Faptul că 81% din habitatele naturale se află într-o stare precară de conservare este doar una dintre veştile proaste anunţate în noul raport al Agenţiei Europene de Mediu. Statele Membre nu au pus integral în aplicare directivele UE privind protecţia naturii şi mediului, iar pentru redresarea biodiversităţii din declinul în care a ajuns acum va fi nevoie de mari eforturi.● Irina Tomşa
Raportul “Starea naturii în UE” publicat pe 19 octombrie a.c. a fost elaborat de Agenţia Europeană de Mediu (AEM) prin analizarea datelor aferente perioadei 2015-2018 raportate conform directivelor UE de Statele Membre.
Potrivit site-ului instituţiei, noul raport “este cel mai mare şi mai cuprinzător exerciţiu de culegere şi raportare de date derulat în Europa cu privire la starea naturii” şi la realizarea lui au contribuit peste 220.000 de persoane, dintre care 60% au participat voluntar. Analizele au urmărit evaluarea succeselor şi deficienţelor în conservarea naturii, identificarea principalelor ameninţări, precum şi eficienţa măsurilor de conservare actuale.
Situaţia păsărilor
Dintre cele 463 de specii de păsări întâlnite în mod natural pe teritoriul Uniunii Europene 39% se află în stare de conservare precară (slabă şi proastă), cu 7% mai multe decât se înregistraseră în urmă cu şase ani la raportarea pentru 2008-2012.
Cea mai accentuată tendinţă de deteriorare a fost identificată la păsările de apă: aproape jumătate din specii sunt în stare precară. În schimb, mai mult de jumătate din speciile de berze, stârci, pelicani, cufundari, porumbei, turturele şi bufniţe sunt în stare bună. La fel, peste 50% din speciile de răpitoare sunt în stare bună şi unele aflate în stare proastă sau nesatisfăcătoare au înregistrat progrese. Cu toate acestea, peste 50% din populaţiile de şoimi şi ereţi sunt în stare proastă.
Starea habitatelor
Din totalul habitatelor evaluate 81% sunt în stare de conservare precară (cu 6% mai numeroa-se decât în intervalul de raportare anterior), 15% sunt în stare bună şi pentru 4% nu există informaţii. Comparativ cu zonele terestre, cele marine au mai puţine habitate în stare bună de conservare, iar dintre habitatele umede şi cele de dună peste 50% sunt în stare proastă.
Dintre numeroasele cauze de degradare a habitatelor, cele mai frecvente sunt activităţile agricole, în special abandonarea managementului extensiv în favoarea exploatării intensive. Urbanizarea este al doilea factor ca incidenţă şi afectează cu precădere habitate de tipul celor costiere, de dună şi stâncoase.
Activităţile silvice sunt cea mai mare ameninţare pentru speciile terestre (artropode, mamifere, plante briofite). Poluarea aerului, apei şi solului din diferite surse afectează cele mai multe habitate, în special în regiunea Atlanticului (care este printre cele mai populate şi include peste jumătate din zonele costiere ale Uniunii) şi în cea continentală.
Alţi factori de risc sunt speciile invazive (care afectează mai mult habitatele decât vieţuitoarele), modificarea cursurilor de apă, alterarea fizică a corpurilor de apă şi instalaţiile hidroelectrice (dăunează peştilor), cablurile electrice şi de comunicaţii (periculoase pentru păsări) sau regimul precipitaţiilor (seceta şi ploile prea abundente afectează mai ales amfibienii). Poluarea produsă de activităţile agrozootehnice şi de urbanizare are efecte nocive pentru numeroase tipuri de habitate şi specii.
Reţeaua Natura 2000
Natura 2000 este cea mai mare reţea coordonată de arii protejate din lume, cu aproape 28.000 de situri care acoperă aproximativ 20% din suprafaţa de uscat şi 10% din cea a mărilor Uniunii Europene. Peste 60% din partea sa terestră sunt păduri şi pajişti; aici schimbarea regimului terenurilor a înregistrat scăderi (deşi mai mici decât în afara reţelei) dar a crescut la pământul arabil şi la culturile permanente (unde a scăzut în exterior).
Reţeaua Natura 2000 asigură protecţie speciilor în mai mare măsură decât habitatelor. Plantele vasculare şi reptilele terestre sunt cel mai bine adăpostite, dar pentru peşti şi reptilele de apă situaţia nu este prea bună. Nici păsările nu sunt foarte ocrotite de pericole, mai ales cele care cuibăresc pe arii mari, deoarece includerea în reţea a tuturor punctelor de cuibărire este complicată. Dintre diferitele tipuri de habitate tufărişurile, şesurile nisipoase şi dunele sunt cel mai bine protejate, iar la polul opus se situează pădurile.
Specialiştii precizează însă că eficienţa ecologică a reţelei este greu de măsurat concret, întrucât există foarte puţine date care să permită compararea stării de conservare şi a tendinţelor evolutive ale speciilor şi habitatelor din interiorul şi din afara siturilor Natura 2000.
Raportul AEM consemnează însă şi progrese: în ultimii şase ani ariile protejate Natura 2000 au crescut ca număr şi suprafaţă.
Prin ce s-a evidenţiat România
Din datele raportate România se situează pe primul loc între statele cu peste 40% din habitate aflate în stare bună de conservare, fiind urmată doar de Estonia, Grecia şi Cipru. În opinia noastră însă, poziţia fruntaşă a României poate fi privită cu oarecare circumspecţie, întrucât la declararea diferitelor tipuri de habitate ţara noastră a supraestimat ariile: suprafeţele lor însumate reprezintă 127% din teritoriul naţional, după cum se consemnează în raport.
Pe de altă parte, ţara noastră este dată ca exemplu de bune practici în privinţa protejării animalelor. Documentul prezintă proiectele de conservare a speciilor de lup şi urs derulate în perioada analizată şi precizează că în România lupii se află într-o stare bună de conservare, rămasă stabilă de-a lungul timpului. România nu este nominalizată, dar ştim că face parte din cele 28 de state membre lăudate în celălalt exemplu de bune practici din finalul raportului, şi anume cel referitor la implicarea voluntară a cetăţenilor în monitorizarea păsărilor.
Gradul de îndeplinire a obiectivelor pentru 2020
Raportul evaluează progresele înregistrate în atingerea obiectivelor pentru 2020 din Strategia UE privind biodiversitatea. Ţările membre nu şi-au îndeplinit ţintele şi trebuie să recupereze diferenţele: 12% la habitate, 20% la păsări şi 2% la celelalte specii.
În ce priveşte îmbunătăţirea ecosistemelor şi biodiversităţii afectate de silvicultură, şi aici rezultatele lasă de dorit: 31% din habitatele forestiere sunt în stare proastă de conservare. La păsările de pădure evoluţia s-a deteriorat pentru 16% din specii, este stabilă pentru 40% şi are o tendinţă de ameliorare pentru 32%.
Măsurile din Politica Agricolă Comună care vizează creşterea biodiversităţii prin utilizarea terenurilor în agricultură (păşuni, zone arabile şi culturi permanente) au fost neglijate. Nu s-a înregistrat niciun progres real, iar peste 45% din evaluări au constatat că habitatele agricole sunt în stare proastă. Mai grav este că speciile care vieţuiesc pe terenurile agricole şi pe lângă ferme înregistrează pierderi mai mari decât cele din păduri. În plus, habitatele importante pentru polenizatori (implicit pentru agricultură şi biodiversitate) au o stare de conservare mai proastă şi o tendinţă mai accentuată de deteriorare decât celelalte habitate evaluate în raport.
Concluziile oficialilor europeni
Comisarul pentru Mediu, Oceane şi Pescuit, Virginijus Sinkevičius a afirmat: “Această evaluare (…) este cel mai cuprinzător bilanţ al sănătăţii naturii realizat vreodată în UE. Se observă foarte clar că în continuare ne pierdem sistemul esenţial de susţinere a vieţii. Până la 81% din habitatele Uniunii Europene sunt într-o stare precară, cel mai înalt nivel de degradare avându-l cele de tip turbărie, pajişte şi dună. Trebuie să ne respectăm urgent angajamentele asumate prin noua Strategie UE în domeniul Biodiversităţii pentru a contracara acest declin, în beneficiul naturii, al oamenilor, al climei şi al economiei”.
La rândul său, Hans Bruyninckx, directorul executiv al AEM a precizat: “Evaluarea noastră arată că pentru protejarea sănătăţii şi a rezilienţei naturii din Europa, dar şi a bunăstării oamenilor sunt necesare schimbări fundamentale în modul în care ne producem şi consumăm hrana, gestionăm şi utilizăm pădurile şi construim oraşele. Aceste eforturi trebuie corelate cu o mai bună implementare şi respectare a politicilor de conservare, cu accent pe refacerea naturii, precum şi cu politici climatice din ce în ce mai ambiţioase, în special în sectoarele transporturilor şi energiei”.●
