Deşeurile sunt o problemă care nu îşi va găsi prea curând rezolvare în România. Iar cauza principală este refuzul autorităţilor de a aplica instrumentele economice recomandate de Comisia Europeană: taxa de depozitare, sistemul „Plăteşti pentru cât arunci“ şi Responsabilitatea Extinsă a Producătorului.● Matei Dumitru
Principala recomandare trimisă României de Comisia Europeană încă din 2013 pentru îndeplinirea obiectivelor de gestionare a deşeurilor municipale – introducerea unei taxe de depozitare a cărei valoare să descurajeze depozitarea şi să sprijine colectarea separată, sortarea şi reciclarea – a fost şi este în continuare ignorată de autorităţile de la Bucureşti.
La insistenţele Uniunii Europene, taxa de depozitare a fost adoptată cu greu de Guvernul Ponta prin OUG nr. 31/2013 care i-a stabilit valoarea: 50 lei pe tonă în 2014, 80 lei pe tonă în 2015 şi 120 lei pe tonă în 2016. Tot în 2013 legea de adoptare a ordonanţei a amânat cu trei ani aplicarea taxei, stabilind că valoarea va fi de 80 lei pe tonă în 2017 şi 120 lei pe tonă în 2018.
Pe 30 iunie 2017, la numai o zi după înlăturarea de la putere a Guvernului Grindeanu, a apărut OUG nr. 48/2017, în ultimele ore în care se mai puteau adopta ordonanţe de urgenţă fără convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului. Una dintre prevederile actului normativ era suspendarea taxei de depozitare până la 1 ianuarie 2019. Proiectul nu a fost supus dezbaterii publice, nu a fost încărcat pe pagina web a ordinii de zi a Guvernului, ci a fost adoptat direct.
După apariţia acestei ordonanţe, autorităţile de la Bruxelles au trimis României o serie de scrisori, atenţionând guvernul asupra urmărilor acestei decizii. Şi pentru că nu au primit nici un răspuns, pe 25 aprilie 2018 Comisia Europeană a trimis scrisoarea nr. 2193346 prin care anunţat România că a intrat în „procedura de suspendare a plăţilor intermediare din Fondul de coeziune în temeiul Axei prioritare 3 pentru nefinalizarea unor acţiuni menite să ducă la îndeplinirea unei condiţionalităţi exante aplicabile în sectorul deşeurilor“. Principala cauză a fost „amânarea aplicării Taxei de depozitare a deşeurilor şi lipsa unei răspunderi extinse a producătorului (EPR) sau a unui sistem echivalent, transparent şi eficace care, dacă ar exista, ar acoperi costurile operaţionale legate de colectarea şi reciclarea fluxurilor principale de deşeuri“.
Din punctul de vedere al Comisiei, planul de acţiune inclus în foaia de parcurs era condiţia minimă necesară care trebuia implementată pentru a se asigura realizarea obiectivelor privind pregătirea pentru reutilizare şi reciclare, iar această foaie de parcurs avea trei instrumente economice care ar fi trebuit implementate urgent: Taxa de depozitare, sistemul „Plăteşti pentru cât arunci“ şi Responsabilitatea Extinsă a Producătorului.
Minciuni oficiale
Pentru a evita suspendarea plăţilor, guvernul condus de Viorica Dăncilă a trimis Comisiei Europene scrisoarea nr. 2239 din 4 iulie 2018 semnată de ministrul Fondurilor Europene de atunci, Rovana Plumb, prin care România se angaja să rezolve problemele printr-o altă ordonanţă de urgenţă (OUG nr. 74/2018).
Promisiunile guvernului Dăncilă erau „introducerea la nivel naţional a sistemului «Plăteşti pentru cât arunci», implementarea sistemului de garanţie-depozit atât pentru ambalajele reutilizabile, cât şi pentru cele unidirecţionale în vederea pregătirii unei tranziţii line la economia circulară“ şi aplicarea taxei pentru depozitele de deşeuri prin introducerea „Contribuţiei pentru Economia Circulară“. În aceeaşi scrisoare trimisă Comisiei Europene, Guvernul României se angaja să folosească fondurile colectate în urma aplicării noii taxe exclusiv pentru finanţarea colectării separate şi în proiecte de reciclare pentru autorităţile publice locale.
Au trecut trei ani, s-au schimbat câteva guverne şi niciunul dintre aceste angajamente nu s-a materializat cu adevărat. Contribuţia pentru Economia Circulară de numai 16 euro pe tonă nu este o taxă care să descurajeze depozitarea, ceea ce menţine dependenţa autorităţilor locale de gropile de gunoi. Atâta timp cât depozitarea este mai ieftină decât colectarea selectivă şi sortarea, orice primărie din ţara asta va prefera să îngroape deşeurile decât să le recicleze.
În prezent autorităţile Ministerului Mediului ne spun că nu se poate introduce o taxă de depozitare mai mare pentru că primăriile nu sunt încă pregătite pentru a face colectare separată, neavând infrastructura necesară.
Infrastructura furată
Sistemul propus de Comisia Europeană era foarte simplu. Introducerea taxei de depozitare stimulează oamenii să sorteze, primăria să depoziteze cât mai puţin, AFM să susţină reciclarea cu banii încasaţi, iar producătorii să finanţeze colectarea separată şi reciclarea deşeurilor de ambalaje. Pentru a demara procedura, Comisia Europeană a oferit României peste un miliard de euro. Astfel, milioane de europubele au fost achiziţionate în urmă cu şapte sau opt ani de Asociaţiile de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) din cele peste 1,2 miliarde euro încasate prin programul european de construire a Sistemelor de Management Integrat al Deşeurilor. Că pubelele au fost cumpărate la preţuri mult mai mari decât cele de pe piaţa liberă este de la sine înţeles. De neînţeles este motivul pentru care nu au ajuns la cetăţeni.
Toate aceste europubele constituiau baza infrastructurii de colectare separată şi ar fi trebuit să ajungă de la ADI-uri la primării şi de aici la cetăţeni pentru începerea colectării pe fracţii, dar au sfârşit pe câmpuri şi prin curţile primăriilor, iar în final au fost distruse, furate sau revândute. Apoi au fost cumpărate altele, care de asemenea au dispărut. Fireşte că acum vor urma alte achiziţii – de data aceasta din PNRR sau din fondurile AFM – pentru realizarea unui sistem care nu va fi niciodată funcţional atâta timp cât pentru autorităţile publice locale este mai ieftin să arunce deşeurile la groapă decât să le colecteze separat.
Interese diferite
Nu cred că există o altă ţară membră a Uniunii Europene care să mintă atât de mult ca România. La noi minciuna este fundamentul relaţiilor dintre Stat şi cetăţeni. Promisiunile electorale sunt uitate a doua zi, ca şi angajamentele europene. Pentru clasa noastră politică apartenenţa României la Uniunea Europeană este percepută numai prin prisma beneficiilor, nu şi a obligaţiilor pe care le presupune. Uniunea Europeană ne pune la dispoziţie fondurile necesare dezvoltării, noi vrem fonduri europene, dar nu vrem cu adevărat să ne dezvoltăm. Iar acest comportament este prezent şi în relaţiile dintre autorităţile publice locale şi agenţii economici.
Un exemplu grăitor este relaţia dintre primării şi Organizaţiile care Implementează Responsabilitatea Extinsă a Producătorilor (OIREP). În alte ţări europene aceste două entităţi au scopuri şi interese comune: funcţionarea unui sistem de gestionare eficientă a deşeurilor municipale care să devieze de la depozitare o cantitate cât mai mare de deşeuri şi să aducă cât mai multă materie primă secundară în economia circulară. La noi singurii care au aceste preocupări sunt OIREP-urile care finanţează colectarea separată, transportul şi reciclarea deşeurilor de ambalaje. Marea majoritate a primăriilor sunt interesate mai puţin de obligaţiile care le revin şi mai mult de banii producătorilor. Deşi contravine tuturor reglementărilor europene din domeniu, presiunea primăriilor asupra OIREP-urilor este susţinută acum de autorităţile centrale de mediu care vor să naţionalizeze sistemul de preluare de responsabilităţi dând posibilitatea Statului să direcţioneze banii producătorilor prin Administraţia Fondului pentru Mediu cu precădere spre administraţiile publice locale care vor decide singure nivelul preţurilor pe care îl vor percepe pentru îndeplinirea unor obligaţii ce le revin. Dacă va face acest lucru, Ministerul Mediului va arunca România în infringement pentru că desfiinţează singurul instrument economic funcţional, Responsabilitatea Extinsă a Producătorilor, şi va zădărnici orice şansă a ţării noastre de îndeplinire a obiectivelor europene de colectare şi reciclare. Nişte nimicuri, atâta timp cât ADI-urile şi primăriile vor mai avea nişte bani la dispoziţie pentru întreţinerea sistemului incompetent şi profund corupt al gestionării deşeurilor municipale.●
