Andrei Corlan: „România ar putea fi pionierul monitorizării digitale a transporturilor de deșeuri în Europa“

Sursa foto: Agerpres

Intrarea României în Schengen la începutul anului viitor aduce pe lângă beneficii şi o serie de provocări. Dacă în prezent toate transporturile de deşeuri pot intra sau ieşi din ţară doar prin 21 de puncte de trecere a frontierei, de anul viitor deşeurile vor putea intra liber prin toate cele 101 de puncte de trecere. Şi dacă acest lucru este minunat pentru agenţii economici serioşi, anularea controalelor creează şi condiţiile ideale pentru transformarea României în groapa de gunoi a Europei.

Referitor la provocările pe care le implică intrarea României în Schengen, Andrei Corlan, comisar general al Gărzii Naţionale de Mediu ne-a declarat: „În primul rând trebuie să spun că intrarea ţării noastre în Schengen este o victorie extraordinară a statului român. Şi este un lucru fantastic pentru europenii cinstiți, care pot călători liber în, și dinspre România. Totodată trebuie să recunoaștem însă şi faptul că intarea în Schengen, pe lângă beneficii, aduce și câteva riscuri. Și când mă refer la aceste riscuri mă refer la câteva particularităţi pe care România le are, respectiv una dintre cele mai mici taxe de depozitare şi doar 12% procent de reciclare.

Asta ne face să fim atât de atrăgători pentru aşa-zişii antreprenori din Occident care vor să aducă ilegal deșeuri la noi în România, inclusiv deşeuri declarate ca fiind produse second-hand, şi asta în timp ce noi în data de 13 decembrie a.c. am avut a avut o primă ședință la Ministerul de Interne unde au fost convocați mai mulți reprezentanţi ai instituțiilor de control, pentru că Schengen-ul, pe lângă beneficii, așa cum am spus, vine şi cu riscuri pe care noi le interpretăm ca fiind provocări în activitatea pe care o desfășurăm.

agerpres 17601953 site
Sursa foto: Agerpres

Intrarea în Schengen înseamnă eliminarea frontierelor. Eliminând frontierele, va trebui să ne concentrăm strategiile pentru a efectua controale în interiorul granițelor, astfel încât să reușim să interceptăm transporturile ilegale de deşeuri înainte ca ele să ajungă la destinaţie. Strategia noastră implică cinci pași pe care trebuie să îi abordăm: un plan de control, digitalizare, cooperare internă, cooperare internațională şi modificări legislative.

Încercăm să aflăm de la colegii noştri din Polonia cum au răspuns ei acestor provocări, că să învățăm atât din greșelile lor, cât și din lucrurile pozitive. Polonia s-a confruntat deja cu aceste subiecte odată cu intrarea lor în Schengen, iar structura lor de control de mediu este foarte similară cu cea de la noi.

Documentele care însoţesc transporturile nu se schimbă. Şi în noul regulamentul de transfer de deșeuri sunt același tip de documente. După cum se ştie regulamentul 1013/2006 a fost înlocuit cu regulamentul 1857/2024 în care s-a stabilit că la nivelul Uniunii va fi realizat un program, o platformă care se va numi DIWASS (Digital Waste Shipment System).

La o întâlnire a Agenției Europene de Protecție a Mediului am prezentat colegilor noştri europeni programul ROAFM şi succesul acestuia în România. Atunci mai mulţi reprezentanţi din Comisia Europeană au fost foarte interesaţi de acest program şi au vrut să ştie dacă nu cumva el încalcă politicile europene. Le-am spus că prin ROAFM noi nu blocăm o activitate economică, noi o reglementăm pentru că avem o problemă națională: un preț extrem de mic al depozitării deşeurilor ceea ce încurajează anumiţi indivizi să încerce să aducă deșeuri din Occident pentru a le depozita la noi în țară. Au înţeles şi chiar ne-au felicitat pentru iniţiativă.

Acum se discută de dezvoltarea unui sistem central de transmitere și schimb electronic de informații și documente privind transporturile de deșeuri. Eu mi-aşi dori foarte mult ca DIWASS să fie o varianta europeană a ROAFM şi astfel România să fie pionierul monitorizării digitale a transporturilor de deșeuri“.• ecologic

Newsletter Ecologic

Newsletter

Primește știrile din site-ul Ecologic direct pe e-mail:

Adrian Corbu a preluat conducerea AFM

După ce Adrian Laurențiu Neculaescu a devenit parlamentar, conducerea Administraţiei Fondului pentru Mediu a fost preluată de Adrian Corbu....

Newsletter

Primește știrile din site-ul Ecologic direct pe e-mail:

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Prin acord, acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.

Privacy Settings saved!
Setările de confidențialitate

Când vizitați orice site web, acesta poate stoca sau prelua informații pe browserul dvs., mai ales sub formă de cookie-uri. Controlează-ți aici serviciile personale de cookie-uri.

Aceste cookie-uri ne permit să numărăm vizitele și sursele de trafic, astfel încât să putem măsura și îmbunătăți performanțele site-ului nostru.

  • _ga
  • _gat
  • _gid

Decline all Services
Accept all Services