După ce a denunțat politizarea și sabotarea din interior a Gărzii de Mediu (Scrisoarea 1), lupta inegală a puținilor comisari cu mafia deșeurilor (Scrisoarea 2) și indulgența instanțelor care spală păcatele poluatorilor (Scrisoarea 3), autorul anonim revine cu o a patra scrisoare pe care o publicăm în continuare. De această dată, comisarul arată cum sudul țării arde la propriu sub privirile nepăsătoare ale polițiștilor și procurorilor. Și în timp ce dosarele penale intră în moarte clinică pe masa parchetelor, un blocaj legislativ le-a luat comisarilor până și pârghia confiscării directe a camioanelor folosite de infractori. În aceste condiții, comisarul de mediu nu poate decât să observe cum Statul român arde, în timp ce Justiția doarme.
„Un cerc vicios și sinistru sufocă Garda de Mediu în tot sudul României. În timp ce citiți aceste rânduri, undeva la marginea Bucureștiului, în câmpiile din Teleorman sau Dâmbovița, sute de fuioare de fum negru și înecăcios se ridică spre cer. Nu sunt simple accidente. Sunt rezultatul unei industrii subterane de milioane de euro care transformă atentatul la sănătatea comunităților, care au ghinionul să fie vecine cu incendiatorii, în profit pur, în bani cash pentru infractori. Cea mai toxică componentă din acest fum nu este plasticul sau cablul de cupru ars, ci complicitatea pasivă a unora dintre autorități.
În localități precum Sintești, Jilava, Bălteni, Smârdioasa sau Brânceni, incendiatorii de deșeuri nu se mai ascund de reprezentanții statului. Ei profită la lumina zilei de neputința lui. Pentru comisarii Gărzii Naționale de Mediu, realitatea de pe teren a devenit o sursă continuă de frustrare profesională. Instituția s-a modernizat, folosește drone și se autosesizează rapid în urma alertelor de pe rețelele sociale, așa cum s-a întâmplat recent în iulie 2026 pe islazul comunal din Smârdioasa. Acolo, comisarii au localizat rapid focarele unde se ardeau ilegal deșeuri menajere, plastice și resturi de vehicule scoase din uz. Au aplicat amenzi și au înaintat o nouă sesizare penală organelor de cercetare chiar pe 31 iulie 2026. Încă una pe lângă celelalte multe sesizări penale pe același subiect arzător…
Însă odată ce «hârțogăria» trece de poarta Gărzii de Mediu, munca comisarilor intră într-o veritabilă «gaură neagră» judiciară. Frustrarea sistemică vine din faptul că amenzile administrative aplicate primăriilor, cum a fost cea primită de Primăria Smârdioasa în iunie 2026, sunt plătite din banii publici ai cetățenilor cinstiți, fără a opri rețelele de incendiatori. Comisarii identifică dezastrul din aer, dar nu au dreptul legal de a legitima, reține sau percheziționa suspecții pe teren. Aceasta nu înseamnă că din materialele foto-video aceștia nu pot fi identificați de autoritățile competente.
Când plângerile penale ajung la secțiile de poliție rurală și la parchetele locale, dosarele intră însă în moarte clinică, așa cum s-a întâmplat cu ultimele trei sesizări penale pentru care parchetul a dispus renunțarea la urmărirea penală, într-un caz fiind chiar identificat autorul care, de altfel, a și recunoscut că el a dat foc.
Îngropate sub mii de alte cauze, aceste dosare sunt lăsate la coada priorităților, în favoarea altor infracțiuni. Deși considerăm că un furt poate fi neimportant în comparație cu un atentat de genul incendierilor intenționate care pot produce pagube importante, așa cum vedem că se întâmplă peste tot în Europa în condițiile unei secete crunte. Polițiștii de la sate, adesea vecini cu cei care dețin curțile cu deșeuri, evită organizarea flagrantelor. La rândul lor, procurorii lasă hârtiile «să adune praf» până când intervine salvatoarea prescripție a faptei sau ordonanța de renunțare la urmărirea penală.
Acest circuit al impunității le transmite infractorilor un singur mesaj: «Continuați, nu vă va opri nimeni». Rezultatul este un aer toxic cronic pentru locuitorii din Ilfov, București sau Teleorman și o pierdere totală a încrederii civice în instituții. Deși de ani de zile se discută formal despre specializarea magistraților pe infracțiuni de mediu, în teren nu se schimbă nimic, iar comisarii de mediu rămân simpli spectatori la un adevărat ecocid repetat. Soluția finală pentru spargerea acestui blocaj nu mai poate veni din simple modificări legislative fără efect, ci din combaterea criminalității , de data asta cea organizată. Aceste rețele comunică între ele, își mută fiefurile în funcție de mai mulți factori și de aceea ar trebui să intre în sfera de activitate a DIICOT.
Până când arderea deșeurilor nu va fi investigată direct ca un atentat la siguranța națională de către o structură judiciară, poate chiar militarizată, care să îi poată «speria» mai mult pe cei care ar trebui la rândul lor să «sperie» infractorii prin acțiuni decisive, sudul României va continua să ardă, iar munca comisarilor de mediu va rămâne doar un exercițiu birocratic de consemnare a propriei neputințe a Statului ca întreg.
Și de parcă nu era destul, de ceva vreme Garda de Mediu nu mai poate confisca direct și administrativ un camion dacă a participat la o infracțiune de îngropare și incendiere a deșeurilor. Din punct de vedere legal, îngroparea deșeurilor este o infracțiune și nu o simplă contravenție. Din acest motiv, competența privind confiscarea se modifică radical. Garda de Mediu are puterea de a aplica sancțiunea complementară a confiscării mașinii doar în caz de contravenție (de exemplu, pentru abandonarea, aruncarea sau descărcarea ilegală de deșeuri în spații neautorizate). În momentul în care fapta devine infracțiune (îngroparea efectivă sau incendierea deșeurilor), procedurile contravenționale se opresc. Cine decide atunci indisponibilizarea vehiculului? Comisarii Gărzii de Mediu pot doar să constate fapta, să sisteze activitatea și să înainteze o plângere penală către organele de urmărire penală. Procurorul sau Poliția Judiciară (prin delegare) sunt singurii care pot institui sechestru asigurător asupra camionului în cadrul dosarului penal. Instanța de judecată (judecătorul) este singura autoritate care poate dispune, prin hotărâre definitivă, confiscarea specială a camionului la finalul procesului penal.
Chiar și în cadrul procesului penal, dacă utilajul sau camionul aparține unei firme de leasing, unei societăți de închirieri sau unui terț care dovedește că nu a știut la ce va fi folosit vehiculul, judecătorii nu pot dispune confiscarea bunului. În acest caz, legea penală obligă doar la confiscarea prin echivalent bănesc de la cel care a săvârșit infracțiunea, iar camionul se întoarce la proprietarul de drept.
Proceduri alambicate, primează prezumpția de nevinovăție, fapte mai greu sau mai ușor de dovedit, însă intenția autorităților penale este destul de clară. Prea complicat să-și bată capul. Ar trebui să se rezolve pe cale administrativă. De acord, dar pentru aceasta trebuie modificată legea penală. Altfel, ca în multe alte cazuri, vânătorul devine vânat; polițiștii și procurorii își abat atenția de la fapta gravă de mediu la o posibilă hărțuire a unui comisar de mediu pentru închipuite acte de neglijență sau abuz.
Ar fi trebuit ca Ministerul Mediului să sprijine o instituție pe care se bazează , dar față de care nu s-a comportat până acum decât ca un vechil pe plantația cu sclavi. Din păcate, toate aceste inadvertențe se văd în starea mediului, al cărei decont se află negreșit în dreptul Gărzii de Mediu. În condițiile acestea, rămân frustrările unor comisari de mediu de la care se taie constant drepturi și se adaugă la fel de constant noi obligații.
Un comisar al Gărzii de Mediu muncește până la 65 de ani, fără pensii speciale, dar cu sănătate șubredă și cu o speranță de viață limitată din cauza condițiilor de muncă în medii cu adevărat toxice și periculoase.
Fără un sprijin real al structurilor de forță care, fie vorba între noi, dispun de beneficii incomensurabile în comparație cu ceea ce numim comisar de mediu, omul care adună indicii și informații pentru ca cei «speciali» să-și poată face treaba, rămâne doar un trist observator al dezastrului de mediu care îngroapă România.“
• Un Comisar al Gărzii de Mediu
