare“.
