8 C
București
joi, aprilie 18, 2024
Mai mult

    Romcarbon a împlinit 70 de ani de activitate

    Înființată în anul 1952, Romcarbon (ROCE), companie cu tradiție în industria românească de prelucrare a plasticului, aniversează anul acesta 70 de ani de activitate. După 1989 firma a fost în pericol de desființare, dar investitorii din Taiwan care au preluat-o au reușit să o salveze de la faliment transformând-o într-unul dintre cei mai importanți producători de ambalaje din plastic din România.
    În 1997 Romcarbon a fost listată la Bursa de Valori București, iar capitalizarea companiei la data de 26 octombrie 2022 ajungea la 110 milioane lei.• ecologic

    Romcarbon este o companie recunoscută în România și în Europa drept unul dintre marii producători de ambalaje din mase plastice și elemente filtrante. În ultimul deceniu compania a investit în industria verde, a dezvoltat una dintre cele mai moderne fabrici de reciclare din țară și este unul dintre cei mai mari angajatori din județul Buzău, cu aproximativ 900 de salariaţi.
    „La 70 de ani de la înființare, Romcarbon este un brand recunoscut atât pe piața națională, cât și pe cea europeană ca fiind unul dintre cei mai importanți producători de mase plastice din România. Longevitatea și poziția privilegiată se datorează și faptului că de-a lungul timpului am fost consecvenți atât în ceea ce privește respectarea principiilor eticii în afaceri, cât și în aplicarea politicilor interne menite să asigure un management solid și eficient al riscurilor și oportunităților.
    Ne-am dezvoltat, am inovat și ne-am diversificat continuu paleta de produse, urmărind cu perseverență obiectivele pe care ni le-am stabilit și avem în continuare planuri de investiții, cu scopul de a crea valoare pentru societate, pentru acționarii și angajații noștri. Ne propunem de asemenea ca activitatea Romcarbon să devină din ce în ce mai sustenabilă și bine aliniată la tendințele globale, motiv pentru care pe termen mediu și lung urmărim inclusiv implementarea unor proiecte de centrale fotovoltaice pentru producerea de energie electrică“, a declarat Huang Liang Neng, președintele consiliului de administrație și directorul general al Romcarbon.

    Huang Liang Neng
    Huang Liang Neng, președintele consiliului de administrație și directorul general al Romcarbon

    „Romcarbon este una dintre primele companii listate la Bursa de Valori București și unul dintre producătorii de ambalaje din plastic de referință din România. Cu o istorie de 70 de ani, dintre care 25 sunt în strânsă legătură cu istoria Bursei de Valori București, Romcarbon este un reper de reziliență și adaptare la cerințele și tendințele globale în continuă schimbare din industria de prelucrare a plasticului. Ne bucurăm să vedem în Romcarbon un emitent cu un impact internațional puternic la nivelul industriei în care activează, responsabil și implicat în luarea de măsuri și decizii sustenabile. Felicitări întregii echipe pentru parcursul de până acum și mult succes în implementarea strategiilor de sustenabilitate, dezvoltare și inovare!“, a declarat Adrian Tănase, CEO-ul Bursei de Valori București.
    Romcarbon este unul dintre cei mai importanți producători de materiale plastice, ambalaje și elemente de filtrare cu aplicabilitate în agricultură, automobile, construcții, HoReCa, industria alimentară și altele. Începând din 2012, în paralel cu liniile tradiționale de activitate din domeniul prelucrării plasticului, Romcarbon a deschis o nouă linie de dezvoltare în domeniul reciclării plasticului și al producerii de materii prime și compuși din materiale reciclate și virgine, sectorul fiind dezvoltat continuu prin creșterea capacității cantitative, prin lărgirea gamei de produse și prin îmbunătățirea calității, includerea companiei în rândul furnizorilor acreditați pentru industria auto fiind o confirmare a performanțelor în domeniu. Prin noua direcție de dezvoltare durabilă pe care o prioritizează, Romcarbon își propune să devină unul dintre pionierii economiei circulare din România, urmărind să realizeze circularitatea afacerii și să-și reducă amprenta de carbon prin permanenta preocupare de a îngloba în produsele sale o proporție cât mai mare de materii prime reciclate, proiectând și fabricând produse care să răspundă obiectivelor economiei circulare.
    Romcarbon s-a listat la Bursa de Valori București pe 27 februarie 1997, în prezent fiind tranzacționată pe piața reglementată sub simbolul bursier RO-CE. Acțiunile companiei sunt incluse în indicii BETPlus, BET-XT, BET-BK, BET-XT-TR și BET-XT-TRN.
    Din 2020 Romcarbon beneficiază de serviciile de market making ale emitentului oferite de SSIF BRK Financial Group (BRK). În cei 25 de ani de când compania este listată la Bursă au fost tranzacționate peste 780.000 acțiuni, cu o valoare de aproximativ 170 milioane lei. De asemenea, de la listarea companiei în anul 1997 și până în prezent capitalizarea bursieră a Romcarbon a crescut de 149 de ori. Luând în calcul și dividendele distribuite de companie în acești ani, valoarea unei investiții în acțiunile Romcarbon a crescut de 177 de ori de la listare până în prezent.

    Newsletter Ecologic

    Articolul precedent
    Articolul următor

    Publicitate

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultimele știri

    În timp ce preţul cuprului creşte spectaculos, România vinde minereul pentru că nu are bani pentru o topitorie

    Cuprul a înregistrat în ultimul timp o creștere spectaculoasă a prețului, ajungând la începutul lunii aprilie a.c. în SUA...

    Mai multe articole

    Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Prin acord, acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.

    Privacy Settings saved!
    Setările de confidențialitate

    Când vizitați orice site web, acesta poate stoca sau prelua informații pe browserul dvs., mai ales sub formă de cookie-uri. Controlează-ți aici serviciile personale de cookie-uri.

    Aceste cookie-uri ne permit să numărăm vizitele și sursele de trafic, astfel încât să putem măsura și îmbunătăți performanțele site-ului nostru.

    • _ga
    • _gat
    • _gid

    Decline all Services
    Accept all Services