Din deșeu, resursă: Primăria Timișoara introduce colectarea separată a deșeurilor biodegradabile din piețe

Sursa foto: Genesis Biopartner

Din 17 august 2026, biodeșeurile generate în 9 piețe din Timișoara intră într-un nou circuit separat: sunt colectate direct de la sursă, preluate distinct de RETIM și transportate la Genesis Biopartner din Pișchia, unde sunt valorificate prin digestie anaerobă. În urma procesului se obțin biogaz, utilizat pentru producerea de energie regenerabilă, și digestat, un fertilizator organic bogat în nutrienți care poate fi folosit în agricultură. Proiectul pilot urmărește reducerea cantității de deșeuri biodegradabile și testarea unui model de valorificare care ar putea fi ulterior dezvoltat la nivel local.

RETIM Ecologic Service, împreună cu Primăria Municipiului Timișoara, Piețe SA, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri (ADID) Timiș și Genesis Biopartner, a lansat, în data de 17 august 2026, proiectul pilot de colectare separată a deșeurilor biodegradabile generate în 9 piețe.

Afis campanie Colecteaza separat deseurile bio site

Timp de o lună, fructele și legumele (inclusiv cele gătite), florile, frunzele, plantele și produsele alimentare – fast-food și produse de panificație – vor fi separate direct de comercianți, în recipiente dedicate, și transferate în containerele maro amplasate în piețe. RETIM va asigura colectarea separată și transportul acestora către stația Genesis Biopartner din Pișchia.

Deșeurile organice devin resurse

La Pișchia, Genesis Biopartner a dezvoltat una dintre cele mai moderne stații de biogaz din România, unde deșeurile biodegradabile sunt valorificate. După recepție și pregătire, acestea sunt introduse în digestor, unde, în absența oxigenului, sunt descompuse și transformate în biogaz. Biogazul obținut este utilizat în centralele de cogenerare pentru producerea de energie electrică și termică. Din proces rezultă și digestat, un fertilizator valorificat la rândul lui în agricultură.

Punct de colectare deseuri Piata 700 1 site
Punct de colectare deșeuri – Piața 700
Sursa foto: Genesis Biopartner

Astfel, un flux de biodeșeuri care altfel ar putea ajunge la eliminare este transformat în două resurse utile: energie regenerabilă și fertilizator organic.

Colectarea separată începe acolo unde apare deșeul

Proiectul pornește de la un principiu simplu: șansele de valorificare sunt cele mai mari atunci când deșeurile sunt separate chiar de persoana care le generează.

Deșeurile biodegradabile din piețe trebuie să ajungă în noul flux în containerele de culoare maro. Recipientul negru trebuie să rămână ultima opțiune, doar pentru deșeurile care nu pot fi reciclate.

Piețele din Timișoara, primul pas al unui model care poate fi extins

Pilotul va permite măsurarea cantităților colectate, a calității deșeurilor biodegradabile și a gradului de participare a comercianților. Rezultatele vor putea oferi date pentru evaluarea extinderii colectării separate a deșeurilor biodegradabile către alte categorii de generatori din Timișoara.•

Punct de colectare deseuri Piata Dacia site
Punct de colectare deșeuri – Piața Dacia
Sursa foto: Genesis Biopartner
Punct de colectare deseuri Piata Giroc site
Punct de colectare deșeuri – Piața Giroc
Sursa foto: Genesis Biopartner

Newsletter Ecologic

Primește știrile pe e-mail. Introdu adresa de email și apasă butonul Mă abonez

Newsletter

Primește știrile din site-ul Ecologic direct pe e-mail:

Articole recente:

„Eco“ nu mai merge fără dovezi

Piața românească intră într-o nouă etapă a transparenței și responsabilității comerciale, odată cu intrarea în vigoare, la data de...

Newsletter

Primește știrile din site-ul Ecologic direct pe e-mail:

Din aceeași categorie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Prin acord, acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.

Privacy Settings saved!
Setările de confidențialitate

Când vizitați orice site web, acesta poate stoca sau prelua informații pe browserul dvs., mai ales sub formă de cookie-uri. Controlează-ți aici serviciile personale de cookie-uri.

Aceste cookie-uri ne permit să numărăm vizitele și sursele de trafic, astfel încât să putem măsura și îmbunătăți performanțele site-ului nostru.

  • _ga
  • _gat
  • _gid

Decline all Services
Accept all Services